FOTOGALERIE Fraţi de arme până la moarte

Cătălin (stânga) înaintea unui salt cu paraşuta

Un instructor al Centrului de operaţii speciale „General Grigore Baştan“ din Buzău a ales să moară pentru a salva viaţa unui cursant. Pe funicular, la 10 metri înălţime, subofiţerul instructor Cătălin Scarlat Stanciu „şi-a tăiat singur frânghia” pentru a-l prinde pe cursantul care se balansa în gol, Victor Crăciun. 

Camarazi cu privirile plecate, ofiţeri cu voci uscate de amărăciune, vecini şi prieteni cu inimile zdrobite de durere. Este tabloul viu al celor care l-au cunoscut pe Cătălin Stanciu.

Nimeni nu lăcrimează. Mai ales ei, militarii căliţi în misiuni speciale de capturări de terorişti, de extracţii de prizonieri şi în câte şi mai câte. Singurii care l-au jelit, şi încă o mai fac, sunt fiul său şi soţia, care tocmai îi pregăteşte parastasul de 40 de zile.

Diana Scarlat a ales să sufere departe de ochii lumii, considerând de prisos orice comentariu referitor la sacrificiul soţului. Prea mic pentru a înţelege gestul părintelui, fiul de numai trei anişori, Călin, încă îşi strigă tatăl prin casă.

Exerciţiul morţii

La 23 octombrie, în jurul orelor 10, Centrul Operaţii speciale din cadrul UM 01951 (fostă UM 404- Cercetare şi diversiune), de la Buzău, executa în poligonul de instrucţie o şedinţă de pregătire de specialitate. Sunt militari de elită, care trebuie să execute misiuni speciale terestre, aeriene şi chiar maritime.

Grupa de cursanţi, condusă de plutonierul adjutant Cătălin Scarlat, executase o serie de probe, iar acum era rândul exerciţiului la funicular, probă ce face parte din instrucţia de alpinism. Funicularul se compune din două puncte fixe, unite printr-o frânghie, care trebuie parcursă la o înălţime de 8-10 metri. În preajma producerii accidentului, instructorul era sus pe „stâncă" (un schelet metalic, pavat cu rocă), şi îşi instruia cursanţii. Trecuseră deja 12 dintre ei. Urmează soldatul Victor Sergiu Crăciun (25 de ani).

Ascultă ultimele indicaţii date subofiţer, se prinde de frânghie cu spatele spre instructor şi reuşeşte să parcurgă câţiva metri. În acel moment, ceva cedează. Un trosnet metalic sec. A plesnit o chingă? Un scripete? Împrejurările morţii instructorului sunt încă cercetate de procurorii militari, nimeni nu se pronunţă oficial. Cert este că, îndată ce acel „ceva" s-a produs, datorită pregătirii, din reflex sau din instinct, instructorul a prins frânghia cu ambele mâini, astfel încât să o poată ţine întinsă câteva clipe, cât să atenueze căderea cursantului care se balansa în gol.

Greutatea cursantului a făcut ca frânghia să îl basculeze pe instructor în faţă, cît a reuşit să o ţină întinsă, şi apoi în jos. După aterizarea cursantului, instructorul a căzut în cap, rupându-şi două vertebre ale gâtului. A murit pe loc.

Echipa SMURD a sosit imediat la faţa locului însă, toate eforturile de resuscitare au fost zadarnice. Elevul supravieţuitor a scăpat doar cu o coastă fisurată şi câteva vertebre tasate. Instructorul îşi îndeplinise cu succes şi ultima misiune. Mai grave sunt rănile din sufletul său, fiind bântuit de coşmarurile clipei în care mentorul său a murit pentru ca el să trăiască.

Martor militar: „L-a ţinut pe elev suspendat în aer"

Sergentul major Suliman Adrian (29 de ani), din Bacău, face acelaşi curs de 6 luni la Operaţii Speciale pentru avansarea la gradul de ofiţer. În momentul căderii celor doi era la baza stâncii şi asigura la o manşă un alt cursant pentru escaladare. Îşi aminteşte că înaintea efectuării exerciţiului, atât medicii unităţii (care sunt prezenţi la orice activitate cu risc de dificultate), cât şi plutonierul Cătălin Scarlat au discutat cu fiecare cursant în parte pentru a constata dacă sunt apţi sau nu pentru efectuarea exerciţiului: „Dacă ai visat urât noaptea sau dacă ai probleme de orice natură eşti întrebat dacă te poţi înscrie în exerciţiu. Cătălin a verificat la Victor dacă totul este în ordine. La răspunsul afirmativ al acestuia, i-a dat ultimile indicaţii şi i-a supravegheat aşezarea pe frânghie. Victor a urcat, s-a aşezat pe funicular şi atunci s-a auzit o plesnitură. A urmat o mică pauză, exact clipele cât instructorul l-a ţinut pe elev cumva suspendat în aer. Au urmat două bufnituri seci. Lui Cătălin nimeni nu i-a mai putut face nimic. A murit cu medicii lângă el", spune Adrian.

Comandantul de companie, maior Căpăţână Valentin (35 de ani), din Buzău, nu a fost prezent când s-a produs tragedia. De aceea are o remarcă pur oficială: „Instituţia a pierdut în primul rând un om, un instructor extraordinar, un foarte bun camarad. Familia a pierdut un tată model şi un soţ bun. Era făcut pentru această meserie, avea un talent înnăscut de-a lucra cu oamenii, de-ai învăţa ceea ce ştia din vasta lui experienţă de militar".

„Din trusa medicală lipsesc lumânările"

Plutonierul adjutant Cătălin Stanciu Scarlat era angajat de nouă ani la Centrul de Instruire pentru Operaţii Speciale „General-maior Grigore Baştan", din Buzău, unde a instruit generaţii de militari în vederea executării unor misiuni a forţelor pentru operaţii speciale. În perioada iulie 2008-ianuarie 2009, el însuşi a îndeplinit o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan.

Aşadar nu s-ar putea spune că i-a lipsit experienţa, ba dimpotrivă, sunt voci care susţin că tocmai datorită faptului că era prea bun a acţionat instantaneu, graţie unor reflexe bine dobândite.

Colegul său de birou, plutonier adjutant Viorel Frunză (38 de ani), vine în întâmpinarea ideii: „Era un bun profesionist. Sub geamul de la biroul său erau mereu fotografii cu soţia şi fiul său. Îşi iubea enorm familia". Un alt coleg, Zaman Marin (41 de ani), îşi aminteşte că chiar în ziua accidentului Cătălin îşi propusese să se lase de fumat: „Eu mă lăsasem deja în urmă cu vreo trei săptămâni. El fuma dimineaţa la birou şi-l tot certam. În dimineaţa evenimentului a zis că de atunci încolo n-o să mai fumeze aici. Şi uite că, din păcate, s-a ţinut de cuvânt. Cu o săptămână înainte, când a verificat o trusă medicală, a zis că din ea mai lipsesc doar lumânările. Nici de lumânare n-a avut parte, că totul a fost fulgerător. N-aş putea spune ce s-a întâmplat, decât că am văzut o piesă metalică ruptă de acolo".

„A funcţionat «efectul de cloşcă»"

Originar din Roman, Cătălin Scarlat se stabilise în Buzău, unde trăia cu soţia şi fiul său. Pe cel mic vecinii spun că îl antrena încă de pe acum să devină bărbat adevărat. În zilele libere îl lua şi-l ducea la bătătorul de covoare din spatele blocului, îl agăţa de bară şi-l învăţa să meargă în mâini. Pe un vecin îl învăţase să înoate în numai trei şedinţe şi-i promisese că în iarna asta îl va învăţa să schieze. N-a mai apucat. „În trei şedinţe m-a învăţat să înot la Bazinul Judeţean. Avea un talent nativ să înveţe pe cineva. Era un foarte bun instructor", spune cu lacrimi în ochi Adrian Cociş (32 de ani).

Un alt vecin, colonelul în rezervă Mihai Pârlog (51 de ani), fost comandant la unitatea lui Cătălin, este cel care i-a făcut cadou acestuia casca sa de paraşutist. În replică, Scarlat i-a adus un ceas de mână din Afganistan, ceas de care fostul comandat spune că nu se va despărţi niciodată. „La Cătălin a funcţionat aşa-zisul efect de cloşcă. Era ca o cloşcă ce-şi apără puii.

Asta l-a şi făcut să reacţioneze aşa când frânghia pe care era Victor s-a desprins. Aşa grijuliu era cu elevii de la unitate şi tot aşa şi cu fiul său, când îl învăţa să meargă în mâini la bătătorul din spate", spune colonelul. Însă pentru Călin, din păcate, povestea despre părintele său va începe întotdeauna cu „A fost odată un tată care era prea bun..."

Era un bun profesionist. Sub geamul de la biroul său erau mereu fotografii cu soţia
şi fiul său.
Viorel Frunză
coleg de birou

La Cătălin a funcţionat aşa-zisul efect de cloşcă. Asta l-a şi făcut să reacţioneze aşa când frânghia pe care era Victor s-a desprins.
Mihai Pârlog
fost comandant

Misiuni ale Centrului de operaţii speciale

La Centrul de operaţii speciale „General-maior Grigore Baştan", din cadrul UM 01951 (fostă UM 404- Cercetare şi diversiune), sunt instruite trupele de elită din cadrul MapN. Militarii care vin aici la specializare sunt instruiţi pentru următoarele tipuri de misiuni:
- operaţiuni de pază şi protecţie cu ocazia unor summit-uri, cum sunt cele ale NATO)
- misiuni tip comando, executate prin întrebuinţarea unor forţe special constituite, antrenate, dotate şi motivate, în cadrul unor structuri modulare, reduse numeric, de nivel tactic, pregătite pentru a îndeplini misiuni de importanţă strategică
- misiuni executate în scopul apărării şi/sau susţinerii intereselor politice ale statului, oriunde acestea vor fi ameninţate

„Eu am căzut în picioare, instructorul a căzut în cap"

Soldatul Crăciun Victor Sergiu are 25 de ani şi este din Târgu-Mureş. În Centrul de Instruire pentru Operaţii Speciale a venit la data de 1 septembrie 2009, unde urmează un curs în vederea înaintării la rangul de ofiţer.

La numai două luni de la sosirea aici, a văzut moartea cu ochii. Din cauza asta are o atitudine reţinută şi uşor confuză. Totuşi e hotărât să meargă mai departe pe drumul profesional ales. N-a participat la înmormântarea subofiţerului şi nici n-a fost până acum la mormântul acestuia să-i aprindă o lumânare. După cele trei zile de spitalizare a plecat acasă două săptămâni pentru refacere.

Între timp nu i s-a făcut nici un control psihologic, comandanţii asigurând că oricum urmează să treacă prin asta la controalele periodice din unitate. În mod firesc, este încurajat de toţi camarazii să nu-şi încarce conştiinţa cu moartea tragică, dar eroică, a instructorului, fiindcă nu este cu nimic vinovat de producerea accidentului. Să lase, în schimb, un spaţiu de nemărginită recunoştinţă pentru mentorul sau.

Nu vorbeşte prea mult despre nefericita întâmplare, ci face o sinteză, ca şi cum ar prezenta un raport: „Făceam un exerciţiu în cadrul unui antrenament obişnuit de instrucţie alpină. Coborâsem de la rapel şi urma să facem funicularul. Am urcat pe stânca aceea. Instructorul Cătălin Scarlat, Dumnezeu să-l ierte!, mi-a spus ce să fac, să mă pregătesc, iar când sunt gata să-mi dau drumul. Aşa am făcut, iar în momentul acela s-a întâmplat groznicul accident. Nu pot spune prea multe detalii pentru că eram cu spatele, eram deja pe frânghie când am căzut amândoi. Eu am avut noroc că am căzut în picioare, dar el a căzut în cap. Voi continua să fac pregătire în continuare pentru a ajunge unde mi-am dorit. Şi pot afirma asta deoarece în urma celor întâmplate nu am rămas cu nici un şoc psihic", spune cel salvat.

Din motive doar de el ştiute, Victor nu a transmis nici măcar condoleanţe soţiei celui decedat. Întrebat de ce, ridică din umăr. Un gest greu de interpretat.

Nu pot spune prea multe detalii pentru că eram cu patele, eram deja pe frânghie când am căzut amândoi.
Victor Crăciun
militarul salvat de instructor