Federaţia Statelor Europene: avantaj România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jose Manuel Barroso
Jose Manuel Barroso

Analistul politic Emil Hurezeanu crede că implementarea unui sistem de guvernare european ar aduce progrese României.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a prezentat, la Strasbourg, în faţa Parlamentului European, o nouă concepţie despre structura Uniunii Europene. „Adevărul" a contactat a serie de specialişti pe probleme europene care au analizat noul proiect şi au stabilit eventualele avantaje ale României în cadrul noii configuraţii statele.

„O federaţie a statelor-naţiune, acesta este orizontul nostru politic. Fac apel la o federaţie a statelor-naţiune. Nu un super-stat, ci o federaţie care să poată să  funcţioneze printr-o mutualizare a suveranităţii", a spus preşedintele CE, fără a oferi detalii despre noul proiect european. Transformarea UE într-o federaţie de state naţionale ar însemna, de fapt, o uniune economică, politică şi financiară, care în opinia preşedintelui CE ar trebui începută în viitorul apropiat prin transformarea tratatelor existente.

Un argument în favoarea noului concept propus de Barroso rezidă din faptul că statele membre ale UE funcţionează deja într-o structură comună, însă trecerea de la Uniune la Federaţie ar însemna cedarea unor prerogative naţionale în favoarea noului stat federal european. În acest punct, lucrurile s-ar putea împotmoli, deoarece ţările care au aderat la UE au funcţionat ca o federaţie de state independente şi suverane, iar primele voci ale euroscepticilor au căpătat deja ecou. Preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, una dintre cele mai efervescente personalităţi eurosceptice, a respins propunerea lansată de preşedintele CE.

„Resping cu fermitate această idee a lui Jose Barroso. În 2004 am aderat la Uniunea Europeană şi nu la o federaţie în care vom deveni o provincie fără importanţă", a comentat şeful statului ceh.

Avantaj pentru România

 „În primul rând, ne-ar scuti de incompetenţa cronică a politicienilor români. Vom fi în situaţia să avem un personal politic dictat, care ne-ar introduce în regulile europene generale şi în cadrul unui sistem de guvernare european. Oricum nu mai aveam nicio idee a inovaţiei strategice în politica internă", a declarat Hurezeanu. Emil Hurezeanu nu consideră un impediment nici posibila cedare a suveranităţii naţionale. „Nu suntem atât de ataşaţi de mistica statului naţional ca francezii. În concluzie, o formă occidentală obligatorie îmbinată cu un conţinut plastic, al nostru, ar putea da roade", a arătat Hurezeanu.

Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Laszlo Borbely (UDMR), a expus şi el avantajele ţării noastre în cadrul unui nou sistem european de organizare statală. „Din punct de vedere financiar, sigur că este avantajos pentru România, care este o ţară mai puţin dezvoltată. Nu putem uita că România, în cei şase ani de la aderare, a primit circa 31-32 de miliarde, din care 23-24 au venit de la UE. De unde puteam accesa noi acei bani? În viitorii 6-7 ani, putem fi beneficiarii direcţi ai acestui proiect", a spus deputatul UDMR.

„Acesta este viitorul"

Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu crede că propunerea lui Barroso este  singura măsură prin care se poate salva UE. „Acesta este viitorul, în condiţile în care naţionalismele sunt în creştere. Trebuie să se facă paşi decisivi în vederea creşterii coeziunii, pentru că, altfel, se poate ajunge la ruperea UE", a spus Cioroianu. „Cedarea suveranităţii naţionale nu o poţi face decât atunci când trăieşti prost, iar prin destrămarea proiectului european nu s-ar întări suveranitatea naţională, ci ar scădea radical nivelul de trai", a completat Cioroianu. Un alt fost ministru de Externe, Teodor Baconschi, priveşte acest proiect ca o concluzie a crizei din interiorul UE. „Liderii europeni au stabilit diagnosticul, iar acum se caută un remediu pe termen lung. Trebuie continuată construcţia politică pentru a putea rămâne în competiţia globală cu SUA şi China", a spus Baconschi.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda spune că Barroso a propus „o soluţie la mijloc de drum, între o Europă dominată de firma statului-naţiune şi o Europă federalistă, în care naţiunile să dispară cu totul". Însă, liderul PDL se întreabă „dacă nu avem naţiune, ce avem ca referinţă?" şi care vor fi noile frontiere ale Federaţiei Europene.

Poziţia lui Traian Băsescu

Ideea unei reorganizări a Uniunii a fost vehiculată încă de anul trecut în cadrul întâlnirilor informale dintre reprezentanţii statelor europene. Preşedintele Traian Băsescu vorbea despre o nouă reconfigurare europeană la începutul acestui an. Şeful statului opina atunci că singura soluţie pentru ca statele din zona euro să reziste în faţa crizelor economice este realizarea Statelor Unite ale Europei, prin cedarea de suveranitate.

„Nu mă feresc să spun că va trebui să avem curajul să spunem naţiunilor noastre că soluţia corectă este realizarea Statelor Unite ale Europei. Va trebui, mai devreme sau mai târziu, să ne punem cu toţii la un loc suveranitatea, pentru a crea suveranitatea UE", spunea, în primăvară, Băsescu.

"O federaţie a statelor- naţiune ne-ar scuti de incompetenţa cronică a politicienilor români"
Emil Hurezeanu politolog

Măsuri mai dure pentru încălcarea statului de drept

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, spune că e nevoie de un set de instrumente mai bune pentru combaterea situaţiilor de încălcare a regulilor statului de drept, „constatate în ultimele luni în anumite state UE". „În ultimele luni am asistat la ameninţări împotriva cadrului legal şi democratic în anumite state europene. PE şi Comisia Europeană au fost primele care s-au sesizat şi au tras alarma şi au jucat un rol decisiv pentru ca aceste evoluţii îngrijorătoare să fie aduse sub control. Dar aceste situaţii au dezvăluit şi unele limite pentru cadrul nostru instituţional", a spus Barroso.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite