Geoană: deficitul bugetar ar putea depăşi în acest an nivelul convenit cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deficitul bugetar ar putea depăşi în acest an nivelul convenit cu FMI, mai ales în cazul în care situaţia economică se înrăutăţeşte, a declarat astăzi preşedintele PSD, Mircea Geoană, care a adăugat că nicio decizie nu va fi luată înainte de a consulta oficialii FMI.

"În mod realist, (deficitul bugetar) va fi probabil un pic mai mare", a spus Geoană într-un scurt interviu acordat Reuters.

Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional, în cadrul acordului de finanţare în valoare totală de 20 miliarde euro (din care 13 miliarde euro de la FMI), să se încadreze în anumite ţinte de deficit bugetar în fiecare trimestru, astfel încât, la finalul lunii decembrie, acesta să nu depăşească 24,36 miliarde lei (adică 4,58% din PIB, estimat la 531,3 miliarde lei pentru 2009). Pentru finalul trimestrului II a fost stabilită o ţintă de 14,51 miliarde lei (2,73% din PIB), iar pentru trimestru III, de 18,61 miliarde lei (3,5% din PIB).

În 1 iulie, ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, declara că, potrivit primelor evaluări, deficitul bugetar a ajuns după primele şase luni din acest an la 2,7% din PIB, uşor sub ţinta trimestrială convenită cu FMI.

"Până acum suntem în grafic, dar dacă cifrele (economice) se înrăutăţesc, vom recurge, probabil, la o recalibrare", a afirmat Geoană, în interviul acordat Reuters.

Preşedintele PSD a subliniat, însă, că nu vor avea loc discuţii pe această temă înaintea unor consultări cu FMI.

O delegaţie a Fondului va sosi la Bucureşti peste circa o lună pentru evaluarea trimestrială, în urma căreia FMI va decide dacă va debloca a doua tranşă din împrumutul pentru România.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite