Festival de film pentru minorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri a debutat cea de-a patra ediţie a Festivalului „Săptămâna filmului interetnic”.Organizat de Centrul European de Diversitate Tulcea şi finanţat de Guvernul României prin Departamentul pentru Relaţii Interetnice, festivalul propune o serie de proiecţii cinematografice aparţinând minorităţilor.

În fiecare seară, până duminică, pe scena din Piaţa Civică va fi proiectat câte un film din ţara de origine a unei etnii, iar pe scenă vor urca ansambluri artistice. Festivalul a fost deschis ieri, la ora 21.00, cu „Seara ucraineană”. Astăzi va fi „Seara germană”, astfel că participanţii vor asista la un recital al ansamblului „Rhytmus” al Forumului Democrat al Germanilor din Tulcea şi vor viziona filmul „Vara în balcon” (Germania, 2005).

Mâine, în „Seara italiană”, va urca pe scenă ansamblul „Allegria” al Comunităţii Italiene din Tulcea, din partea Comunităţii Evreieşti locale va susţine un recital de poezie Berty Neumann, va avea loc un recital al ansamblului aromân „Daima” şi va fi difuzat filmul „Pinocchio” (Italia, 2002). Festivalul se încheie duminică.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite