Farmaciile nu mai au bani pentru medicamente compensate
0Trei sferturi din farmaciile din Timişoara au anunţat că nu mai au bani pentru eliberarea medicamentelor pe reţete gratuite şi compensate în luna februarie. Preşedintele Colegiului
Trei sferturi din farmaciile din Timişoara au anunţat că nu mai au bani pentru eliberarea medicamentelor pe reţete gratuite şi compensate în luna februarie. Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Timişoara, Ana Miclea, a declarat că, începând de joi, din cele 84 de farmacii din oraş, aflate în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş, 61 au anunţat atingerea plafonului pentru medicamentele compensate şi gratuite. Doar 23 de unităţi farmaceutice mai dispun de bani pentru onorarea acestor reţete. Încă de la mijlocul săptămânii, 22 de farmacii au anunţat Casa, în scris, că nu mai au bani. O echipă de inspectori ai CJAS a început să verifice farmaciile care au declarat că au epuizat fondurile. Cele 120 de farmacii din judeţ, aflate în relaţie contractuală cu Casa, au primit 5,1 milioane de lei noi pentru eliberarea reţetelor compensate şi gratuite pe luna în curs.