Ferrari, aşi în politică, codaşi pe circuit

Bernie Ecclestone a declarat recent: „Ferrari este Formula 1“. „F1 Supremo“ aşa cum este poreclit omul care controlează drepturile comerciale din „Marele Circ“.

Afirmaţia a fost făcută după ce scuderia de la Maranello şi-a anunţat planurile de a se retrage din Formula 1, o formă de protest împotriva condiţiilor din ce în ce mai dure impuse de Federaţia Internaţională de Automobilism pentru sezonul 2010. Reacţia lui Ecclestone este de înţeles.

Fără singura echipă care nu a ratat niciun campionat mondial încă de la înfiinţare, în anul 1950, Formula 1 ar înregistra pierderi uriaşe în special în ceea ce priveşte milioanele de fani Ferrari care umplu tribunele peste tot în lume.

Şefii de la Ferrari au sugerat că scuderia poate evolua într-o altă competiţie, sau poate chiar înfiinţa o competiţie paralelă, alături de alte câteva echipe care deja şi-au anunţat intenţiile de a părăsi Marele Circ.

Totuşi, oamenii de la Maranello ştiu că Formula 1 este un brand poate la fel de puternic ca şi cel al căluţului cabrat şi că orice deplasare într-o altă competiţie nu ar mai fi la fel de avantajoasă financiar ca prezenţa sub umbrela protectoare a lui Ecclestone.

De partea cealaltă, chiar dacă Mosley tinde să transforme Marele Circ într-un soi de stat idealisto-socialist, unde fiecare individ trebuie tuns, ras şi frezat în mod identic şi trebuie să aibă aceiaşi bani de buzunar ca toţi ceilalţi, el ştie că fără Ferrari nimic nu va mai fi la fel. Dar căluţul cabrat are toate atuurile de a negocia de pe poziţii de forţă, susţinuţi de F1 Supremo.

Renault, Red Bull şi Toyota anunţă, la rândul lor, că îşi vor lua jucăriile de zeci de milioane de euro de pe circuitele din Formula 1 dacă nu vor mai putea cheltui cu ele decât 40 de milioane pe an, plafonul bugetar impus de FIA.

De partea cealaltă, Brawn GP, Williams şi Force Indian tac mâlc din cauza faptului că toată activitatea acestor echipe se învârteşte strict în jurul Formulei 1 şi este greu de crezut că vor avea forţa financiară de a se autosusţine pentru a participa într-o altă competiţie. Cei de la McLaren încearcă să fie arbitru în acest duel.

Principalul echipei, Martin Whitmarsh s-a limitat la declaraţii de genul „Formula 1 este într-un moment critic“ sau „anunţurile de despărţire nu fac bine competiţiei“, în timp ce campionul mondial de anul trecut, Lewis Hamilton, este dezgustat de disputele „politice“ din culise.

Nici echipele, nici FIA nu cedează şi ultimele întâlniri din weekend nu au adus nicio noutate. Iar totul se desfăşoară sub presiunea deadline-ului din 29 mai, ultima zi în care echipele se mai pot înscrie pentru sezonul 2010.

După ultima confruntare cu Max Mosley, directorul celor de la Ferrari, Stefano Domenicalli, a concluzionat că există un grup unit de echipe care îşi menţine poziţia. Este poate singurul succes din acest an al omului care, cel puţin deocamdată, şi-a demonstrat calităţile mai mult în politică, decât pe circuit.

Dacă în birouri sunt aşi, pe circuit cei de la Ferrari au un sezon dezastruos. Iar greşelile penibile înregistrate până acum mă fac să mă întreb dacă nu cumva Domenicalli este păstrat pentru calităţile sale de politician.

Pentru că altfel nu-mi explic cum poţi să-l privezi în doua rânduri pe Kimi Raikkonen de a avansa din prima rundă a calificărilor sau cum poţi să-i programezi alimentările lui Massa astfel încât să fie la nici 500 de metri de o ruşinoasă pană a prostului în timpul cursei.