Epopee prezidenţială în stil latino-american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Epopee prezidenţială în stil latino-american
Epopee prezidenţială în stil latino-american

Manuel Zelaya, preşedintele Hondurasului, debarcat la sfârşitul lunii iunie printr-un puci militar, a reuşit să se întoarcă în ţară ascuns în portbagajul unei maşini. El s-a refugiat în sediul Ambasadei Braziliei. Un periplu de 15 ore, petrecute în portbagajul unei maşini şi la bordul unor tractoare: aceasta este, pe scurt, istoria revenirii spectaculoase a lui Zelaya din exil.

Citiţi şi:


Preşedintele Hondurasului i-a luat prin surprindere pe militarii pucişti care l-au exilat, reuşind, luni, după alte două tentative eşuate, să revină în ţară din Costa Rica.

Zelaya s-a refugiat la Ambasada Braziliei din capitala Tegucigalpa. Chiar de la sosire, el a făcut apel la populaţie să se adune în capitală pentru a forţa noul regim să-l reinstaleze în funcţie şi să „restaureze democraţia“. Câteva mii de simpatizanţi s-au adunat ieri în faţa unei clădiri a Naţiunilor Unite din capitală, scandând faimosul slogan al lui Barack Obama „Yes, we can“ (Da, putem).

„Dacă regimul nu cedează, măsurile adoptate de comunitatea internaţională se vor înăspri“, a avertizat Zelaya de la balcon, cu adresă către pucişti. Lovitura de stat din Honduras, din 28 iunie, a fost, într-adevăr, condamnată unanim, începând cu Barack Obama şi ONU şi terminând cu UE, care a şi suspendat linia de finanţare internaţională pentru Honduras, vitală într-o ţară în care 70% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei.



O expediţie minuţios pregătită

Fără a dezvălui detaliile revenirii, „pentru a nu compromite pe nimeni“, Manuel Zelaya a mărturisit doar că expediţia a fost îndelung şi minuţios pregătită. „A fost nevoie de un efort internaţional uriaş, am traversat mai multe ţări, am schimbat mijloacele de transport şi am reuşit să evităm toate controalele militare şi cordoanele poliţiştilor“, a povestit el.

Reîntoarcerea lui Zelaya a stârnit reacţii în rândul liderilor lumii, Hugo Chavez, aliatul său, fiind printre primii care l-au felicitat, salutând „actul de eroism“. Şi secretarul de stat american Hillary Clinton a declarat că întoarcerea lui Zelaya ar putea fi o şansă pentru dezamorsarea crizei politice din această ţară. Guvernul provizoriu nu dă, însă, semne, că ar fi dispus la o înţelegere cu Zelaya. A întărit în schimb controalele pe străzi.



Politica energetică, vizita în Cuba şi apropierea de Chavez

De formaţie inginer, Manuel Zelaya, alintat de apropiaţi „Mel“, provine dintr-o familie de latifundiari bogaţi. Politician liberal, el a fost ales preşedinte în noiembrie 2005, cu sprijinul Partidului Liberal din Honduras (PHL, centru-dreapta). Politica sa în domeniul energiei a iritat companiile multinaţionale şi i-a atras antipatia cercurilor de afaceri.

Zelaya a cerut o ofertă internaţională în privinţa exploatării hidrocarburilor, demers căruia i s-au opus Esso, Texaco şi Shell, companii deja prezente de decenii în Honduras. Zelaya le-a acuzat atunci (2006) de „şantaj“ şi „boicot“.

image

Mai mult, în 2007 Zelaya a afiliat ţara la PetroCaribe, apoi la Alternativa bolivariană, ambele iniţiative venezuelene. Deşi există voci care afirmă că preşedintele Hondurasului a avut grijă să obţină întâi acordul Washingtonului, apropierea de ideile lui Hugo Chavez  i-au alienat cercurile de afaceri din propria ţară.

La 28 iunie, chiar în duminica în care urma să se desfăşoare referendumul pentru Constituţie (neagreat de SUA), Zelaya a fost arestat de militari, la cinci dimineaţa, şi expulzat manu militari în Costa Rica.

„Războiul fotbalului“

Hondurasul este singura ţară în care fotbalul a declanşat un război în toată regula. Era cu un an înaintea Cupei Mondiale din Mexic (1970), iar Hondurasul şi Salvadorul au jucat un meci de calificare dramatic.

Hondurasul, învins, a trecut la represalii, expulzând salvadorieni, Salvadorul a „scăpat“ o bombă peste Tegucigalpa. Totul a culminat, în iulie 1969, când Salvadorul, superior militar, şi-a invadat vecina cu tancurile. Considerat unul dintre cele mai ciudate conflicte armate din istorie, aşa-numitul „război al fotbalului“ s-a încheiat după …100 de ore.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite