Facturile noului an îi năucesc pe moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cheltuielile de strictă necesitate „înghit” cel puţin jumătate din veniturile lunare ale unei familii. Scumpirea utilităţilor la început de an şi criza economică îi ard la buzunare pe locuitorii celei mai sărace regiuni din Europa.

Confruntati cu aceste greutăţi, mulţi moldoveni şi-au reevaluat modul în care îşi cheltuie banii. „E greu. Când luăm salariul, primul lucru pe care îl facem plătim ratele la bănci, apoi achităm întreţinerea şi toate cheltuielile ce ţin de casă.

Ne mai interesează să avem bani de mâncare. Îmbrăcămintea este pe ultimul loc”, a povestit Maria Ambrose, o ieşeancă a cărei familie are venituri lunare de 2.000 lei.

Băcăuanii, îngroziţi de facturile la căldură

Cei mai afectaţi de facturile astronomice sunt băcăuanii. Furnizorii de utilităţi îi obligă pe aceştia să scoată din buzunar în această lună aproape 400 de lei pentru încălzire, gaz şi apă.

„Nici nu vreau să mă mai gândesc cât mă costă întreţinerea pe lună. Am plătit în luna noiembrie 300 lei şi suntem doar două persoane. Este strigător la cer.

O să ajungem să ne dăm un salariu din casă doar pentru facturi”, a spus Iulia Hristea, o băcăuancă îngrozită de preţurile tot mai mari ale facturilor la întreţinere. O familie din Bacău cu patru persoane cheltuie în medie, pentru utilităţi, 750 lei.

Apa rece şi canalizarea, cu 14% mai scumpe la Iaşi

Ieşenii au avut o surpriză neplăcută la începutul acestui an, când societatea care le furnizează servicii de apă-canal a anunţat că majorează tarifele cu 14%. „Piatra de încercare” va fi însă pentru mulţi factura la încălzire. Pentru un apartament de 50 de metri pătraţi, proprietarii ar putea plăti peste 220 lei la factura de căldură şi apă caldă.

„Preţul plătit de populaţie la gigacalorie nu s-a majorat, este tot de 175 lei, dar temperaturile din decembrie au fost mult mai scăzute decât cele din aceeaşi perioadă a anului 2007”, a afirmat Didi Melinte, directorul CET Iaşi.

Astfel, o familie de patru persoane din Iaşi va scoate din buzunar înjur de 600 lei pentru toate utilităţile din prima lună a acestui an. O sumă asemănătoare vor cheltui şi botoşănenii. Ceva mai ieftin vor scăpa sucevenii. O familie cu un apartament de două camere va avea de plătit pe utilităţi peste 500 lei, în luna ianuarie.

Gata cu investiţiile

Ca să achite facturile usturătoare, mulţi moldoveni au şters de pe lista de priorităţi dotările pentru locuinţe. „Aş fi vrut să-mi iau un televizor, mă chinui de luni bune să-mi cumpăr unul, dar nu cred că-l voi avea anul acesta”, a afirmat Aurica Busuioc, ajutor de bucătar .

Specialiştii spun că e normal să se întâmple aşa. „Ne vom aştepta ca în perioada următoare, românii să se oprească la satisfacerea nevoilor primare: cele fiziologice şi cele de securitate.

Se vor reduce drastic alte nevoi şi trebuinţe, de la cele sociale, la cele privind stima sau afirmarea. Frenezia consumatoristă din ulimii ani se va reduce semnificativ”, a precizat conf. dr. Adrian Netedu, de la catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială Iaşi.

Cheltuieli pentru utilităţi

Bacău: 750 lei
Botoşani: 600 lei
Iaşi: 600 lei
Suceava: 522 lei

* facturile au fost calculate pentru o familie cu patru persoane, la un apartament cu două camere.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite