VIDEO "This Is It", concertul care nu a mai avut loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima mărturie a geniului lui Michael Jackson, producţia „Asta-i tot!“, a devenit cel mai bine vândut film-concert din istorie. Documentarul va fi distribuit luni, 30 august, cu ziarul „Adevărul“. DVD-ul cuprinde câteva elemente speciale faţă de varianta care a rulat în cinematografe, printre care filmuleţele „Omul cu mănuşa - Costumele“ şi „Amintirile lui Michael“.

Peste două zile, duminică, 29 august, cel care a schimbat pentru totdeauna faţa muzicii ar fi împlinit 52 de ani. ­Mulţi dintre cei care l-au iubit nu concep nici acum că Regele pop şi al inimii lor a încetat din viaţă, aşa cum anunţa sec presa din întreaga lume la 25 iunie 2009. Pentru fani, dar nu numai, Michael va trăi mereu, fie că este vorba de amintiri păstrate într-un ungher al sufletului, fie că vor „recompune" magia muzicii şi-a dansului său din momentele artistice imortalizate pe un CD sau un DVD.

Citeşte şi:

VIDEO Un an fără Michael Jackson

Michael, miliardar după moarte

„De neratat şi de neuitat", aşa descria revista americană „Rolling Stone" filmul documentar care prezintă ultimele imagini cu Megastarul în viaţă. „Asta-i tot!" poate fi numit un jurnal video al ultimelor patru luni din viaţa lui Michael Jackson (aprilie - iunie 2009), perioadă în care cântăreţul a creat şi dezvoltat conceptul unei serii de 50 de concerte ce urma să fie marea sa revenire în muzică. Din materialul brut de peste 100 de ore au fost selectate 107 minute care îl surprind cel mai bine pe cântăreţul, dansatorul, regizorul, geniul ­Michael Jackson.

Filmările au avut loc la arenele Staples Center şi Forum din Los Angeles, iar aceste documente video n-au fost iniţial destinate unei lansări pe piaţă. Asta până după moartea starului, când producătorii au decis că filmul ar putea fi un cadou pentru zecile de milioane de fani.

Cel mai bine vândut

Astfel, compania Sony ­Pictures a cumpărat de la AEG Live drepturile asupra filmărilor de la ultimele repetiţii ale megastarului pentru suma de 60 de milioane de dolari. Lansat la 28 octombrie 2009, „This Is It" a devenit rapid un succes de casă şi a ridicat producţia la statutul de „cel mai bine vândut film-concert" din istorie.

Numai în SUA filmul a câştigat 72 de milioane de dolari, iar încasările de peste Ocean s-au ridicat la 188 de milioane de dolari. Acestor venituri li se adaugă banii câştigaţi din vânzarea DVD-ului, precum şi din închirierea lui, adică încă aproape 70 de milioane de dolari, până în iunie 2010.

Însă isteria s-a declanşat înainte de lansarea filmului. Biletele au fost disponibile cu o lună înainte, iar cererea a fost uriaşă. În Los Angeles, la avanpremiera filmului, din 27 octombrie, toate cele 3.000 de bilete s-au vândut în doar două ore. La Londra, interesul publicului a fost, de asemenea, foarte mare, astfel că doar în prima zi fanii au cumpărat peste 30.000 de bilete. Recordul este deţinut de japonezi, la Tokyo, unde în prima zi s-au vândut tichete în valoare de un milion de dolari.

Şi în România fanii au aşteptat cu nerăbdare lansarea documentarului „Asta-i tot!", ba chiar s-au pregătit pentru acest eveniment, iar în Cluj şi la Iaşi au avut loc flash mob-uri în ziua premierei.

Fanii din Bucureşti, ­aproximativ 150 de persoane, au închiriat o sală întreagă ­dintr-un cinematograf, în ziua lansării filmului.
Filmul s-a situat pe primul loc în box-office-ul din mai multe ţări (printre care şi România - doar în primele cinci zile a avut încasări de 350.000 de euro), iar coloana sonoră a documentarului a debutat pe prima poziţie a topului ­Billboard 200.

Tiraj de 100.000 de exemplare

Cel mai râvnit documentar al momentului „Asta-i tot!", în care Regele pop apare pentru ultima dată în viaţă, va fi distribuit luni, 30 august, împreună cu ziarul „Adevărul", la preţul de 11,99 lei. DVD-ul cu o durată de peste 100 de minute, care va apărea într-un tiraj de 100.000 de exemplare, conţine filmări şi imagini rămase secrete până azi marelui public. Materialul înfăţişează un Michael Jackson mai implicat ca oricând, atent la fiecare detaliu, de la producţie şi coregrafie, până la muzică şi lumini.

image

260 de milioane de dolari sunt încasările obţinute din bilete în cinematografele din întreaga lume.

70 de milioanede dolari reprezintă suma obţinută până în iunie 2010 din vânzarea şi închirierea DVD-ului.

30 de mii de bilete pentru filmul „This Is It" s-au vândut în cinematografele din Londra, într-o zi.

Afacerea Michael Jackson

- Înainte ca megastarul să înceteze din viaţă, situaţia sa financiară era catastrofală. În anul ce a trecut însă, lucrurile s-au schimbat radical.

- Incluzând şi câştigurile obţinute din filmul „This Is It", bunurile intelectuale ale artistului au generat venituri de un miliard de dolari în ultimul an.

- După moartea sa, Jackson a vândut într-un an nouă milioane de albume numai în Statele Unite. În afara SUA s-au vândut 24 de milioane de albume, calculate la un preţ de 12 dolari, iar „Billboard" estimează câştiguri în valoare de 383 de milioane de dolari. La suma totală se adaugă şi vânzările online, care au adus venituri de peste 34 de milioane de dolari.

- Alte cinci milioane de dolari au fost „acoperite" prin vânzarea de tonuri de apel pentru mobile.

- Jackson deţinea drepturile de autor pentru muzica mai multor artişti celebri, care în ultimul an au generat venituri de peste 130 de milioane de dolari.

- Până în 2017, Sony Music Entertainment va lansa 10 albume, după înţelegerea de 250 de milioane de dolari avută cu administratorii averii megastarului.

Un documentar emoţionant

La începutul documentarului „This Is It", câteva cuvinte albe pe un fundal negru anunţă „o experienţă inovatoare în lumea concertelor". Regele pop Michael Jackson repeta cu discreţie şi cu minuţiozitate revenirea pe scena mondială. Show-­urile, care ar fi fost văzute de un mic procent de fani norocoşi, au fost dăruite, prin filmul „This Is It", tuturor fanilor din lume. „Este o aventură.

O aventură minunată. Vrem să-i ducem în locuri în care n-au mai fost până acum. Vrem să le arătăm un talent cum n-au mai văzut până acum", spune Jackson în documentar.

image

La premiera din Moscova, fanii au pregătit un moment special dedicat megastarului 

Emoţii din culise

Primele cadre prezintă mărturiile mai multor tineri din toată lumea (SUA, Australia, Olanda) care au dat probe pentru a câştiga râvnitele posturi de dansatori în show-ul secolului. „Mulţumesc, Michael, ai inspirat totul în viaţa mea. Dansez datorită ţie", spunea un tânăr căruia îi dădeau lacrimile. Şi nu era singurul. Dansatorii erau pur şi simplu copleşiţi de ideea de a fi pe scenă alături de Michael. Erau plini de emoţie, fericire, entuziasm.

28 de piese la repetiţii

Piesa cu care ar fi început seria celor 50 de concerte de la Londra este ­„Wanna Be Startin' Something", aceeaşi piesă cu care Megastarul deschidea show-urile din anii '80, cu care a început şi spectacolul de la Bucureşti, din 1992. ­Michael Jackson apare pe scenă şi se lansează în mişcările pe care le-a „omologat", printre care şi „Moonwalk" („Mersul pe lună"). Artistul le dă indicaţii muzicienilor, încercând să scoată de la ei ce au mai bun.

Imaginile au fost destinate iniţial arhivei personale a lui Michael şi l-ar fi ajutat să vadă în altă perspectivă show-ul şi să facă modificări acolo unde ar fi simţit nevoia. Dintre piesele repetate de Michael - 28 la număr - fac parte şi hiturile „Heal the World", „Man in the Mirror", „Bad", „Black or White", „This Is It", „Thriller", „Billie Jean" şi „Smooth Criminal".

image

Sute de oameni au luat cu asalt cinematografele din Paris pentru a urmări documentarul

Comentariu: Magia

Andrei Crăciun

Magia „This Is It" este simplu de explicat. De aici vine: rulează amintirile noastre cu Michael Jackson, ceva intim, o melancolie cumplită şi nu de cuvinte are ea nevoie.

Magia lui Michael Jackson este însă un fenomen mai complex. Poate că, aşa cum spuneau cei pricepuţi, ajungea de la Mi de jos la Do de mijloc atingând 44 de note, poate că datorită acelui vibratto instinctiv era capabil să atingă octave la care nu mulţi tenori speră. Nu ştiu. Dar ştiu că dacă îi dădeaţi ploaia, frigul, singurătatea, porumbeii şi libelulele vă lua de inimă şi vă ducea în cea mai ascunsă Moscovă, acolo unde fiecare rămâne cu deznădejdea şi cu dragostea.

Îl văd uneori plutind peste Neverland, lovind piraţii cu săbii de plastic; apoi, negustor nepriceput, schimbând zâmbete pe lacrimi, ca un Charlie Chaplin; ridicând bicicletele orfane ale lumii, aşa, mutilate şi murdare de ţărână; dansând cu hamsterul Ben pe umărul stâng, în timp ce asfinţitul începe să curgă, caruselele se colorează în alamă şi paparazzi de cadavre (teribilă specie!) trag ultimele cadre.

Înainte de cel mai frumos rând din Biblie - „M-am făcut tuturor totul" - există aceste cuvinte peste care se trece prea uşor: „Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi".

Da, povestea acestui erou imperfect şi fragil este istoria ratată a depăşirii limitelor. Mai este însă şi iubirea. Mai este şi puterea ei de a vindeca, dacă nu lumea, măcar pe omul din oglindă.

Pentru cine o aude, muzica lui Michael Jackson e acea oglindă care se sparge spre lumea în care nu există niciodată doar alb şi negru. Cine o aude ştie că străinul din Moscova, cu ploaia, frigul, singurătatea, porumbeii şi libelulele lui, e străinul dintotdeauna şi de
pretutindeni.

Magia lui Michael Jackson nu este că a cules paşi de dans din cartiere şi că a mers cu ei ca pe lună, magia lui Michael Jackson nu se prăbuşeşte când zborul vrăjit al pălăriilor va fi obosit, nu. Magia este că îi aduce în acelaşi loc, departe în suflet, acolo unde fiecare rămâne cu deznădejdea şi cu dragostea, pe cei străini, pe cei singuri, pe cei slabi. Restul este cultură populară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite