Emil Boc vrea relaţii economice strânse cu RP Chineză, în perioada crizei economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul-ministru Emil Boc i-a spus, marţi, vicepreşedintelui Adunării Naţionale Populare Chineze, Simayi Tieliwaerdi, că România doreşte să reia relaţiile economice bune cu Republica Populară Chineză, în perioada crizei economice.

În cadrul unei întrevederi dintre cei doi oficiali, la Palatul Victoria, premierul român i-a reamintit oaspetelui său că "România a fost a treia ţară care a recunoscut China", potrivit Agerpres.

"Vizita dumneavoastră va fi un bun prilej de dezvoltare a relaţiilor noastre politice, economice şi culturale. Ţările noastre au o lungă tradiţie de colaborare. După cum ştiţi, România a fost a treia ţară care a recunoscut China, în 1949, şi avem atât relaţii economice, culturale, cât şi politice foarte bune şi am dori ca această perioadă de criză economică să fie un moment în care să reluăm aceste relaţii economice, astfel încât colaborarea noastră să fie foarte bună", i-a spus Boc oficialului chinez.

La rândul său, Simayi Tieliwaerdi i-a transmis lui Emil Boc "urările de bine" din partea premierului chinez, Wen Jiabao.

"Vă adresez sincere mulţumiri că v-aţi făcut timp să ne primiţi şi urările de bine din partea domnului Wen Jiabao, premierul chinez", a spus vicepreşedintele Adunării Naţionale Populare Chineze.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite