AUDIO Erwin Simsensohn, preşedintele Comunităţii Evreilor din Bucureşti: „Evreii au un viitor aici, în România“
0
Şeful comunităţii evreilor din Bucureşti, cel mai tânăr lider de comunitate din Europa de Est, vorbeşte despre planurile unei minorităţi în declin numeric, dar care nu vrea să moară.
Recunoaştem: am căzut pradă clişeelor. Imaginea noastră despre şeful comunităţii evreilor era aceea a unui bărbat în vârstă, adus de spate, firav apărător al unor comori ştiute doar de iniţiaţi. De aceea am ţinut să ne dezbarăm de opinii preconcepute şi să-l cunoaştem pe Erwin Simsensohn, care la cei 30 de ani ai săi este cel mai tânăr lider de comunitate din Europa de Est.
„Şi, probabil, din întreaga Europă, dar nu am cercetat acest lucru", precizează el. Îmbrăcat lejer, în blue-jeans, dacă nu ar avea pe cap kipa, tichia care se poartă în lăcaşurile religioase iudaice, ar arăta ca orice tânăr din Bucureşti. A terminat facultatea de teatru, îşi doreşte să fie regizor în România şi vrea să rămână evreu.
Sinagoga din Bucureşti este strânsă ca într-un cleşte de trei blocuri comuniste ce formează un „U" gigantic. A fost, probabil, o încercare de a ascunde monumentul de ochii omului nou. Dar istoria mai joacă şi feste.
VIDEO 65 de ani de la eliberarea prizonierilor lagărului de la Auschwitz
Strănepoata lui Goering: "M-am sterilizat pentru a nu transmite mai departe genele unui monstru"
Ascunsă, sinagoga a fost şi protejată de privirea scrutătoare a Marelui Cârmaci, aflat în plin delir al distrugerii. Aşa a scăpat de faimosul gest cu mâna care făcea străzi întregi să se prăbuşească într-o singură noapte, sub lamele buldozerelor.
Nu acelaşi noroc l-a avut restul cartierului evreiesc din Bucureşti. Regimul comunist a demolat, dar nu a mai avut timp pentru a-şi desăvârşi opera. Pe locul vechilor străzi cu prăvălii, cafenele şi sinagogi, unde trăiau aproape 90.000 de evrei, se află azi terenuri virane, câteva blocuri din timpul comunismului sau construcţii mai recente din oţel şi sticlă şi o mână de case vechi, rămase ca prin minune.
Pereţii sinagogii sunt un adevărat muzeu. Pe panouri sunt reproduse documente, fotografii şi tăieturi din ziare din timpul primelor aşezări evreieşti, din secolul XIX şi până la perioada Holocaustului. Există şi o colecţie de obiecte, de la lucruri simple, ce ţineau de viaţa de zi cu zi până la stele galbene din postav, pe care evreii erau obligaţi să le poarte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În mijlocul sinagogii sunt întinse mese.
Miroase a friptură de găină. E vineri dimineaţa, iar seara va avea loc sărbătoarea Anului Nou al Pomilor. „Este una din tradiţiile puternice. Se mănâncă multe fructe şi se beau patru pahare de vin", ne explică Erwin Simsensohn.
În aprilie 2009, el a câştigat o cursă cu cinci candidaţi, dintre care a fost cel mai tânăr. În runda finală s-a confruntat cu fostul preşedinte, trecut de 80 de ani. „A fost cel mai puternic competitor. O arată şi scorul: 443 de voturi contra 407".
În România, comunităţile evreieşti numără astăzi circa 8.000 de membri, dintre care 3.000 în Bucureşti. Dar nu toţi evreii sunt înscrişi în comunităţi. Estimările optimiste indică numărul evreilor din România în jurul cifrei de 12.000.
„Ne trebuie un mediu evreiesc"
Mai poate exista un viitor pentru evreii din România?„Noi vrem să rămânem. Dar pentru asta avem nevoie de un mediu evreiesc, de o comunitate. Noi nu facem prozelitism, iudaismul o interzice. Dar sunt tineri cu origini evreieşti care nu ştiu despre asta. Uneori, din ignoranţa părinţilor. Alteori, părinţii ascund asta copiilor lor. După război, oamenii au spus că nu mai vor să li se întâmple asemenea nenorociri şi copiilor. Aşa că şi-au luat nume româneşti şi nu au mai vorbit despre adevăratele lor origini. Dintre cei care află acum, unii spun: nu mă interesează, dacă nu am ştiut până acum, n-are rost să-mi complic existenţa. Alţii, însă, sunt curioşi să afle mai multe. Sunt şi unii care încearcă un sentiment de revoltă şi devin mai evrei decât au fost bunicii lor vreodată".
Dar cum poate arăta viitorul? Va fi religios sau mai curând cultural? „Există aici multe dezbateri la nivelul intelectual cel mai înalt. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât avem, parcă, mai multe opinii. Unii spun că sinagoga e punctul central al existenţei noastre. Alţii spun că, în secolul XXI, argumentul religios e depăşit, iar noi suntem evrei prin identitatea noastră etnică şi culturală. Personal, cred că toate elementele identităţii noastre, tradiţiile, cultura, vin de la religie. În acelaşi timp, nu mai putem fi o comunitate ortodoxă, religios vorbind. Cred că ortodoxismul e depăşit.
Desigur, alta e situaţia în comunităţile mari, cum sunt cele din Statele Unite. Acolo sunt reprezentate toate ramurile şi fiecare poate alege. Noi aici suntem puţini şi trebuie să menţinem comunitatea unită".
„Prezenţa noastră în ştiinţă şi finanţe îi intrigă pe unii"
Ovidiu Nahoi: Mai aveţi un viitor în România, ca evrei?
Erwin Simsensohn: E una din temele noastre de gândire. Noi ne dorim un viitor aici. Dar acum numărul tinerilor evrei care părăsesc ţara a început să scadă. Fenomenul a fost mai acut până la începutul anilor 2000. Ei aveau posibilitatea să plece în Israel, care oferă dreptul emigrării oricărui cetăţean din lume care are cel puţin un bunic evreu. E reversul legilor de la Nürnberg, potrivit cărora cine avea un bunic evreu avea sânge evreiesc şi atunci intra sub incidenţa reglementărilor rasiale.
Ion M. Ioniţă: Ce îi determină pe evrei să plece?
E.S.: Pot să spun că motivul principal nu a fost cel politic, ci factorul economic. Aşa cum mulţi tineri români au emigrat în America sau în Europa de Vest, tinerii evrei au avut posibilitatea de a emigra în Israel, unde statul are o politică de integrare a noilor veniţi. În anii în care a existat creştere economică în România s-a simţit şi o tendinţă de revenire a unor familii plecate în Israel în anii '90. Ei au gândit că odată cu aderarea României la NATO şi UE, lucrurile vor merge tot mai bine.
O.N.: Sunt numeroase aceste reveniri?
E.S.: Vorbim de câteva zeci de familii pe an, nu de un val de reveniri, aşa cum susţine profesorul Ion Coja într-unul din articolele sale recente. El anunţă românii să se pregătească de apărare în faţa valului evreiesc, inclusiv prin mijloace ofensive. Şi că totul face parte dintr-un plan de cucerire a României. Are un articol publicat pe această temă.
I.M.I.: De ce acolo unde sunt evrei trebuie să existe şi un plan?
E.S.: Există specialişti în antropologia antisemitismului, care pot explica mai bine acest fenomen, cu rădăcini istorice adânci. La ora actuală, prezenţa evreilor în ştiinţă, în cercuri financiare, sănătate poate pe unii îi intrigă. Dar e vorba de apetenţa pentru studiu, pentru cultură. Iar asta poate alimenta unele fabulaţii şi teorii ale conspiraţiei. Dacă un evreu este într-o bancă, atunci evreii controlează banca. Dacă e un evreu în Academie, atunci evreii controlează Academia. Speculaţii.
„Statul român nu reacţionează la antisemitism"
O.N.: Mai e o problemă să fii astăzi evreu în România? Mă refer la diverse tipuri de antisemitism, exprimate direct.
E.S.: Azi există doar cazuri izolate. Mie mi s-a întâmplat în şcoală. Un conflict cu un profesor, care se putea rezolva la fel ca toate conflictele de acest gen, cu o notă scăzută sau ceva în genul acesta, la mine se rezolva altfel: dacă nu-ţi convine, du-te la tine în ţară, în Asia! N-am să uit, un profesor mi-a spus asta, eram în gimnaziu. Dar eu sunt la mine în ţară! Strămoşii mei sunt aici de cinci generaţii! Astfel de lucruri nu au cum să nu te marcheze. Însă sunt chestiuni izolate, nu se poate generaliza.
I.M.I.: Vă întrebăm fiindcă, la un momentdat, au apărut unele reacţii destul de dure, atunci când s-a pus problema recunoaşterii holocaustului de către România...
E.S.: Degeaba cei care neagă holocaustul spun că evreii blamează poporul român. Noi nu blamăm poporul român, ci decizii care au fost luate de instituţii ale statului în acea perioadă şi care au dus la moartea unui mare număr de evrei. A existat holocaust în România, în mare parte din cauza deciziilor unor instituţii româneşti. Acest lucru trebuie spus. Pentru ca o societate să poată avansa trebuie să-şi accepte greşelile.
O.N.: Nu a făcut România destul în această direcţie?
E.S.: Statul român a acceptat existenţa holocaustului, în primul rând foarte târziu. Au trecut 14 ani, din 1989, până să se ajungă la o recunoaştere. S-a întâmplat de-abia în 2003, când statul român a recunoscut holocaustul pentru prima dată. Atunci s-a adoptat şi o lege împotrica xenofobiei, extremismului,antisemitismului.
I.M.I.: Şi acum mai există probleme, exceptându-i pe cei câţiva exaltaţi?
E.S.: Problema nu sunt cei câţiva exaltaţi. Problema este că nu aplică legea, că nu se autosesizează. Iar când e sesizat nu reacţionează. De exemplu, în cazul unor formatori de opinie sau profesori, cum este Ion Coja, care le predă studenţilor şi este cel mai puternic negaţionist al holocaustuilui. Nu e atât de grav că are ca platformă ziarul lui Vadim Tudor, Tricolorul. Grav este că Universitatea Bucureşti îi asigură platforma catedrei.
Monumente dispărute
O.N.: Există şi în România un turism evreiesc bazat pe vizitarea vechilor cartiere şi monumente?
E.S.: Problema este că, în Bucureşti, noi nu mai avem atâtea urme precum în Praga, în Budapesta, în Cracovia. Aici, unde vorbim noi azi, a fost un mare cartier evreiesc. În această zonă erau 11 sinagogi şi şapte şcoli evreieşti. În tot Bucureştiul erau 55 de sinagogi şi 90.000 de evrei. Acum mai sunt trei funcţionale. În Cracovia nu mai sunt evrei, dar cartierul este în picioare. La fel în Budapesta. Acestea atrag mulţi vizitatori. La Bucureşti nu mai există aproape nimic. Din păcate, nici noi, comunitatea, nu am făcut prea mult pentru a menţine ceea ce mai avem.
I.M.I.: Dar în ţară?
E.S.: Sunt peste 80 de sinagogi în toată ţara. Tocmai s-a reinaugurat sinagoga subterană din lemn de la Piatra Neamţ, care e monument în toată Europa. Datează din vremea lui Petru Rareş. Există şi legenda că Petru Rareş, urmărit de turci, a intrat în sinagogă. Iar evreii, care se rugau, l-au acoperit cu şalurile lor, astfel că turcii nu l-au putut găsi şi a scăpat. Foarte puţini ştiu că una dintre cele mai mari mişcări hasidice evreieşti este mişcarea Szatmar, care a apărut la Satu Mare.
Acum, în America, are peste 100.000 de adepţi. Cred că puţini dintre ei ştiu de unde provine această mişcare. Acel loc poate deveni unul de pelerinaj, o sursă de turism cultural pentru statul român. Cracovia a crescut economic pe seama turismului evreiesc. La Oradea mai sunt sinagogi extraordinar de valoroase. Acolo era o comunitate bogată. Cele din Moldova erau mai sărace?
Taxă de străin
„Locuiesc în Piaţa Amzei din Bucureşti. Când m-am mutat acolo, administratorul blocului m-a întrebat ce-i cu numele acesta şi i-am spus că sunt evreu. Când s-a afişat plata întreţinerii, am văzut că la mine şi la încă două apartamente erau două milioane în plus. I-am cerut explicaţii administratorului şi el a spus că aşa s-a stabilit la adunarea locatarilor, ca străinii să plătească mai mult. I-am spus că, în primul rând, nu cred ca legea românească să permită aşa ceva, iar în al doilea rând, eu nu sunt străin. Păi, ai spus că eşti evreu, spune el. Da, dar sunt român, îi răspund. Ca să se convingă, mi-a cerut buletinul. Pur şi simplu, pentru el un evreu era un străin".
Testul Adevărului
O comunitate educată, care vrea să rămână
1 O alegere: România. Rămân în România şi pentru că vreau să profesez în domeniul meu. Am terminat regie de teatru, la clasa Cătălinei Buzoianu. Teatrul din România este superior celui din Israel. În România există un apetit cultural mult mai puternic. E adervărat, odată cu valul de imigranţi din Rusia, se vede o înviorare a vieţii artistice în Israel. Teatrele, orchestrele Israelului au deja altă putere. Dar şi românii au contribuit la dezvoltarea culturii în Israel. Unii dintre marii actori ai Israelului, Rosina Cambos, Tricy Abramovici, Lia Konig, au plecat de la Bucureşti. Lia Konig este considerată prima doamnă a teatrului israelian.
2 Educaţia, un atu. Cred că numărul evreilor din România care nu au studii superioare, în rândul generaţiei tinere şi de vârstă medie, este practic zero. Eu, personal, nu cunosc vreun caz şi umblu în comunităţi din toată ţara. Pur şi simplu, la evrei, nicio familie nu concepe ca fiul sau fiica să nu meargă la universitate. Avem mulţi medici, profesori, artişti, arhitecţi, informaticieni, toţi tineri. Îi cunosc şi nu au de gând să plece din ţară.
3Preţul unui evreu. Au existat valuri de emigrare şi înainte de 1989. În anii 70, evreii au plecat, ca şi germanii, pe bani. Aşa cum statul german a plătit bani grei pentru scoaterea etnicilor germani din România, la fel evreii americani au reuşit să ajungă la Ceauşescu şi să plătească. Se plătea diferenţiat. Pentru un mare avocat sau un mare doctor se plătea mult mai mult decât pentru un om obişnuit. Spun din auzite: se ppornea de la 1.500-2.000 de dolari şi se putea ajunge şi la 10.000 de dolari, dacă era vorba de un mare doctor, profesor, academician.
4 Efectele holocaustului. Prima cădere bruscă a populaţiei evreieşti fost în timpul războiului, când comunitatea s-a redus la jumătate. De la peste 800.000 au rămas puţin peste 400.000. Aici includem şi Transilvania de Nord, care atunci nu era sub administraţie românească. Dar dintre cei 400.000 care au dispărut, cei mai mulţi nu au fost din Transilvania de Nord. De acolo au dispărut circa 150.000. Ceilalţi au fost, în cea mai mare parte, cei care nu s-au mai întors din deportările din Transnistria, decise de Antonescu.
Se încarcă comentariile...
