Firma Buzzman, contract controversat cu Hidroelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furnizorul de energie Buzzman Industries are un contract de anchiziţie de energie de la Hidroelectrica valabil până în 2014, care reprezintă circa jumătate din vânzările firmei, pondere ce

Furnizorul de energie Buzzman Industries are un contract de anchiziţie de energie de la Hidroelectrica valabil până în 2014, care reprezintă circa jumătate din vânzările firmei, pondere ce va creşte întrucât contractul prevede majorarea cantităţilor în fiecare an. Contractul a fost semnat în luna decembrie 2004, a declarat, ieri, directorul general al firmei, Dragoş Niculae, la audierile Comisiei parlamentare privind activitatea MEC. Întrebat de membrii comisiei cum de a putut obţine un contract cu Hidroelectrica pe termen lung la preţuri avantajoase pentru Buzzman, Nicoale a precizat că s-a prezentat la secretariatul Hidroelectrica, unde a spus cine este şi ce problemă are. Ele susţine că, după câteva zile, s-a întâlnit cu directorul general al Hidroelectrica, cu care a purtat discuţii despre contract, decizia de semnare a contractului fiind luată după patru-cinci zile. Preşedintele comisiei, Iulian Iancu, a preciat că are "neclarităţi" asupra modului în care a fost încheiat acest contract.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite