Sexy-traficanta de la Finanţe, condamnată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sexy-traficanta de la Finanţe, condamnată
Sexy-traficanta de la Finanţe, condamnată

Fostă angajată a Ministerului Finanţelor, Irina Alexandra Trifan (25 de ani) a fost condamnată de judecătorii Curţii de Apel Piteşti la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri.

Magistraţii Tribunalului Argeş fuseseră mai îngăduitori cu tânăra, pedepsind-o tot la trei ani de închisoare, dar cu suspendare. De asemenea, judecătorii Tribunalului Argeş au decis ca fosta „finanţistă“ să fie supravegheată timp de şase ani.

Magistraţii Curţii de Apel au ajuns însă la concluzia că Irina Trifan trebuie încarcerată, având în vedere pericolul public reprezentat de punerea în vânzare a drogurilor.

I s-a interzis să voteze

Mai mult, magistraţii Curţii i-au interzis tinerei să candideze pentru o funcţie publică. Ea nu mai are dreptul de a alege şi de a fi aleasă timp de doi ani. La sfârşitul acestei luni, instanţa supremă va decide definitiv dacă Irina Trifan va ajunge după gratii.

Irina Trifan, fost referent la Direcţia Generală Trezorerie din cadrul Ministerului Finanţelor, a fost prinsă în flagrant, la începutul lunii iulie 2008, în timp ce încerca să vândă nouă doze de heroină pe o stradă din apropierea gării din Piteşti – Argeş.

Poliţiştii au găsit în autoturismul său alte 13 grame de heroină. Ulterior, la percheziţia efectuată la domiciliul din Bucureşti al tinerei, procurorii DIICOT Piteşti au ridicat alte doze de heroină.

Irina Trifan era monitorizată din luna iunie 2008, fiind urmărită şi prin GPS, anchetatorii descoperind că aceasta făcea parte dintr-o reţea de traficanţi de droguri care erau aduse din Turcia. Ea a fost arestată timp de trei luni, fiind eliberată sub control judiciar.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite