Farmacie pe roţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţiativa, în premieră pe ţară, a unui farmacist reghinean de a transforma o rulotă într-o farmacie mobilă are toate şansele de a se materializa în cel mai scurt timp. Asta în condiţiile

Iniţiativa, în premieră pe ţară, a unui farmacist reghinean de a transforma o rulotă într-o farmacie mobilă are toate şansele de a se materializa în cel mai scurt timp.
Asta în condiţiile în care, în mediul rural, sute de mii de români fac kilometri pe jos pentru o pastilă. Dovadă că soluţia medicului Horvath Geza, de modificare conform legii a unei rulote, a găsit deschidere şi susţinere atât din partea Colegiului Farmaciştilor din Mureş, cât şi dinspre însuşi ministrul sănătăţii. Farmacia pe roţi s-ar deplasa în toate satele izolate şi în comunele care nu beneficiază de acest tip de servicii medicale, după un orar prestabilit. "Vom avea nevoie, în acest sens, de sprijinul autorităţilor locale, chiar dacă, într-o primă fază, nu vom putea elibera medicamente compensate şi gratuite, deoarece e nevoie ca CJAS să prevadă bani pentru acest lucru", a menţionat Horvath. Iniţiativa tânărului farmacist este acum analizată de conducerea Colegiului Farmaciştilor. "Trebuie să găsim cadrul legal pentru a avansa mai departe autorităţilor acest proiect deosebit de important, deoarece în acest moment există în Mureş mii de asiguraţi care plătesc nişte servicii de care nu beneficiază", a declarat Iustina Vas, preşedinta Colegiului. Colegiul Farmaciştilor speră ca Autoritatea de Sănătate Publică, Prefectura, Consiliul Judeţean şi Casa de Asigurări să îi ajute în realizarea acestui proiect, cu atât mai mult cu cât o iniţiativă similară a medicilor stomatologi s-a dovedit a fi un mare succes. "Culmea e că un proiect similar exista deja în lucru la minister. Am discutat deja cu Colegiul Farmaciştilor şi în circa o lună vom elabora un act normativ pentru ca această iniţiativă valoroasă să se poată materializa", ne-a declarat Eugen Nicolăescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite