Funeriu: „Măsura nepotismului în universităţi a fost diluată de parlamentari“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Eu eram la şedinţa de Guvern când parlamentarii au schimbat prevederea din Legea Educaţiei potrivit căreia rudele până la gradul al III-lea nu au voie să ocupe funcţii de conducere în universităţi. Parlamentarii au considerat că această prevedere nu trebuie aplicată şi în universităţile private şi au votat în consecinţă. Legea Educaţiei a fost diluată de parlamentari. Vom vedea însă dacă va rămâne aşa“, a spus

Declaraţia a fost făcută la Forumul Educaţiei desfăşurat în Capitală. Funeriu a adăugat că, în cadrul legislativ actual, profesorii nu pot funcţiona la adevărata lor capacitate, iar, de patru luni de când el este ministru, multe dintre iniţiativele generoase venite din şcoli şi universităţi s-au izbit de prejudecăţi ale trecutului. Funeriu s-a referit şi la corelarea învăţământului cu realitatea de pe piaţa muncii.

„Noi am stipulat în Legea Educaţiei ca practica să fie parte componentă a programelor din universităţi. Practica se poate asigura oriunde, dar mă tem că un student de la Administraţie Publică care merge la unul dintre ministere s-ar putea să-şi schimbe domeniul de studiu, dacă îşi va da seama ce se întâmplă în instituţiile publice", a mai spus Funeriu. Ministrul a declarat că Legea Educaţiei va intra în dezbatere publică finală la 26 mai.

Forumul Educaţiei se desfăşoară între 12 şi 14 mai şi este organizat de Fundaţia „Dinu Patriciu", Liga Studenţilor Români în Străinătate şi Grupul Educativa.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite