Festival de teatru în limba engleză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De astăzi, băcăuanii au ocazia să urmărească un inedit festival de teatru în limba engleză, realizat de elevi de liceu. Festivalul naţional de teatru "Ingenious Drama Festival" se va

De astăzi, băcăuanii au ocazia să urmărească un inedit festival de teatru în limba engleză, realizat de elevi de liceu. Festivalul naţional de teatru "Ingenious Drama Festival" se va desfăşura în perioada 17-21 iulie, în colaborare cu Fundaţia Infolife şi Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică.
Ediţia de anul acesta poartă titulatura de P. (Profesionist) şi va cuprinde reprezentaţii cu o durată de 77 de minute, date de nouă trupe din Bacău, Suceava, Timişoara, Craiova, Piatra Neamţ şi Braşov. Fiecare trupă va primi un feedback din partea publicului şi unul din partea juriului. Pe lângă aceste reprezentaţii, festivalul va cuprinde şi workshopuri, în care fiecare trupă va beneficia de un trainer cu experienţă în domeniul teatrului, iar munca în aceste ateliere se va concretiza în Be Ingeniuos, un moment artistic ce va consta într-o piesă sau scenetă jucată de fiecare trupă în parte, ilustrând astfel rezultatele muncii depuse timp de cinci zile. Înainte de ceremonia de închidere a festivalului, trupele participante vor prezenta o scenetă prin care publicul să poată identifica, pe baza unor fapte şi trăsături reale, o altă trupă participantă, acţiunea fiind numită de organizatori Searching For Identity. Momentul cel mai aşteptat al festivalului de teatru în limba engleză va fi, cu siguranţă, decernarea premiilor. Juriul, format dintr-un preşedinte, un vorbitor nativ de limba engleză şi studenţi la actorie, regie, scenografie şi teatrologie, va stabili câştigătorii la categoriile: cea mai bună prestaţie, cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă într-un rol principal şi într-un rol secundar, cel mai bun regizor, cel mai bun script şi cea mai bună engleză. "Ingenious Drama Festival" este organizat în totalitate de elevi ai liceelor din Bacău.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite