Eroii uitaţi ai Ardealului îşi aduc aminte

Mii de militari ai Armatei a IV-a au luptat, în urmă cu 64 de ani, pentru eliberarea Ardealului, plătită cu 50.000 de morţi şi răniţi.Printre cei care au luptat atunci se numără şi generalul Gheorghe Săveanu. La 87 de ani eroul retrăieşte acele momente...  

Generalul de brigadă Gheorghe Săveanu povesteşte, cu lacrimi în ochi, că toamna anului 1940 a fost cea a tristeţii şi amărăciunii. „Două treimi din suprafaţa României a fost cedată. Urmarea a fost tristă, cu mii de refugiaţi care şi-au găsit adăpostul în zonele neocupate.

Eu mă număr printre cei 10.000, care la 30 septembrie 1940, cu ultimul tren am plecat la Bucureşti să-mi continui studiile”, spune generalul Săveanu. Peste puţin timp, războiul l-a chemat pe front, iar în vara lui 1944, s-a prezentat la datorie pentru a apăra Moldova.

Prietenul i-a murit în braţe

„Am fost trimişi în Iaşi, unde am avut parte de o trădare, când generalul Racoţi şi ceilalţi au deschis poarta Iaşului, făcând în aşa fel încât trupele sovietice să poată intra. Deoarece flancul stâng nu s-a înţeles cu cel drept, s-a produs o adevărată învălmăşală. Unele trupe se retrăgeau în debandată, iar noi mergeam înainte”, continuă militarul.

Cel mai bun camarad al său a fost ucis sub privirile lui. „În faţa noastră, la 500 de metri erau sovieticii, care ne-au reperat. În acel moment, s-au tras mai multe focuri de armă, iar plutonierul de lângă mine s-a trezit cu un cartuş, care a trecut prin mantaua de la curea. S-a uitat în ochii mei şi mi-a spus murind: «Sunt fericit!», spune cu tristeţe soldatul.

Prins de ruşi

Când au aflat că au fost păcăliţi, românii l-au convins pe comandantul de batalion să nu mai  înainteze spre celălalt front. „În acea noapte am dormit pe unde am putut, iar dimineaţa am primit vestea că ruşii se aflau deja în sat. Ne-au urmărit vreo trei, patru zile, după care am fost prinşi, luaţi prizonieri şi ni s-a spus că vom merge în lagărele de la Roman sau Bacău. Am ştiut atunci că nu avem de ales, şi drept urmare, fiecare a încercat să scape”, îşi aminteşte Săveanu.

Rănit în luptă

Scăpat din mâna sovieticilor, românul s-a reîntors la trupele sale. După săptămâni de lupte crâncene, din cei 24 de ostaşi aflaţi în subordinea sa, au rămas doar şapte. „Am simţit o mare durere şi tristeţe în urma pierderilor suferite deoarece ştiam că acasă îi aşteaptă părinţii, soţiile şi poate chiar şi copiii”, a spus oftând soldatul român.

La 64 de ani de la acelele momente, Săveanu s-a dus la Carei, ultimul oraş românesc eliberat în 1945, cu pieptul plin de medalii: Coroana României, Steaua României, Crucea Comemorativă, Medalia pentru merit, grad de cavaler şi medalia „Eliberarea de sub jugul fascist”.

Noi ne-am apărat glia strămoşească, iar cei din decursul viacului care nu ştiu să studieze istoria, să ştie că poporul român a stat cu arma în mână pentru a veghea la harta Europei

Gheorghe Săveanu
Colonel în rezervă