Familia înecată în Jiu a fost înmormântată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedia din familia Brebenel a şocat întreg satul. Localnicii nu-şi amintesc de o întâmplare în care să dispară mamă, fiică şi mătuşă.Joi şi-au găsit sfârşitul în apele Jiului. Ieri şi-au găsit odihna în pământ. Doina Brebenel (42 de ani) şi Alina Ivan (13 ani), mamă şi fiică, au fost conduse pe ultimul drum la Brădeşti-Dolj.

În urmă cu cinci zile, două femei şi o copilă au fost luate de vârtejul din Jiu şi au murit în câteva minute. Scafandrii au reuşit să găsească trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei suflete care şi-au găsit sfârşitul pe fundul Jiului. A treia victimă, Anişoara, nu a fost încă găsită. 

La Brădeşti-Dolj, ieri, tot satul vorbea despre drama care s-a abătut asupra familiei Brebenel. „Fetele astea au avut o copilărie tare grea. Viaţa lor a fost numai lacrimi“, a spus Ioana Creţan, una dintre localnicele din comuna Brădeşti.

Alina – mireasă pe ultimul drum

La înmormântare a venit tot satul. Toţi îşi făceau cruce şi se întrebau ce blestem s-a abătut asupra fetelor lui Brebenel. Colegii de şcoală ai Alinei au venit să o conducă pe ultimul drum.

„Stăteam amândouă în aceeaşi bancă şi ne înţelegeam tare bine. Îmi povestea totul. Îşi făcuse planuri mari şi pregătea pentru anul viitor o petrecere mare, împlinea 14 ani. Era mereu veselă şi îi plăcea să danseze“, a declarat Claudia Voiniţescu, colegă de clasă cu Alina. Potrivit tradiţiei, copila ucisă de Jiu a fost îmbrăcată în rochie de mireasă.

„Mami s-a rătăcit“

Cristina Simona Brebenel (13 ani), fiica Anişoarei şi verişoara Alinei, nu a înţeles prea bine ce s-a întâmplat şi încă mai crede că mama ei nu a murit.

„Sunt convinsă că mami s-a rătăcit şi că o să vină acasă. Nu mă poate lăsa singură. Mami mă iubeşte mult“, murmura Cristina, fiica femeii care nu a fost încă găsită de scafandri în Jiu. Ionuţ Brebenel (5 ani), băiatul Anişoarei, care a fost martor la toată scena de pe malul Jiului, a fost luat ieri de tatăl lui. Va rămâne în grija acestuia.

image

Fetele astea au avut o copilărie tare grea. Viaţa lor a fost numai lacrimi.

image


Ioana Creţan
localnică

image

Alina îşi făcuse planuri mari şi pregătea pentru anul viitor o petrecere mare, împlinea 14 ani. Era mereu veselă şi îi plăcea să danseze.

image


Claudia Voiniţescu
elevă

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite