Un autocar cu români, implicat într-un accident rutier din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un autocar cu români, implicat într-un accident rutier din Franţa
Un autocar cu români, implicat într-un accident rutier din Franţa

Un accident în care au fost implicate două camioane de mare tonaj, un autocar şi o maşină s-a soldat cu un mort, patru răniţi grav şi patru răniţi uşor, sâmbătă dimineaţă, între localităţile franceze Arles şi Nimes pe autostrada A54. Autocarul transporta 29 de români spre Spania, relatează France Presse.

CITEŞTE ŞI:

  • Braşov: Accident pe ocolitoarea mică


Accidentul, o coliziune în lanţ potrivit pompierilor, s-a produs în jurul orei locale 02:30. Circumstanţele nu erau încă determinate cu puţin înaintea orei 06:00. Persoana decedată se afla în maşina peste care s-a răsturnat unul dintre camioane. Alţi trei pasageri ai vehiculului încarcerat au fost grav răniţi. Cele trei persoane se aflau în continuare captive cu puţin înaintea orei 06:00.

Cei circa 70 de pompieri sosiţi la faţa locului erau implicaţi în operaţiuni de descarcerare şi salvare la momentul difuzării ştirii.

Autocarul transporta 29 de persoane, români, care se îndreptau spre Barcelona. Una dintre acestea a fost rănită grav în accident şi a fost transportată la un spital din Marsilia cu elicopterul. Alţi trei pasageri ai autocarului au fost răniţi uşor. La rândul său, şoferul unuia dintre camioane a fost rănit uşor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite