FMI ne evaluează sistemul financiar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

VIZITĂ O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Mondiale (BM) vine la Bucureşti, de mâine şi până pe 14 noiembrie, pentru a evalua sistemul financiar din

VIZITĂ

O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Mondiale (BM) vine la Bucureşti, de mâine şi până pe 14 noiembrie, pentru a evalua sistemul financiar din România.

Potrivit unui comunicat al Fondului, vizita nu are legătură cu criza financiară globală, întrucât autorităţile române au cerut această misiune cu mult timp în urmă, iar perioada evaluării a fost stabilită anul trecut. “Misiunea nu va discuta sau negocia oferirea de asistenţă financiară României”, mai precizează FMI.

Cea mai recentă evaluare a sistemului financiar din România a fost realizată în urmă cu cinci ani.

Referitor la efectele crizei globale asupra economiei româneşti, FMI a apreciat, într-un comunicat transmis la începutul acestei săptămâni, că problemele economiilor dezvoltate vor avea implicaţii profunde pe pieţele emergente, inclusiv în România, iar autorităţile trebuie să răspundă prin politici fiscale şi salariale solide, adaptate la mediul economic dificil.

Acordul stand-by cu FMI a încetat în urmă cu doi ani, iar de atunci relaţia României cu Fondul continuă prin colaborări curente cu experţii instituţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite