Femeile sunt învăţate să facă afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cursurile sunt gratuite şi durează trei luni, timp în care participantele sunt instruite cum să iniţieze un business. Proiectul beneficiază de fonduri europene şi a demarat la începutul acestui an, urmând să fie implementat până la finele anului 2010.

Maramureşencele cu spirit antreprenorial au acum ocazia să înveţe cum să-şi administreze propria afacere sau cum să-şi deschidă o alta. Cursurile de instruire sunt organizate de diferite universităţi din ţară. Este vorba despre proiectul „Antreprenoriatul şi egalitatea de şanse. Un model interregional de şcoală antreprenorială pentru femei”, finanţat din Fondul Social European „Investeşte în oameni!”. Proiectul a demarat la începutul lui 2009 şi va fi implementat până la finele anului 2010.
„S-au încheiat parteneriate cu administraţiile publice locale şi se pot înscrie toate doamnele care doresc să înveţe să facă afaceri”, spune conferenţiarul doctor Corina Rădulescu, coordonator Centru teritorial Maramureş al Şcolii Antreprenoriale.

Cursuri gratuite

Cele interesate mai au la dispoziţie doar câteva luni pentru a se înscrie, pentru că selectarea candidatelor se va face până în luna decembrie 2009. Doamnele care vor să participe la aceste cursuri o pot face în mod gratuit. Singura condiţie este ca ele să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani. „Nu se percepe nicio taxă pentru aceste cursuri şi sunt aşteptate toate doamnele cu abilităţi manageriale”, afirmă Corina Rădulescu.
Proiectul este primul de acest gen din Maramureş, noutatea fiind şi faptul că toate cursurile vor fi susţinute de către femei. „Am considerat că participantele vor fi mai motivate: în faţa lor se vor prezenta femei care au reuşit într-un domeniu în care bărbaţii predomină”, explică Rădulescu. Timpul de instruire este de trei luni, timp în care participantele vor primi o subvenţie de 100 de lei, iar la final, cele mai bune dintre ele vor fi ajutate financiar să-şi deschidă propria afacere.

Instruire pentru 284 de femei

Proiectul prevede realizarea a două grupuri ţintă. Asta înseamnă că vor fi alese pentru instruire maramureşencele care sunt deja manageri şi cele care vor să-şi iniţieze propria afacere. Cursurile vor avea loc în Baia Mare, dar şi în alte localităţi din judeţ, cum ar fi: Sighetu Marmaţiei, Seini, Târgu-Lăpuş şi Baia Sprie, de unde vor fi selectate femei dornice să se specializeze în domeniul antreprenoriatului.
Cele patru localităţi vor avea arondate câte trei centre rurale. „Vrem să dăm posibilitatea şi doamnelor din mediul rural să aibă acces la aceste ore de instruire. Astfel, proiectul s-a extins şi în Săpânţa, Rona de Sus, Dumbrăviţa, Groşii Ţibleşului, Cicârlău, dar şi în alte localităţi din Maramureş”, spune coordonatorul proiectului. Ea mai spune că, în total, se vor selecta 284 de persoane.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite