Electronice pentru case de nelocuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile sunt preocupate să-i „mobileze” pe sinistraţi, dar uită că aceştia nu au case. Familiile afectate de inundaţiile din vară primesc şi câte două frigidere, dar nu ştiu unde le vor ţine la iarnă.  

 Cele 132 de familii sinistrate din judeţul Iaşi încă nu au locuinţele finalizate, dar vor primi în curând câte două frigidere fiecare. Explicaţia e simplă.

Şefii Prefecturii şi cei ai Consiliului Judeţean au comandat simultan, fără a şti unii de ceilalţi, câte un frigider pentru fiecare sinistrat. Pe lângă obiectul electrocasnic, „pachetul” alocat de Prefectură mai conţine o sobă cu plită, o saltea şi un set de lenjerie de pat. La rândul său, CJ va sări în ajutorul sinistraţilor cu câte un aragaz şi o butelie.

Câte două frigidere de căciulă

Şefii judeţului recunosc că s-au suprapus la capitolul „frigidere”, dar nici unul nu vrea să dea înapoi. „Guvernul a aprobat deja sumele de bani necesare achiziţionării acestor bunuri. Produsele vor fi distribuite către cele 18 localităţi afectate de inundaţii unde se reconstruiesc case", a declarat Marius Bodea, prefect de Iaşi.

Reprezentanţii CJ spun că se gândesc cel mult la posibilitatea de a da frigiderele altor familii defavorizate. „Noi am organizat deja procedura de licitaţie şi am stabilit şi firmele care le vor livra. Nu avem cum să întoarcem procedura.

Nu ştiu dacă aceste familii vor primi două frigidere, poate schimbă Guvernul pachetul”, a spus Constantin Adăscăliţei, vicepreşedintele CJ Iaşi. De cealaltă parte, sinistraţii sunt nedumeriţi de încurcăturile autorităţilor, dar nici prin gând nu le trece să renunţe la frigidere.

„Am familie mare. Fata trebuie să mi se mărite la anul şi să se mute la casa ei, băiatul cel mic stă la socrii. Am cui să le dau. Numai să am eu unde să mă mut. Văd că nu mai termină casele astea şi gata”, ne-a declarat Lidia Ghercă, o femeie din comuna Răchiteni pe care inundaţiile din vară au lăsat-o fără locuinţă.

Case predate fără geamuri şi curent

Oamenii sunt în schimb nedumeriţi de modul în care decurge reconstrucţia caselor distruse de inundaţii. Autorităţile promit că, cel târziu până la 1 decembrie, vor preda familiilor sinistrate locuinţele refăcute. Există însă o mare problemă. Nimeni nu ştie dacă beneficiarii vor putea sta efectiv în acestea.

„Casele vor fi predate «la roşu». Doar cele la care au pus mâna să lucreze şi oamenii care le primesc au geamuri şi uşi. Electricitatea nu este trasă încă, face parte din secţiunea de finisaj interior, iar asta se va face ceva mai târziu, probabil la anul”, a precizat Petre Doboş, viceprimarul din Răchiteni. Edilii din oraşul Târgu Frumos se laudă că la ei situaţia e bună.

„Problema e că nu au mai venit bani pentru finisaje interioare, că le terminam cu totul până la 1 decembrie. Avem 15 case care sunt aproape gata. Au uşi, ferestre şi curent electric. Dacă Prefectura dă oamenilor şi o sobă, o canapea şi frigidere, aşa cum a promis, se pot muta imediat”, ne-a spus Mihai Tucan, secretarul Consiliului Local Târgu Frumos.

Botoşănenii refuză casele de la Guvern

Mai multe familii de sinistraţi din localitatea botoşăneană Rădăuţi Prut refuză să semneze procesele verbale de predare-primire a caselor construite de Guvern. Localnicii sunt nemulţumiţi că imobilele, care se află doar în faza de construcţie „la roşu”, sunt nelocuibile iar ei nu pot plăti din fonduri proprii lucrările de finalizare a caselor.

„Ce să facem cu casele astea, dacă nu sunt gata? Nu poţi să stai în ele. Sunt case la care se vede prin pereţi. Aici, în module, e mai bine”, a declarat unul dintre sinistraţi. Inundaţiile din luna iulie au distrus 130 de case în localitatea Rădăuţi Prut. Locuinţele ridicate cu bani de la guvern au fost construite pe terenuri situate în afara zonelor inundabile.

Unii suceveni vor ierna la rude

Prefectura Suceava a programat astăzi finalizarea a 65 de case. Peste o săptămână, vor fi predate alte 30 de locuinţe. În total, în programul de reconstrucţie au fost incluse 193 de case, dar 10 dintre acestea nici măcar nu au fost începute. Ca urmare, zeci de oameni vor fi nevoiţi să-şi petreacă iarna pe la rude sau prieteni.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite