Festivalul peştelui la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Brăilenii s-au înghesuit ieri la unul dintre cele mai importante parcuri ale oraşului, Grădina Mare, pentru a lua parte la prima ediţie a “Festivalului Peştelui”. Cu Johnny Răducanu în

Brăilenii s-au înghesuit ieri la unul dintre cele mai importante parcuri ale oraşului, Grădina Mare, pentru a lua parte la prima ediţie a “Festivalului Peştelui”.

Cu Johnny Răducanu în rol de gazdă, brăilenii au degustat pe îndelete preparatele firmelor participante. Surpriza venită din partea organizatorilor a fost uriaşa salată de icre, decorată cu cinci kilograme de lămâi. Pentru pregătirea acesteia, bucătarii au folosit 25 de kilograme de icre şi 70 de litri de ulei şi au asezonat-o cu morcovi şi cu patru ştiuci umplute.

“Este cea mai mare salată de icre preparată la Brăila. S-au făcut 600 de porţii, care au fost terminate în mai puţin de o oră”, a spus unul dintre bucătari, Ionel Trandafirescu. Din oră în oră s-a organizat câte o tombolă, fericiţii câştigători plecând acasă cu produse din peşte şi vin.

Cei care s-au plimbat pe aleile parcului au avut posibilitatea de a vizita o expoziţie fotografică intitulată “Aventuri la Pescuit”, cu fotografiile făcute dimineaţă la concursul de pescuit care a avut loc pe malul Dunării.

Cea mai mică participantă la acest concurs are 11 ani, şi a strâns 100 de grame de peşte în două ore. Câştigătorul concursului a fost tatăl său, Viorel Niţu, care a prins 1,2 kilograme de peşte.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite