Vrancea: Cinci şcoli din Focşani nu au autorizaţie de funcţionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vrancea: Cinci şcoli din Focşani nu au autorizaţie de funcţionare
Vrancea: Cinci şcoli din Focşani nu au autorizaţie de funcţionare

Cinci unităţi de învăţământ din municipiul Focşani nu vor avea autorizaţie sanitară de funcţionare la începerea anului şcolar.

Joi, primarul municipiului Focşani, Decebal Bacinschi, a declarat că unităţile şcolare care se află în această situaţie sunt fie în curs de reabilitare, fie sunt nou construite.

În municipiul Focşani sunt 34 unităţi de învăţământ cu personalitate juridică iar cele cinci unităţi urmează să primească autorizaţii după începerea anului şcolar deoarece este vorba despre condiţii minore care mai trebuie îndeplinite, cum ar fi montarea unei ţevi de apă rece la o clădire pentru care este nevoie de autorizări de la Ministerul Culturii, fiind vorba de o clădire de patrimoniu.

Bacinschi a mai spus că unităţile de învăţământ au primit câte cinci mii lei din bugetul Primăriei pentru lucrările de igienizare.

''Am vizitat aproape jumătate dintre unităţile de învăţământ din municipiu şi, din ce am văzut, nu se poate pune problema să nu înceapă anul şcolar pe 14 septembrie. Sunt condiţii foarte bune. Este adevărat că mai sunt foarte multe lucruri de făcut şi va trebui să investim foarte mulţi bani'', a afirmat primarul Decebal Bacinschi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite