Episcopul Huşilor, Ioachim Mareş, a încetat din viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Episcopul Huşilor, Ioachim Mareş, a decedat, vineri, la vârsta de 82 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.

"Părintele Ioachim a trecut la cele veşnice în Săptămâna Luminată, de după Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, când
porţile Raiului sunt deschise. Dumnezeu să-l odihnească", a declarat vineri, potrivit NewsIn, episcopul vicar al Episcopiei Huşilor, Corneliu Bârlădeanul.

Părintele Ioachim Mareş s-a aflat în fruntea Episcopiei Huşilor din anul 1996, fiind cel de-al 50-lea episcop din istoria episcopiei. El urmează să fie înmormântat în localitatea natală Măgireşti, judeţul Bacău, acolo unde sunt mormintele părinţilor săi.

Preasfinţitul Părinte Ioachim Mareş s-a născut la 12 martie 1927, în comuna Măgireşti, judeţul Bacău, din părinţii Nicolae şi Maria Mareş, la botez primind numele de Ioan. A urmat Şcoala primară în localitatea natală, pentru scurtă vreme, Gimnaziul "Petru Rareş" din Miercurea-Ciuc, Seminarul Teologic "Sfântul Gheorghe" din Roman şi Facultatea de Teologie din Suceava
(1946-1948), iar, după desfiinţarea acesteia, a trecut pe pământ transilvan, la Institutul Teologic Universitar din Cluj (1948-1950). Aici a luat contact cu o altă viaţă spirituală românească, ce i-a fost de mare folos în anii de mai târziu. A obţinut şi diploma de licenţă în Teologie, în anul 1950.

 În urma reînfiinţării Episcopiei Huşilor, a fost ales episcop al Huşilor, înscăunarea sa făcându-se la 15 septembrie 1996.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite