Fără apă şi curent în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucia Moldovan cară apă în bidoane de aproape zece ani. De-o săptămână, femeia împreună cu cei patru copii şi nepoţi trăiesc într-o casă unde nu există nici curent electric.

Femeia îşi duce zilele măturând străzile oraşului, iar serile se succed, pe întuneric, într-o încăpere îngustă. Nici nu mai ştie exact când a făcut ultima baie într-o cadă, pentru că au trecut mulţi ani de atunci.
De aproape zece ani, căratul zilnic al bidoanelor cu zeci de litri de apă a devenit o activitate obişnuită. De curând, i-a fost tăiată şi lumina, iar viaţa a lovit-o crunt şi i l-a luat pe bărbatul care i-a fost alături.

A rămas şi fără soţ

Pe strada Liviu Rebreanu, chiar în inima oraşului, Lucia Moldovan îşi plânge amarul zi de zi. „Mă necăjesc şi eu cu doi copii şi doi nepoţi de nici un an de zile. Acum, de câteva săptămâni, a murit şi soţul. Apă rece nu mai am de aproape 10 ani şi ne-a fost tăiat şi curentul săptămâna trecută. Aici stăm cum putem şi noi“, spune femeia.
Aceasta povesteşte şi cum a ajuns în situaţia aceasta. „Am avut vreo 35 de milioane în bani vechi, de plătit la apă, dar de unde să-i scot? Am înţeles că au fost ceva scurgeri în vecini, dar nu am putut dovedi nimic. Şi la lumină am avut vreo 300 de lei, dar cu necazul asta, de unde să-i scot? Numai eu muncesc în casa, la măturat de străzi“, spune amărâtă femeia.
De ani întregi s-a învăţat să care apă de la un izvor aproape de parc. „Astea-s bidoanele. Le punem în cărucior şi aducem apă în fiecare zi. Când spălăm haine, aducem apă şi de cinci sau şase ori. Avem copii mici şi trebuie să-i spălăm. Dacă te duci în oraş sau la medic, trebuie să fii curat, că altfel te dă afară“, mai povesteşte femeia de 44 de ani.

Peste 133 de debranşări în primele şase luni

Reprezentantul Aquabis, Radu Căilean, are o posibilă explicaţie pentru situaţia femeii. „Se poate să fie doi consumatori pe acelaşi branşament, legaţi la un singur ceas. Noi facturăm consumul şi apoi calculăm cota de contribuţie a ficăruia, în funcţie şi de numărul de persoane din familii. Dacă unul plăteşte constant şi celălalt nu, facem lucrări de separare a consumatorilor“, a mai explicat şeful Biroului de Recuperare Creanţe.
Acesta a mai adăugat că, în primele şase luni ale anului, s-au înregistrat peste 133 de debranşări. „Au fost 31 de asociaţii de proprietari şi 113 persoane fizice. În 84 de situaţii am efectuat rebranşări“, precizează Radu Căilean. Valoarea debitelor la zi, inclusiv la capitolul plăţi restante şi facturi pentru luna în curs, este de aproximativ două milioane de lei.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite