Forţa de muncă în administraţia publică, mai scumpă cu peste 7%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Costul orar al forţei de muncă – în formă ajustată după numărul de zile lucrătoare – a crescut în primul trimestru al acestui an, faţă de trimestrul anterior, cu 7,65% în administraţia publică, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cel mai mare avans l-a înregistrat însă învăţământul, de 12%. La polul opus, scăderi semnificative s-au înre­gistrat în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-5,86%), industria prelucrătoare (-2,98%) şi industria extractivă (-2,39%).

Mai citeşte şi:

Explicaţiile unei greve ratate

Per ansamblu, costul orar al forţei de muncă a crescut cu 1,82% faţă de trimestrul precedent şi cu 4,74% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Componenta cheltuielilor salariale au urcat cu 1,87% faţă de ultimele trei luni din 2009, iar cea a cheltuielilor nonsalariale, cu 1,64%. Acestea din urmă includ contribuţiile angajatorului la fondurile de asigurări şi protecţie socială, dar şi sumele brute plătite salariaţilor care părăsesc unitatea.

Cheltuieli salariale mai mari

Comparativ cu primul trimestru din 2009, cele mai mari rate de creştere a costului orar cu forţa de muncă s-au produs în industria extractivă (15,86%), producţia şi furnizarea de energie, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (12,9%) şi informaţii şi comunicaţii (12,7%).

Scăderi s-au înregistrat în învăţământ (-5,6%), administraţie publică (-1,5%) şi activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-1,3%). În privinţa cheltuielilor salariale, acestea au urcat cu 4,64%, în timp ce cheltuielile nonsalariale au avansat cu peste 5%.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite