FMI: Fără fonduri UE, pierdeţi 17% din PIB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, spune că dacă nu rezolvăm problema absorbţiei banilor europeni vom pierde 20 de miliarde de euro. Dacă Guvernul ar aloca bani pentru garantarea proiectelor cu finanţare europeană, FMI ar accepta un deficit bugetar mai mare decât ţinta, spun experţii de la Washington.

În cea de-a doua zi de vizită în România, membrii misiunii FMI au discutat cu liderii confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional, cărora le-au atras atenţia asupra modului „dezastruos" în care decurge absorbţia fondurilor europene. „Nu vă puteţi permite să pierdeţi 20 de miliarde de euro, adică 17% din Produsul Intern Brut (PIB)", a avertizat Jeffrey Franks, potrivit liderilor de patronate.

Citeşte şi:

"România nu absoarbe suficienţi bani europeni", acuză Emil Boc şi Traian Băsescu

Agricultura românească se modernizează cu două viteze, una europeană şi alta arhaică

Proiecte blocate de creşterea TVA

Mai mult, „există riscul unor măsuri drastice din partea Comisiei Europene", a spus Cezar Corâci, preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor din România - UGIR-1903, după întâlnirea cu reprezentanţii FMI.

Stabilitatea fiscală, înainte de toate!

Pentru a accelera absorbţia fondurilor, FMI ar putea fi dispus chiar la un compromis: se poate accepta depăşirea ţintei de deficit bugetar stabilită pentru 2010 (6,8% din PIB), cu condiţia ca Guvernul să participe la garantarea proiectelor finanţate din fonduri structurale, au mai spus liderii de patronate.

Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM, a afirmat, după negocierile cu reprezentanţii FMI, că o nouă majorare a TVA nu va avea loc în acest an. „În perioada următoare trebuie să fie pus accent pe stabilitate pentru atragerea investiţiilor străine directe, astfel că o modificare a TVA cel puţin până la jumătatea anului viitor nu este posibilă", a spus Nicolescu.

El a mai arătat că FMI ar putea revizui în următoarea perioadă prognoza privind scăderea PIB al României în acest an, în prezent de 0,5%, ajungând „undeva la -2%". Pentru 2011 este preconizată ieşirea din recesiune, cu o uşoară creştere a PIB.

Nu putem lupta pe două fronturi

În zona clădirii în care se desfăşurau ieri negocierile dintre patronate şi FMI a apărut, ca din întâmplare, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Asaltat de jurnalişti, oficialul băncii centrale a spus că România nu poate lupta, în prezent, pe două fronturi - şi însănătoşirea bugetului, şi ieşirea din recesiune - şi „ar trebui să se concentreze în acest an pe primul dintre ele şi anul viitor pe cel de-al doilea".

Vasilescu estimează că o revenire pe plus a creşterii economice ar putea avea loc abia spre sfârşitul anului viitor, dar numai dacă vor avea loc ajustările bugetare.

Nimic despre cota unică

Întrebat dacă este oportună reducerea cotei unice, Adrian Vasilescu nu a dat un răspuns ferm, dar a arătat că România trebuie să ducă o luptă şi pentru atragarea investiţiilor străine directe, la concurenţă cu Ungaria sau Bulgaria.

Pensiile se vor plăti integral şi la timp

Afirmaţiile potrivit cărora pensiile şi salariile s‑ar pudea plăti raţionalizat, publicate „pe surse" în presa centrală de ieri, i-au pus pe jar pe oficialii de la Palatul Victoria. Atât premierul Emil Boc, cât şi ministrul Finanţelor au exclus posibilitatea intrării României într-o asemenea dificultate de plată.

Aflat la Târgovişte, premierul a sărit ca ars la întrebarea privind pensiile: „Acest scenariu este unul pe care îl exclud!". Şeful Executivului a subliniat că nu ia în calcul nici modificarea TVA, aşa cum se zvonea zilele trecute, referitor la o creştere de la 24% la 25% a acestei taxe.

La rândul său, Sebastian Vlădescu a arătat că sunt destui bani pentru plata salariilor până la finele acestui an. „Fondul de salarii pe 2010, de 39 de miliarde de lei, este deja convenit cu Fondul Monetar Internaţional", a precizat Vlădescu. Şi Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, s-a arătat dezamăgit de lansarea unui astfel de zvon, arătând că aceasta a fost „o vorbă aruncată pripit pe piaţă".

Un nou acord, doar preventiv

Prima idee desprinsă din tratativele purtate ieri între liderii patronali şi delegaţia FMI a fost necesitatea încheierii unui nou acord de finanţare cu Fondul. Domeniile prioritare în care ar putea fi alocaţi banii din viitorul acord sunt investiţiile, plata arieratelor, co-garantarea finanţărilor din fondurile europene şi investiţiile publice, afirmă liderii patronali. Însă analiştii financiari au păreri oarecum diferite. Spre exemplu, Aurelian Dochia, consultant de investiţii, arată că acordul ar trebui să fie unul de tip „precautionary" (n.n. - preventiv), nu unul clasic de tip
„stand-by".

„Pentru economia românească ar fi util să avem mai degrabă un acord precautionary, adică nu să tragem efectiv bani, ci doar să avem acces la finanţare în caz de derapaje. Acordul ar fi util mai mult pentru semnalul de încredere pe care îl percep investitorii străini", a spus Aurelian Dochia.

El estimează că suma pe care ar trebui să o avanseze Fondul Monetar în noul acord ar fi, cel mai probabil, 15 miliarde de euro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite