Frontiera se pregăteşte pentru asaltul "stranierilor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

duce la creşterea fără precedent a numărului celor care se întorc acasă pentru Sărbători, în alţi ani românii temându-se că şi-ar putea pierde paşaportul, odată ajunşi în

duce la creşterea fără precedent a numărului celor care se întorc acasă pentru Sărbători, în alţi ani românii temându-se că şi-ar putea pierde paşaportul, odată ajunşi în ţară.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, cele mai aglomerate vor fi vămile din vestul ţării, existând deja ofiţeri pregătiţi pentru a fi detaşaţi în zonele cu probleme. În plus, vor fi suplimentate benzile de circulaţie pentru intrarea în ţară şi vor fi create filtre de control suplimentare. Cetăţenii Uniunii Europene vor avea parte de fluxuri separate. Pentru evitarea blocajelor rutiere, vor fi luate măsuri de supraveghere a traficului pe drumurile care fac legătura între localităţile de frontieră şi punctele de trecere. Traficul a crescut deja la vămile din vest.

Vameşii promit un control rapid
Autorităţile vamale timişorene se aşteaptă la o triplare a numărului de călători care vor intra în ţară în apropierea Sărbătorilor de iarnă. Conform declaraţiilor lui Viorel Alexe, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Timişoara, cei mai mulţi dintre românii care se întorc din străinătate aleg Vama Cenad. "Anticipăm ca traficul să ajungă aici la 11.000, poate chiar 12.000 de călători. Deja traficul a crescut cu 10-15 procente", a declarat Alexe. "Până la 1 ianuarie, avem asigurate mijloacele umane şi materiale pentru ca timpul de aşteptare la vamă să nu depăşească 20 de minute", a completat acesta. În ultima săptămână, timpii de aşteptare au început să crească uşor şi în vămile arădene Nădlac şi Turnu, în special pe segmentul microbuzelor şi al autoturismelor. Anul trecut, prin toate punctele de trecere a frontierei de stat au intrat în ţară 6.961.692 de români. Dintre aceştia, aproximativ 657.000 au venit în luna decembrie, în apropierea Sărbătorilor.

Banii nu mai sunt "motorul" migraţiei în Occident
Decizia de a pleca la lucru în străinătate este luată de către întreaga familie, comparând condiţiile de viaţă din ţară şi din străinătate, pe termen lung.Un studiu al evoluţiei forţei de muncă din România, realizat de Ministerul Muncii, plasează construcţiile printre domeniile care vor crea cele mai multe locuri de muncă în România. Dar cine va solicita aceste slujbe? Firmele se bat în salarii pentru a atrage puţinii lucrători calificaţi care au mai rămas în ţară, iar salariile sunt comparabile cu cele oferite românilor care lucrează în construcţii prin Europa. Acesta este unul dintre motivele pentru care a crescut preţul caselor noi sau tariful pentru reparaţii. Angajatorii se gândesc deja să încadreze muncitori din Est. De ce preferă românii să lucreze în străinătate, deseori la negru, pentru salarii pe care le-ar obţine şi în ţară?
Femeile îşi "trag" bărbaţii în Occident
"Oferta de locuri de muncă pentru români, în străinătate, este structurată deja pe nişe: construcţii, agricultură şi menaj", a explicat prof. Dumitru Sandu, sociolog, specialist în studiul migraţiei. "La nivelul fiecărei nişe sunt construite deja reţele specifice cu migranţi, non-migranţi, români şi străini. Aceste reţele au rolul unor drumuri bătute, pe care pleacă din ţară cei care nu-şi găsesc de lucru aici, sau mai exact, nu au slujbe disponibile în regiunea ţării în care locuiesc. Mai pleacă şi cei cuprinşi de mirajul salvării sau al înstăririi prin migraţie", a adăugat prof. Dumitru Sandu. Muncitorii calificaţi din construcţii primesc în ţară în jur de 1.000 de euro şi, cu toate că în străinătate salariul este aproape dublu, din aceşti bani ei trebuie să se întreţină, să plătească mâncarea şi cazarea, ceea ce îi costă mai mult decât aici. Dacă îşi plătesc şi asigurare medicală, banii scad simţitor, deci nu se îmbogăţesc. Astfel se naşte un paradox. Migraţia continuă, deşi câştigurile nu sunt substanţiale. "Nu trebuie să punem totul pe seama mirajului înstăririi, ca factor de favorizare a migraţiei. Ponderea femeilor care migrează se apropie tot mai mult de cea a bărbaţilor. Femeile găsesc mai greu posturi bine plătite pentru munca în menaj, la noi în ţară. Merg în Italia sau în Spania şi câştigă mult mai bine. Ele îşi iau şi soţii, constructori, cu ele. În acest fel, estimarea de câştig se face pe familie, nu pe persoană. Din acest punct de vedere, familia de migranţi români are un comportament raţional."
Decizia se ia cu gândul la copii
Decizia de migraţie nu este legată numai de diferenţele de venit între aici şi acolo. "Oamenii iau în seamă şi creditele, educaţia pentru copii, primele pe care le primesc de Sărbători, îngrijirile medicale. Foarte multe dintre pieţele din România, cum ar fi cele de credite, de asigurări sau de servicii sanitare, funcţionează mai prost decât cele din ţara-ţintă. Lucrurile sunt judecate, deci, în termeni de viitor - pentru copii, pentru afaceri, pentru carieră. Se pare că oamenii îşi spun că e mai greu la început, dar pe urmă o s-o ducă bine", explică prof. Sandu comportamentul de migraţie al românilor. (Florin Pupaza, Val Valcu)

Corespondenţă specială din Italia
Românii din Roma, fără reprezentant la primărie
Cei peste 25.000 de români cu rezidenţă la Roma sunt chemaţi, duminică, 10 decembrie, să îşi exprime votul în cadrul alegerilor organizate de Primăria Roma, pentru consilierii adjuncţi proveniţi din rândurile imigranţilor. Românii au însă o surpriză: singurul consilier "de-al lor", Gabriel Ionuţ Rusu, nu mai are drept de a candida, din cauză că România nu va mai fi ţară extracomunitară, după 1 ianuarie 2007. Românii vor trebui să aleagă unul dintre cei 41 de candidaţi, din mai multe ţări, înscrişi în cursă. "Vom acorda voturile noastre altora, în baza preferinţelor. Eu personal am prieteni din Africa şi sper ca cel pe care îl voi alege să apere drepturile tuturor străinilor, nu doar ale propriilor concetăţeni, pentru că nici eu nu am reprezentat numai românii", ne-a declarat Gabriel Rusu, fost consilier adjunct la Primăria Roma. (Georgiana Baciu)

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite