Elevii români au câştigat o medalie de argint şi trei de bronz la Olimpiada Internaţională de Chimie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei a anunţat astăzi că elevii români au câştigat o medalie de argint şi trei de bronz la Olimpiada Internaţională de Chimie, organizată în Japonia şi la care au participat aproape 300 de concurenţi din 68 de ţări.

Constantin Giurgiu, de la Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" din Cluj-Napoca, medaliat cu argint la ediţia precedentă, a reuşit să-şi egaleze performanţa de anul trecut, obţinând o nouă medalie de argint.

Cele trei medalii de bronz au fost câştigate de Tudor Bălan, de la Colegiul Naţional "Costache Negruzzi" din Iaşi, medaliat cu bronz şi la ediţia de anul trecut, Ioana Moga, de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea şi Alexandru Sava, de la Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă" din Curtea de Argeş.

La ediţia a 42-a a Olimpiadei Internaţionale de Chimie, desfăşurată în perioada 17-27 iulie, la Tokyo, în Japonia, au participat 267 de concurenţi din 68 de ţări.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite