Evadare cu avionul utilitar de sub nasul Securităţii

O ştire făcea senzaţie în presa mondială a anului 1980: în luna iulie, 20 de români fugeau în Austria la bordul unui avion de erbicidat. Numărul din luna septembrie al „Historiei“ reconstituie povestea fugii, aşa cum reiese ea din documentele Securităţii. Succesul acţiunii a atârnat însă de un fir de aţă...

Fuga din România, cu un avion utilitar, a unei familii extinse de 20 de oameni a răscolit lumea şi a pus pe jar organele româneşti de Securitate. Avionul de erbicidat AN-2, pilotat de Aurel Popescu, a decolat în ziua de 3 iulie 1980, la ora 6.55, de pe terenul de lucru din satul Horea, comuna Vladimirescu, judeţul Arad. A aterizat, câteva ore mai târziu, într-un lan de porumb din localitatea austriacă Pertlstein. În avion, locuri pe scaune erau doar cinci; toţi ceilalţi se ghemuiseră în capacitatea de depozitare, adică pe podea, cu puţine bagaje de mână, ca să încapă cât mai mulţi. Pilotul, cu încă nouăsprezece persoane, în cea mai mare parte fraţii soţiei sale şi familiile acestora.

Citiţi şi:

FOTO Cazarma în care au fost executaţi soţii Ceauşescu: ghişeu unic, muzeu şi cartier ANL

Într-un articol publicat în presa austriacă, agricultorul Herbert Kaspar îşi aminteşte cum s-a trezit cu avionul în ogorul său şi cum, stupefiat, i-a văzut coborând, unul câte unul, pe fugari. Se strângeau în braţe, fericiţi. Bărbaţii îşi treceau din mână în mână, sărbătorind zgomotos, o sticlă. Evadarea din România reuşise, iar cei 20 au fost duşi, chiar în aceeaşi zi, în lagărul de refugiaţi de la Traiskirchen. Fugarii au stat în lagăr până în octombrie 1980, apoi, rând pe rând, au plecat în Australia, ţinta lor.

Acţiunea „pescăruşul"

În ţară, fuga celor 20 a pus în acţiune un imens aparat de urmărire. Miliţia şi Securitatea s-au simţit ofensate şi umilite, aşa că au declanşat o anchetă de proporţii şi o urgie împotriva rudelor, care nu ştiuseră nimic. Toate informaţiile se adunau la Acţiunea „Pescăruşul". Organele au întocmit un dosar penal pentru a cere extrădarea fugarilor de la austrieci şi, la refuzul acestora, i-au trimis în judecată în lipsă. Au fost condamnaţi la aproximativ 20 de ani de închisoare fiecare, confiscarea bunurilor personale şi interzicerea unor drepturi.

Succesul acţiunii lor a atârnat însă de un fir de aţă - aflăm dintr-o însemnare strânsă la dosar. Un vecin al uneia dintre familii, bun prieten cu aceasta, alergase toată noaptea premergătoare fugii să-i toarne la Miliţie. Noroc cu lipsa de reacţie a „organelor" care au contribuit, astfel, fără să ştie, la reuşita evadării. Securitatea consemna tardiv: „Deosebit de grav este faptul că în noaptea de 2/3 iulie a.c., la orele 02,00 cetăţeanul Cioancă Ioan, vecin cu familia Cioară, a anunţat telefonic acasă pe locot. colonel Iacob Luca, şeful Miliţiei municipiului Reşiţa, că la familia Cioară a venit cumnatul său, Bogdan Florian, cu soţia, din comuna Periam, judeţul Timiş, şi au plecat împreună cu cei 3 membri ai familiei Cioară, precizând că se pregătesc să treacă fraudulos frontiera.

Şeful Miliţiei municipiului Reşiţa, tratând în mod iresponsabil această informaţie, a cărei verificare operativă ar fi fost de natură să conducă la prevenirea evenimentului, a indicat cetăţeanului să se adreseze ofiţerului de serviciu pe Miliţia municipiului Reşiţa. Ca urmare, acesta a ajuns în jurul orei 3,00 la miliţie şi a relatat aceeaşi situaţie maiorului Didea V., ofiţer de serviciu. Acesta la rândul său, dând dovadă de aceeaşi atitudine iresponsabilă, a transmis semnalarea telefonic ajutorului ofiţerului de serviciu pe inspectorat, locot. de securitate Vasile Marin, care a spus că va lua măsuri. În realitate, nici acesta nu a întreprins nimic, raportând situaţia şefului Securităţii, la venirea în unitate, când actul evaziunii era deja realizat".
Fără a bănui nimic, familia Cioară, din grupul de fugari, îşi suna vecinii şi prietenii (familia Cioancă), să le spună că au ajuns cu bine în Austria...

Articole de presă comandate pentru compromiterea fugarilor

Autoturismele fugarilor, abandonate pe terenul de lucru  din satul Horea, unde cei 20 s-au urcat în avionul utilitar

Evadarea reuşită a celor 20 a fost urmată de numeroase percheziţii acasă la fugari şi de confiscarea tuturor bunurilor abandonate de aceştia. Nicio scrisoare trimisă de ei în ţară n-a ajuns la destinatar: toate au fost reţinute şi se află în dosarele întocmite de Securitate; convorbirile telefonice le-au fost înregistrate. În plus, dosarele cuprind un adevărat album de fotografii de familie confiscate, cu peste 100 de instantanee, cu portretele celor 20 şi ale rudelor din ţară.

Surprind clipele lor fericite, de la mese, de la nuntă, de la mare; portrete din tinereţe ale cuplurilor, ale copiilor, în costume populare, în uniformă de elev, din parc, din armată etc. Că povestea nu s-a sfârşit, din păcate, odată cu fuga o dovedesc informaţiile strânse în aceleaşi dosare, din care aflăm că Securitatea a făcut tot ce era omeneşte posibil în direcţia compromiterii fugarilor şi a extrădării lor din Austria. Pentru crearea unui curent de opinie împotriva celor 20, Direcţia Securităţii Statului, prin Serviciul „D" (Dezinformare), a conceput mai multe articole de presă, a căror publicare s-a realizat prin influenţarea unor ziare din Austria, Grecia şi Italia, dar şi a unor agenţii de ştiri (Agenţia de informare pentru raporturi internaţionale AIRI PRESS din Roma şi Agenţia internaţională a emigraţiei AISE din Italia).

Un asemenea articol este cel intitulat „Trebuie să încurajăm aventura primejdioasă?", publicat în luna iulie 1980 în „Makedonia" din Grecia, în revista austriacă „Internazionale Politik" şi în ziarul „L'Úmanita" din Italia.

Cei 20 de fugari

Aurel Popescu (pilotul) şi Maria Popescu, în ziua nunţii lor, încadraţi de părinţii Mariei. În dreapta, pilotul şi copilul familiei Popescu, Teodor, cel mai tânăr fugar; în iulie 1980 avea 1 an şi 7 luni. Foto: CNSAS-Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii

În avionul utilitar se aflau 20 de rude, mai precis membrii a şase familii. Erau familiile a trei fraţi Bogdan (Bogdan Florian, cu soţia, Lucreţia, şi copiii, Sorin Gheorghe, Claudia şi Tiberiu; Bogdan Vasile, cu soţia, Sofia, şi copiii, Augustin şi Adrian; Bogdan Gheorghe şi cei doi copii, Nicolae şi Ella-Maria); familiile a două surori Bogdan căsătorite (Maria, căsătorită cu Aurel Popescu, cel care va pilota avionul fugar, cei doi luându-l cu ei pe copilul de nici 2 ani, Teodor; Ana, devenită prin căsătorie Codreanu, şi copilul Alin); şi familia cumnatului lui Bogdan Florian, familia Cioară (Cioară Ioan, Cioară Elena şi fiul lor, Nelu Sorin).

„În vest se duce o viaţă minunată"

Fragment din scrisoarea lui Nelu Sorin Cioară  Foto: CNSAS-Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii

Ajuns în lagărul austriac de la Traiskirchen, adolescentul Nelu Sorin Cioară din grupul de fugari trimitea o scrisoare în ţară, probabil unui coleg de clasă. Scrisoarea n-a ajuns niciodată la destinatar; o găsim în dosarul Securităţii, destinat acţiunii „Pescăruşul", aflat astăzi în arhivele CNSAS: „(...) În vest se duce o viaţă minunată, găseşti tot ce vrei şi poţi gândi treaz sau în somn. E vară şi am mâncat mere, pere, banane, struguri, lubeniţă, caise şi alte fructe de pretutindeni. Numai felul de expunere îţi cre[e]ază pofta de [a] cumpăra, ce să mai zic de gust. Stau în lagăr în Austria şi mă simt mult mai bine ca la Timişoara. (...) Sorin Cioară, fost coleg, ex.cetăţean Român. Trainschirschen (sic!), azi, 15.07.1980, ora 5 p.m".

Epilog: pilotul, mort în Australia

Sfârşitul lui Aurel Popescu - pilotul a murit în Australia, şase ani după evadarea din România, într-un accident de lucru, pilotând un avion utilitar australian ultramodern - stârneşte şi azi multe semne de întrebare. Un document din 5 decembrie 1986 oferă detalii despre deces, semn că Popescu a fost supravegheat până în ultimul moment: „Se deţin date din care rezultă că transfugul român Popescu Aurel, fost pilot, stabilit în Sydney-Australia, a decedat la 6 noiembrie a.c., în urma prăbuşirii avionului utilitar pe care îl pilota, în apropiere de localitatea Ballart din statul australian Victoria. (...)

În Australia, Popescu Aurel şi-a creat o situaţie materială corespunzătoare, având loc de muncă asigurat în afara oraşului Sydney, de unde venea la domiciliu la sfârşit de săptămână. Popescu Aurel a fost lucrat prin acţiune informativă de unitatea noastră, fiind stabilite datele referitoare la locul de muncă, programul de lucru, domiciliu, relaţii şi legături în ţară şi străinătate". Un alt fugar, Bogdan Gheorghe, a fost găsit spânzurat în 1991, în Australia. Încă o moarte suspectă, lasă să se înţeleagă rudele rămase în viaţă. Care se feresc şi azi să povestească despre tragicul întâmplărilor din familie.