Festivalul Fanfarelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 350 de instrumentişti din judeţul Vaslui au evoluat joi, timp de şapte ore, în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Fanfarelor organizat la Bârlad şi care a reunit 14 formaţii

Peste 350 de instrumentişti din judeţul Vaslui au evoluat joi, timp de şapte ore, în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Fanfarelor organizat la Bârlad şi care a reunit 14 formaţii din localităţile vasluiene.
Scopul manifestării a fost de a conserva ceea ce este autentic în folclorul moldovenesc, în încercarea de a elimina grotescul, kitsch-ul şi manelele.
Potrivit preşedintelui juriului, prof. Nicolae Bălan, nivelul acestei ediţii a fost cu mult mai ridicat faţă de precedenta. Formaţiile au pregătit un repertoriu folcloric bogat şi au impresionat prin maniera interpretativă. Iniţiatorul festivalului, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Corneliu Bichineţ, este de părere că "manifestarea a fost o sărbătoare a sufletului, atât timp cât mii de oameni de toate vârstele, chiar şi tineri, au gustat din plin muzica de fanfară".
Manifestarea face parte din acţiunea "program antimanele" declanşată în comunele din judeţ la începutul acestui an.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite