Emil Boc: Programul Prima Casă continuă şi în 2011. Statul are 200 de milioane de euro pentru program

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Boc
Emil Boc

Premierul Emil Boc a declarat vineri, la postul public de radio, referitor la blocarea raportului tehnic de către Franţa, că România a îndeplinit şi îndeplineşte toate condiţionalităţile tehnice privind aderarea la Schengen.

Blocarea raportului tehnic de către Franţa privind aderarea României la Schengen

- România a îndeplinit şi îndeplineşte toate condiţionalităţile tehnice privind aderarea la Schengen.

- Etapa de astăzi este una procedurală. Aşteptăm observaţiile Franţei şi sunt convins că din punct de vedere tehnic nu este nicio problemă.

- Din punct de vedere politic, am văzut că se fac corelări cu alte subiecte care nu au nicio legătură cu această temă, fapt ce înseamnă o încălcare a Tratatului Uniunii Europene, a procedurilor de aderare la spaţiul Schengen.

Programele de infrastructură:

- Motorul principal al finanţării este Guvernul, dar şi administraţiile locale.

- Încă din 3 ianuarie am discutat cu miniştrii responsabili pentru asta. Licitaţiile privind aceste investiţii vor începe în luna februarie, pentru ca în martie şi aprilie să se demareze lucrările.

- În prezent avem contracte de 10 miliarde de euro cu fonduri europene.

Agricultură:

- Subvenţiile pentru agricultură vor fi plătite la timp şi sunt mai mari decât anul trecut.

- Am reuşit să eliminăm sursele de risipă.

- Un ţăran din zona montană va primi 372 de euro pentru a dezvolta un hectar de agricultură. Eu cred că sunt suficienţi pentru a se dezvolta şi a  trăi decent.

- Există un potenţial suficient de exploatat pentru tineri în zonele rurale.

Ajutorul social din cadrul legii venitului minim garantat:

- Prin modificarea legii, nicio persoană care are lucruri de lux nu va mai primi. Ajutorul social va fi pentru cei care au nevoie. Nu va fi pentru cei pasivi, ci pentru cei activi. Din păcate, până acum asta a fost doar pentru protecţia socială pasivă, o mentalitate învechită de tip comunist-socialist.

Cheltuirea banului public:

- Opoziţia este interesată să nu facem nimic şi nu se poate face asta.

- Am văzut în presă chestiuni aberante privind cheltuirea banului public de către Guvern.

- Am cel mai mic număr de consilieri, secretari personali dintre toţi prim-miniştri de până acum.

Arierate:

- O bună partea a datoriilor Guvernului către companii au fost plătite. Marea parte a  datoriilor vine acum de la autorităţile locale.

- Potrivit legii 63, înainte de a deschide investiţii noi trebuie să le achiţi pe cele vechi. Prin asta se va elimina acumularea de datorii noi către companii. Trebuie achitate mai întâi cele vechi.

Prima Casă:

- Miercuri vom adopta hotărârea de Guvern privind eliberarea a 200 de milioane de euro pentru continuarea programului şi în 2011. Va fi un plafon de 200 milioane euro pentru continuarea programului şi în 2011, iar după epuizare vom extinde programul.

- Prin acest program, circa 33.000 de tineri şi-au putut cumpăra sau construi o locuinţă până în prezent.

Despre sprijinirea tinerilor:

- Intenţionăm să acordăm ajutor de 10 milioane de euro pentru ca cel puţin 1.000 de firme noi să intre pe piaţă şi să creeze noi locuri de muncă.

Pensiile militarilor:

- Nicio pensie sub 3.000 de lei a celor cu carieră militară completă nu a fost şi nu va fi diminuată. Prin carieră militară completă se înţelege că au ieşit la pensie la vârsta de 55 de ani. Cine a ieşit anticipat a primit alte ajutoare, printre care şi două solde.

Impozitarea meditaţiilor profesorilor:

- Impozitarea meditaţiilor este vorba de un exces de zel al directorului ANAF de la Arad şi apoi a inspectorului şef. Un cadru didactic nu este obligat, prin lege, dacă face sau nu meditaţii.

- Au obligaţia, însă, dacă fac meditaţii, să le declare la Fisc.

Legea Educaţiei naţionale:

- Prin noua lege a învăţământului se lasă mai multă competenţă la nivelul şcolii, pentru părinţi şi autorităţi locale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite