Autorităţile din Londra renunţă la semafoarele cu butoane dintr-o intersecţie pentru ca evreii să nu păcătuiască

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evreii nu au voie să folosească electricitatea în zilele de Sabat
Evreii nu au voie să folosească electricitatea în zilele de Sabat

Autorităţile din Marea Britanie vor schimba începând din decembrie sistemul semafoarelor cu buton dintr-o zonă aglomerată a Londrei pentru ca evreii să nu încalce regulile religioase.

Trecerea străzii de către evreii religioşi în perioada Sabatului este destul de dificilă. Ei nu au voie să folosesacă electricitate în timpul Sabatului, astfel că apăsarea pe butoanele din intersecţii care schimbă culoarea semafoarelor este considerată o încălcare a dogmei lor religioase.

Pentru ca aceştia să ajungă la sinagogă, traficul rutier va fi oprit pe o arteră principală din nordul Londrei la fiecare 90 de secunde, de vineri seara până sâmbătă seara (perioada Sabatului evreiesc). Cei care se ocupă de schimbare spun că traficul nu va fi afectat, deşi zona este una destul de aglomerată, scrie Daily Mail.

Măsura va intra în funcţiune din decembrie, când în zonă va fi inaugurat un sistem modernizat cu 8 milioane de lire streline.

Decizia de a include puncte de trecere automată a străzi a fost luată după ce liderii sinagogii Finchley au explicat problema cu care se confruntă conducerii Transporturilor din Londra, care se ocupă întreţinerea drumurilor principale din capitala Marii Britanii.

Un purtător de cuvânt al instituţiei a afirmat că există întotdeauna consultări cu membrii comunităţii pe proiectele rutiere majore. "Ideea ne-a fost sugerată de către membrii sinagogii. Ne-am gândit şi credem că o putem realiza", a spus el.

Deşi evreilor religioşi li se permite să care o serie de obiecte de uz caznic, precum cheile de la uşă, să împingă căruciore pentru copii sau scaune cu rotile, ei nu au voie să folosească energia electrică. Printre alte activităţi interzise în sabat sunt gătitul, scrisul sau stingerea unui incendiu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite