Fostul premier Radu Vasile, internat după chimioterapie la Spitalul Municipal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Radu Vasile, bolnav de cancer, a fost internat de urgenţă la Spitalul Municipal din Bucureşti ca urmare a unor complicaţii cauzate de chimioterapie.

UPDATE 17.45: Potrivit medicilor de la Spitalul Municipal, Radu Vasile a fost internat vineri, 30 iulie, în secţia de chirurgie, pentru că a acuzat probleme de natură gastrointestinală. Tratamentul, susţin doctorii, este unul cu medicamente şi are ca scop echilibrarea pacientului. „De pildă, dacă îi este greaţă, îi dăm ceva pentru greaţă. Nu se pune problema unei intervenţii medicale majore, cum ar fi cea chirurgicală. Sperăm ca în câteva zile să-l echilibrăm şi să-l externăm”, ne-au declarat surse medicale din Spitalul Municipal.

Potrivit unor surse medicale citate de Antena 3, Radu Vasile este bolnav de cancer şi a făcut complicaţii din cauza chimioterapiei la care este supus.

În urmă cu trei săptămâni, fostul premier a fost invitat la videochatul adevarul.ro. Citeşte mai jos ce a  spus el atunci:

VIDEO Radu Vasile: România, ţara aparenţelor. Nimic nu e ceea ce pare a fi

Carte de vizită:

Radu Vasile, fost prim-ministru al României între anii 1998 şi 1999, a făcut parte din Guvernul care s-a confruntat cu Mineriada din februarie 1999.

Data naşterii: 10 octombrie 1942
Este căsătorit cu Măriuca Vasile
Partidele politice: PNŢCD şi PD
Profesia: Istoric

În anul 1967 a absolvit cu rezultate excepţionale Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti.

Cariera profesională:
- 1971 predă ca profesor-asistent la Facultatea de Istorie Economică din cadrul Academiei de Studii Economice

- 1978 devine lector în cadrul aceleiaşi facultăţi

- după 1989 şi până în 1992 este ales, cu sprijinul studenţilor, prodecan al Facultăţii de Comerţ, Academia de Studii Economice

- după 1990 studii de perfecţionare în domeniul integrării europene, la Munchen şi la Salonic

- 1994 profesor universitar

- 2000-2004 a fost senator din partea Partidului Democrat

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite