Funeriu: Nu vreau să fiu favorizat. Îmi voi echivala diplomele când va funcţiona platforma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei Daniel Funeriu îşi va echivala diplomele obţinute în străinătate în momentul în care platforma online de recunoaştere şi echivalare a studiilor va deveni funcţională, pentru că nu doreşte să "beneficieze de un tratament de favoare din partea subordonaţilor săi".

Ministrul a solicitat Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), direcţia din minister responsabilă de acest aspect, să facă funcţională o platformă online de recunoaştere şi echivalare a studiilor din străinătate.

Citiţi şi:

Daniel Funeriu are doar 11 clase, conform legii învăţământului din România

Daniel Funeriu "şi-a exprimat de mai multe ori nemulţumirea faţă de situaţia reglementărilor actuale şi a birocraţiei asociate cu procedurile de echivalare a studiilor efectuate în străinătate... Pentru ameliorarea situaţiei, cu respectarea actualei Legi a Educaţiei şi pentru a sublinia importanţa dată acestui subiect, a fost emis, încă de la începutul mandatului domnului Daniel Petru Funeriu, Ordinul de ministru numărul 3240 din februarie 2010, prin care se recunosc automat titlurile universitare de conferenţiar universitar şi profesor universitar, obţinute în universităţi acreditate din Uniunea Europeană. De asemenea, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a solicitat Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), direcţia din minister responsabilă de acest aspect, să facă funcţională o platformă online de recunoaştere şi echivalare a studiilor din străinătate", se arată într-un comunicat al ministerului.

Elementele tehnice privitoare la această platformă sunt în curs de elaborare de către CNRED şi Departamentul juridic al ministerului.

"Nedorind să beneficieze de un tratament de favoare din partea subordonaţilor săi şi pentru a reda încrederea în serviciile Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, afectate de birocratizarea excesivă pe care nu doreşte să o gireze, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului îşi va echivala studiile efectuate în străinătate în momentul punerii în funcţiune a platformei online de echivalare a diplomelor din străinătate", se precizează în comunicat.

Potrivit sursei, studiile actualului ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România au fost recunoscute prin proceduri automate de recunoaştere, în SUA, Japonia şi Germania, unde Daniel Petru Funeriu a ocupat succesiv posturi în cele mai prestigioase institute şi universităţi.

Ministerul Educaţiei arată că Daniel Funeriu şi-a exprimat opţiunea de a nu ocupa niciun post din învăţământul superior din România (pentru care echivalarea studiilor ar fi fost necesară) pe perioada deţinerii mandatului de ministru, "tocmai pentru a oferi garanţia de echidistanţă a acţiunii ministeriale faţă de instituţiile de învăţământ superior din România şi a-şi respecta angajamentul de depolitizare a învăţământului".

Daniel Funeriu a obţinut bacalaureatul în anul 1989, la Lycée International des Pontonniers, din Strasbourg, Franţa, după parcurgerea a 11 clase la Liceul de Filologie-Istorie din Timişoara, secţia de chimie-biologie, şi a clasei a XII-a la Lycée International des Pontonniers.

Pe perioada liceului, "actualul ministru a obţinut mai multe premii naţionale şi internaţionale la olimpiadele de chimie precum şi premiul II la olimpiada de chimie din Franţa, în anul 1989. În anul 1995, a obţinut, ca şef de promoţie, masterul în chimie organică şi supramoleculară la Universitatea 'Louis Pasteur' din Strasbourg, iar în 1999 a devenit doctor în chimie al aceleiaşi universităţi, cu distincţia Magna cum Laude", se mai arată în comunicat.

Conducătorul său de doctorat a fost profesorul Jean-Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie.

Realitatea TV a relatat că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, are doar unsprezece clase, conform legii învăţământului din România, în condiţiile în care nu şi-a echivalat diplomele pe care le-a obţinut în străinătate, nici după ce a preluat portofoliul Educaţiei.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, duminică, la Suceava, referitor la faptul că nu şi-a echivalat studiile în România, unde a absolvit 11 clase, că "ministrul Educaţiei şi Guvernul au 11 clase peste toată conducerea PSD".

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite