FOTO Copiii ferentarişti: între cornul de la şcoală şi mascaţi

Doar 1% din romi au fost la liceu şi 40% nu au mers niciodată la şcoală, spun statisticile. Şcoala e singura şansă a copiilor din prelungirea Ferentari să nu devină noua generaţie de paria a societăţii.

Niciun copil nu ar trebui să trăiască în ghetourile din Ferentari. Pe aici şobolanii nu arată a şobolani. Şobolanii ăştia arată a căţei pechinezi.

Copiii romi trăiesc printre munţi de gunoaie şi văd pe stradă şi acasă tot ce poate fi mai rău: furturi, violuri, mascaţi, droguri, bătăi, mizerie. Pe copiii ăştia nu mai ai cu ce să îi sperii.

Ce înseamnă să fii copil rom în prelungirea Ferentari? Poveştile de pe străzile Livezilor, Tunsu Petre, Zeţari, Iacob Andrei, sunt cumplite. Vedeţi  o fotogalerie din ghetourile ferentariste.

În case e trauma

"În case e trauma. În case e coşmarul. Copiii vin la şcoală pentru că aici e singurul loc unde au libertatea de a se exprima, de a se juca, au o masă. Cornul ăla cu laptele contează foarte mult pentru ei", spune Elena Radu, mediator şcolar şi profesoară de limba romani la Şcoala 136 din prelungirea Ferentari (foto dreapta).

Foarte mulţi nu ajung la şcoală pentru că părinţii „sunt prea ocupaţi să se drogheze, să îl scoată pe Icsulescu din închisoare, să îşi asigure hrana pentru mâine".

„Copiii ăştia se lovesc de mutări locative frecvente, se lovesc de mascaţi, ei văd violenţă, agresivitate. Deci copiii ăştia văd tot ce e mai rău, pe copiii ăştia nu ai cum să îi mai sperii. E clar". "Un alt copil, dacă ar trăi un sfert din ce trăiesc ei, ar fi marcat pe viaţă. Ar fi ceva de genul autiştilor. Aceşti copii au o putere extraordinară de a merge mai departe", spune profesoara despre elevii ei.

Exemple negative

Pe străzile din spatele şcolii, acolo de unde vin copiii, sunt munţi de gunoaie şi covoare de seringi, scările nu mai au balustrade, pereţii nu au fost zugrăviţi şi sunt plini cu dejecţii, scările miros infernal. Lumea se droghează şi prostituatele sunt la vedere în scara blocului.

„Copiii ăştia sunt martori la tot ceea ce este negativ", zice Elena Radu. „Sunt privaţi de copilărie. Nu au un spaţiu de joacă. Unde să se joace, în mormanele de gunoi, în şobolanii ăia mari?", se întreabă profesoara. "Am văzut copilaşi de doi ani care se joacă cu seringa".

Părinţii sunt atât de ocupaţi să asigure hrana de mâine, încât uită să îşi iubească copilul, să îi spună că are încredere în el, uită să îi spună «Bravo!". "Cel mai rău e când copilul ăla vede când tatăl o bate pe mama lui. Fie devine şi el violent, violator, fie devine criminal, pentru că el crede că tatăl e modelul în viaţă", explică Elena Radu.

Cazul lui Totonel

Dacă-l cunoşti pe Totonel (8 ani) "te apucă plânsul". Mama lui a fost luată din pat de mascaţi când copilul avea 4 ani. "A văzut totul. A văzut nişte tunuri imense care au spart uşa, a auzit gălăgie, a văzut bătaie, copilul ăla a leşinat de plâns, era vânăt", a spus Elena Radu.

Totonel mai are două surori, Ana Maria şi Andreea. Venise Protecţia Copilului să îi ia pe toţi trei dar nu s-a mai întâmplat acest lucru "pentru că a ieşit din puşcărie fratele mamei" şi au rămas cu el. „Ce să facă omul ăla abia ieşit din puşcărie? Cine îl angajează pe ăla?", se întreabă Elena.

Totonel vrea "mult" să vină la şcoală, dar nu are cine să îl aducă. Nu are nici ce să mânânce, dar Claudiu, un băiat înscris la Programul educaţional "A doua şansă", cere cornul şi laptele de la colegii care nu mănâncă şi îi duce lui Totonel.

„Cum să viseze copiii ăştia la o schimbare când ei nu ştiu exact ce se întâmplă mâine?", spune Elena Radu.

Dacă rămân aici nu au nicio şansă

„Eu am întâlnit nişte oameni educaţi, oameni care mi-au întins o mână. Dar copiii ăştia, atâta timp cât rămân în zona asta, au mari probleme. Lumea îi etichetează dar nu îi întreabă de traumele copilăriei", spune Elena Radu.

Şi totuşi copiii vin la şcoală

Elenei Radu i s-au dat, de şase ani de când lucrează în şcoală, clasele cele mai rele "spre dresaj".

Clasa pe care o are acum, 6 A, avea probleme grave când a preluat-o. "Erau de spaimă. Majoritatea au fost repetenţi, aşa s-a constituit clasa. Erau foarte răi copiii, aveau foarte mari probleme de comportament, deoarece toată clasa avea un profil nesănătos, neprovenind din familii normale", povesteşte profesoara.

"Am o fetiţă, Rudaru, ei sunt opt copii, locuiesc într-o garsonieră de trei pe trei. În camera aia dorm toţi alineaţi. Colac peste pupăză, băiatul cel mare s-a însurat şi a adus-o pe nevastă acasa. Ăla mic are o prietenă. Şi ea doarme acolo. Deci e acolo un cuib de gîndaci, eu aşa îi spun. E groaznic", a continuat ea.

Dar fetele vin la şcoală.

„Ce e impresionant la fete este că nu îţi mai doresc să se mărite şi vor să meargă la liceu. O întreb pe Lorena de ce vrea să se ducă la liceu şi ea îmi spune «Să mă respecte lumea ca pe dumneavostră, doamna».

Ce s-a întâmplat? Având cu ei multe activităţi extracurriculare, au văzut că inspectorii mă cunosc şi au văzut că toţi bărbaţii au făcut un gest. Mi-au pupat mâna. Copiii mei, în special fetele, au rămas marcate. «Doamna, dar toată lumea ştie că sunteţi ţigancă». Da, le spun. «Dar v-a pupat mâna», se miră copiii", spune Elena Radu.

Le e greu când ies din Ferentari

Copiilor le este foarte greu când ies din sectorul 5, spune mediatorul şcolar, pentru că lumea le zice în autobuz "Dă-te la o parte, ţiganule". „Dacă îi spui unui copil de trei ori că eşti prost, ajunge să creadă. Li s-a spus de atâtea ori că sunt ţigani, că sunt ţigani, că sunt ţigani,că sunt proşti, că sunt analfabeţi, încât au o stimă de sine scăzută", a explicat profesoara.

Şcoala împlineşte vise

Părinţii care îşi duc copiii la şcoală renunţă la responsabilităţile lor de părinte, cred că şcoala îşi asumă totul "şi el nu mai face nimic acasă, de aceea copilul merge prost", spune profesoara.

"Noi i-am învăţat pe copiii ăştia să viseze şi ei îşi doresc acum în proporţie de 80% să ajungă la liceu", zice Elena Radu. La Şcoala 136, copiilor nu le este asigurată doar pregătirea formală. "Copiii ăştia, în primul rând, învaţă ce înseamnă empatie, afectivitate şi iubire, pentru că ei duc lipsă de toate astea acasă".

La etajul 3 al şcolii s-a deschis un club de educaţie alternativă unde copiii fac activităţi extraşcolare: dans, desen, fotografie, învaţă să facă filme documentare şi să lucreze în programul Powerpoint

Dar probleme rămân. "Îi chem să îi înscriu la şcoală. Nu au bani pentru copii după certificate de naştere. Costă 1 leu. Dar nu are", revine Elena la realitatea din Ferentari.

Cum lucrezi cu copiii din Ferentari

Contează foarte mult dacă vorbeşti cu ei în termeni siumpli, uzuali: casă, masă, lapte. "Lucrez cu ei diferenţiat şi uşor. N pot să îi învăţ pronumele în limba romani pentru ca ei au probleme la limba română. Aşa că mai întâi petrec 12 minute pe fixarea cunoştinţelor în limba română. După aia jonglăm: le-am pus pronumele în limba romani pe melodia "În pădurea cu alune". Contează să fii creativ, să te adaptezi şi să le fii model".

„Nu trebuie să le spui doar că nu e bine cum te-ai îmbrăcat. Arată-le, domnule şi cum să o facă. Eu nu le spun că nu sunt buni cerceii ăia mari de aur. Îi spun fetei că e riscant pentru viaţa ei. Un drogat în sevraj, care are nevoie urgentă de doză şi nu are bani, îi smulge cu tot urechea. Şi atunci înţelege, îşi lasă cerceii acasă şi îi ia doar la ocazii speciale".

„La fel, au înţeles problema umblatului cu buricul gol. Le-am arătat cum arată o prostituată. Cum era îmbrăcată? Machiată foarte vulgar, avea o coafură dezordonată. Pe stradă, bărbaţii profită de modul în care fetele sunt îmbrăcate. Când fusta e foarte scurtă şi buricul e la vedere, bărbatul i-a pus eticheta: asta e curvă. Şi atunci îşi permite să o acosteze pe stradă, să se ia de ea. Au înţeles că e OK să te îmbraci cu gust".

adevarul.ro a ridicat săptămâna trecută problema nerecunoaşterii etnice a romilor (citiţi aici de ce nu-şi declară romii etnia) şi a aflat dintr-un interviu cu Ilie Dincă, secretar de stat pe romi, că în România sunt 2.000.000 de romi.

FOTOGALERIE din ghetourile ferentariste.