Cluj: VIDEO FOTO „Examenul cu publicul îl dăm la Cluj“, mărturisesc realizatorii filmului “Francesca“
0
Filmul care i-a înfuriat pe politicienii naţionalişti italieni a avut aseară premiera de gală la Cluj-Napoca. Bobby Păunescu, Monica Bârlădeanu şi Doru Boguţ au povestit în redacţia Adevărul Holding din Cluj-Napoca despre cum a luat naştere pelicula „Francesca”, controversele pe care le-a stârnit şi aşteptările pe care le au de la acest film.
„Francesca” este filmul românesc al momentului. Povestea unei romance frumoase care se decide să emigreze în Italia a încins spiritele în Peninsulă, din cauza unor replici din film care i-au scos din sărite pe Alessandra Mussolini şi pe primarul din Verona. Interzisă în timpul Festivalului de Film de la Veneţia, pelicula a fost selectată la toate festivalurile importante.
Aţi avut premiera pe ţară la Iaşi, acum sunteţi în Cluj, şi vă îndreptaţi spre…?
Bobby Păunescu: Vom avea seara de gală în Timişoara, duminică (astăzi – n.r.), iar apoi ne vom îndrepta spre Bucureşti şi mergem la Festivalul Internaţional de Film de la Pusan din Coreea, joi. E cel mai important festival de film din Asia şi este şicea mai importantă piaţa de film din Asia, unde pe perioada festivalului vin toţi producătorii de film din Orient şi poţi să faci contracte cu ei. Am mai fost invitaţi în Norvegia, în Spania, Anglia, Turcia, am fost în Islanda. Tot ce auzeam la început era contra noastră, vă daţi seama... eu să fac un film în care joacă prietena mea. Spre exemplu se zicea că eu fac un scenariu, vreau să regizez, dar nu asta îmi este meseria..., am găsit pe un forum de internet că nu eu am scris filmul ci Cristi Puiu, şi de aceea este bun. Asta m-a liniştit, deşi era greşit.
Spuneţi-ne cum s-a născut „Francesca”
Bobby Păunescu: Avem mari emoţii pentru că aici în Cluj sunt cei mai mulţi spectatori de film de genul acesta, şi proiecţia este un examen în faţa publicului. Îmi aduc aminte că încă dinaintea TIFF-ului au existat mulţi cinefili în Cluj. În ce priveşte filmul, în 2007, când a avut loc criza în Italia, crima lui Mailat şi tot ce s-a întâmplat după aceea în plan politic pentru mine au avut un impact destul de mare fiindcă eu am crescut în Italia şi consider Italia ca o a doua ţară. Şi am zis să facem ceva, deşi filmul nu este unul politic. Am vrut să fac o producţie de genul ăsta şi am căutat pe cineva să o scrie şi să o regizeze. Am ajuns la Cristi Puiu şi el mi-a spus că este o poveste importantă pentru noi, dar mai importantă pentru mine. Şi mi-am dat seama că singurul mod în care filmul putea să iasă este dacă îl scriam şi îl regizam.
Şi am zis ca încerc să scriu scenariul şi, dacă e foarte prost, îl ard, daca e aşa şi aşa îl pun într-un sertar. Făcusem nişte cursuri intensive de film la Los Angeles şi, după şase-şapte luni de documentare m-am apucat să scriu, prima dată pe avion, apoi, în camera de hotel, am scris 40 de pagini dintr-o suflare. Îmi veneau ideile atât de repede încat abia reuşeam să le pun într-o ordine. Aşa mi-au venit ideile şi cu Mussolini. Am încercat să fac totul cât mai onest posibil, cu tot ce se întâmpla aici şi acolo, fără să mă gândesc să fiu fiu politcally correct.
Povestea cu Mussolini a avut un mare efect de marketing pentru că a făcut din film un lucru controversat...
B.P: Nu m-am gândit la asta deloc. Mi-am dat seama abia cu câteva săptămâni înainte de Festivalul de Film de la Veneţia, când ne invitase distribuitorul filmului la masă să cunoaştem oamenii care s-au ocupat de dublajul filmului şi au spus că au tradus exact replicile acelea, dar eu mă gandeam ca se referă la cele mai picante, nicidecum la cele cu Mussolini. E bine că se vorbeşte de film, dar în acelaşi timp nu se vorbeşte despre ceea ce reprezintă filmul, de aceea el trebuie văzut mai întâi.
Ce aţi dori să reţină spectatorii din toată producţia?
B.P: Este şi o poveste personală, m-a interesat mult să aflu despre perioada în care cineva decide să emigreze, lucru care mi s-a întâmplat şi mie şi colegilor mei, prietenilor. Ce se întâmplă atunci când iei decizia să laşi ceea ce cunoşti, indiferent dacă e mai prost, mai mic şi pleci, cauţi un punct de sprijin undeva, unde nu cunoşti nimic.
Eu n-am trecut prin asta, am plecat la 18 ani din ţară şi am avut o susţinere, o condiţie care mi-a permis să nu trec prin ce trece Francesca, dar mulţi colegi de-ai mei au plecat şi au avut problemele astea. Chiar şi Monica a trecut prin asta.
Monica Bârlădeanu: Francesca are nişte idei despre Italia şi pleacă cu acestea în minte. Să te rupi de tot ce este al tău şi să pleci în necunoscut, chiar şi cu visul de a deschide o grădiniţă pentru copiii imigranţilor, pentru că îşi imaginează că dupa cazul Mailat ei au de suferit. Eu nu cred că ea înţelege ceea ce înseamnă şi este o idealistă, deşi are multe momente în care ea se doveşte raţională şi are picioarele foarte bine înşurubate în asfalt.
Cum aţi intrat în lumea filmului, eraţi un om de afaceri...
B. P.: Da, toţi suntem oameni de afaceri. Ştiţi cum se zice - cea mai veche meserie e prostituţia, ei nu, e negustoria, pentru că înainte să se prostitueze s-a negociat preţul. Desigur am făcut o universitate în domeniul acesta, pentru că eram împins, nu de cineva, ci de dorinţa mea fiindcă la 18 ani aşa îmi vedeam viaţa să strâng bani, să am un viitor. În ’92-’93 am plecat în străinătate şi dus de val, de dorinţa de ieşi în evidenţa, dar mi-am dat seama că poate trebuie să încerc altceva. Am intrat pe televiziune, pe distribu’ia de film. Apoi m-am gândit să-mi fac casa mea de producţie, am vorbit apoi cu Cristi Puiu şi mi-a spus de scenariul de la „Moartea domnului Lăzărescu”. Am avut succesul cu acest film de la Cannes şi apoi am luat multe premii cu casa de producţie. S-a creat astfel un brand.
Cât de greu v-a fost să intraţi în pielea personajului?
Monica Bârlădeanu: Eu cred că este un personaj desenat destul de complex. Nu m-am axat pe aspectul social ci să investighez practic mecanismele ei interioare să văd ce o face să aleagă sau să tolereze anumite persoane, de exemplu, cu naşul ei relaţia e atipică. Mi-a fost foarte dragă, pentru că este un personaj care are multe elemente, am avut şansa să experimentez cu mai multe faţete ale unui om. Francesca nu are o moralitate impcabilă şi este un lucru care mă atrage fiindcă mă interesează oameni care au probleme. În plus, ea are de ales dacă imigrează sau nu şi tragedia ei dacă să-şi părăsească iubitul. Dacă e nenorocit şi lovit de soartă pentru mine e perfect personajul, e un rol care mă atrage instantaneu.
Doru Boguţă: Rolul meu a fost şi greu şi uşor. Bobby când a scris scenariul l-a făcut pe Miţă un băiat normal, care vrea să facă bine, dar se întâmplă să facă şi ceva rău. Există mulţi care vor să se îmbogăţească mai repede, se cred mai şmecheri, şi aşa fac şi eu uneori, vreau să fac bine şi nu îmi iese mereu. Mi-a fost greu să-l interpretez pentru că, spre exemplu, secvenţa de pe canapea este cea mai grea pentru că şi eu dacă aş fi în locul lui n-aş putea sta acolo, pentru că Miţă spune nişte lucruri care pot să schimbe relaţia lui cu Francesca şi viaţa lui de mai departe. El o iubeşte mult şi, deşi încearcă să o protejeze, îi face mai rău încercând să-i ascundă adevărul. Secvenţa durează nouă minute şi am repetat-o de vreo şapte ori. Trebuie să fii concentrat la maxim pentru ca publicul să înţeleagă ce se întâmplă. Eu mi-am simţit atunci actoria în carne.
Sfânta Francesca ocroteşte emigranţii
Numele eroinei Francesca vine de la la Sfânta Francesca, ocrotitoarea imigranţilor. „Aceasta a trăit pe la sfârşitul anilor 1800 şi a călătorit în America unde vroia să facă grădiniţe şi spitale pentru copiii imigranţilor italieni. A murit pe 22 decembrie 1917, coincidenţă cu ziua când, în 1989, românii au avut din nou posibilitatea de a pleca dincolo de graniţe”, spune Bobby Păunescu.
AFLĂ AICI CUM A DECURS PROIECŢIA DE GALĂ DE LA CLUJ
CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ
Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS sau contactează-ne prin e-mail ori Yahoo! Messenger folosind butoanele din stânga
Se încarcă comentariile...
