Eckstein-Kovacs: „Nu este interzis să discut critic actele preşedintelui”

Asemenea multor maghiari, mai puţin cunoscuţi publicului, Eckstein-Kovacs Peter este un om pe care orice ardelean şi-ar dori să-l aibă vecin. Vorbeşte fără patimă despre situaţia din Harghita şi Covasna, nu are idei preconcepute despre autonomia teritorială şi doreşte, în primul rând, dezvoltarea economică a zonei din centrul ţării. Poate şi de aceea preşedintele Traian Băsescu l-a cooptat în echipa sa de consilieri. Cu

Consilierul prezidenţial Eckstein-Kovacs Peter spune că nu a fost de acord cu şeful statului atunci când a refuzat numirea unor miniştri, însă l-a apreciat pentru determinarea sa în privinţa combaterii corupţiei

CARTE DE VIZITĂ

•    S-a născut la 5 iulie 1956, la Cluj-Napoca.
•    A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai (1980).
•    Avocat în Barourile Miercurea Ciuc şi Cluj (din 1981).
•    Deputat UDMR (1990-1992).
•    Ministru delegat pentru minorităţi naţionale (1999-2000).
•    Senator UDMR de Cluj (1996-2008).
•    Consilier prezidenţial pentru minorităţi naţionale (din ianuarie 2009).

-    Adevărul: Vă este bine la Cotroceni sau v-aţi fi dorit să continuaţi ca senator?

-    Eckstein-Kovacs Peter: Este un alt gen de lucru, e mai multă linişte, mai multă aplecare asupra problemelor deduse. Sunt consilier pe probleme de minorităţi şi aici – vrând, nevrând – trebuie să te documentezi, să faci analize, să faci prognoze. Acesta este grosul muncii, mai puţin luptele pe baricadele politice, cum am fost obişnuit. Este deosebit de interesant.

-    Cum l-aţi privit pe preşedintele Băsescu, înainte de a ajunge la Cotroceni?

-    Bine, în general. Am văzut şi bunele şi relele din activitatea preşedintelui.

-    Care ar fi bunele?

-    Am spus acest lucru în principal prin prisma juristului. Aici bunele au cântărit destul de greu în aprecierea mea, respectiv condamnarea comunismului cu toată opoziţia făţişă, scoaterea unui număr impresionant de dosare de la SRI şi intrarea lor în arhiva CNSAS. A fost o măsură care a arătat că preşedintele are putere.

După ce preşedintele Constantinescu a declarat că a fost înfrânt de servicii, iată că Traian Băsescu a reuşit să ducă la bun sfârşit un demers important. Aş menţiona şi atitudinea preşedintelui în combaterea corupţiei şi a reformei în Justiţie. Au fost trei motive pentru care l-am apreciat pe preşedintele Băsescu.

-    Care au fost relele, în opinia dumneavoastră?

-    Au fost unele puncte de vedere sau luări de poziţie ale preşedintelui - aici m-am exprimat foarte explicit! - când refuza numirea unor miniştri. Cu asta nu am putut să fiu de acord şi cred şi acum că nu a fost o măsură corectă din punct de vedere constituţional.

Din moment ce primul ministru este cel care răspunde şi este solidar cu miniştrii săi, trebuie să aibă acest drept, cu posibile consecinţe negative - dacă ministrul nu dă randament.

Premierul trebuie să poarte răspunderea şi aici cred că interpretarea preşedintelui a fost poate puţin formală. Dar nu cred că este momentul să vorbim despre chestiuni trecute.

-    Preşedintele este receptiv la problemele minorităţilor?

-    Eu văd o abordare... Sunt şi au fost foarte apreciate de minorităţi deplasările frecvente în secuime, mai ales atunci când au fost inundaţiile. Am auzit de la oamenii de la ţară, care erau absolut uimiţi, că preşedintele a intrat şi în şură să vadă ce stricăciuni a făcut apa. Există o aplecare a sa asupra cetăţeanului român, indiferent de etnie.

Ceea ce a propus preşedintele, acum mai recent, după alegerile parlamentare, respectiv ca Harghita şi Covasna, care suferă din punct de vedere economic şi al dezvoltării, să constituie o prioritate, a fost bine primit de locuitorii zonei. În acelaşi timp, preşedintele este reticent la ideea de autonomie teritorială, la ideea de drepturi colective.

Preşedintele vine cu argumente constituţionale care sunt de netăgăduit. Cred că motivul principal pentru care aceste luări de poziţie nu au fost bine primite în zonă a fost tonul dur, autoritar în care s-a exprimat preşedintele. Acest lucru a fost comentat şi de presă şi de oameni. Domeniul simbolic este unul unde sunt probleme de comunicare.

„Preşedintele Băsescu a fost provocat la Budapesta”

-    Preşedintele spunea că va fi atâta autonomie în Harghita şi Covasna câtă va fi la Galaţi... Nu v-au cerut explicaţii maghiarii de acolo, în calitate de fost lider al UDMR?

-    Principala mea menire nu este de a explica sau de a face propagandă în cadrul populaţiei maghiare pe ideile domnului preşedinte. Jobul meu este de a-l consilia, de a-i oferi analize, prognoze. După aceea, preşedintele este cel care decide ce şi cum face. Sigur, sunt situaţii în care am anumite informaţii şi încerc să fac câte ceva în anumite limite.

E un post care are anumite restricţii pe care eu înţeleg să le respect. Asta e fişa postului, dar în afară de asta cred că mi-am păstrat calitatea de a discuta deschis şi, dacă e nevoie, şi critic actele preşedintelui. Nu este interzis.

-    Pentru ce l-aţi critica acum pe Traian Băsescu?

-    Aş critica, de pildă, duritatea acelei declaraţii de la Budapesta în care a spus că niciodată nu va fi autonomie teritorială în secuime. Ar fi fost o poziţie asumată şi care putea fi calificată drept corectă dacă spunea că actuala Constituţie a României nu permite crearea de teritorii autonome.

Chit că întrebarea care i-a fost adresată a fost o provocare... Un ziarist a pus întrebarea într-un fel în care şi eu aveam pe vârful buzelor aceeaşi reacţie. Totuşi, cred că o exprimare puţin mai diplomatică n-ar fi stricat.

Expresia „epurarea etnică din administraţia publică din Harghita şi Covasna” iarăşi mi se pare că ar fi putut fi înlocuită cu una care să acopere mai bine situaţia faptică. Nu sunt plătit ca să-i aduc critici preşedintelui, dar exemple pot să dau şi am şi dat.

-    Aţi fost perceput întotdeauna ca un politician moderat în UDMR. Cum vedeţi rezolvarea problemei autonomiei în România?

-    Nu există un consens nici în sânul comunităţii maghiare în ceea ce priveşte înţelesul expresiilor „autonomie teritorială” şi „autonomie culturală”. În primul rând, autonomia culturală interesează maghiarii din România care nu trăiesc în cele două judeţe – Harghita şi Covasna.

Pe cei de acolo îi interesează autonomia teritorială, dar eu ca clujan, unde am 18-19% maghiari, cum pot face autonomie teritorială? Nu avem nici măcar un cartier în Cluj unde să fim majoritari! Dar autonomia culturală mă interesează fără doar şi poate. Sunt nişte elemente de autonomie răsfirate prin acte normative şi fără o coerenţă deosebită.

-    Ce anume vă nemulţumeşte în privinţa autonomiei culturale?

-    Un exemplu sunt teatrele în limba maghiară. Cultura este foarte legată de etnicitate şi în momentul de faţă directorul Teatrului Naţional din Cluj este numit de către o comisie din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor. Într-un proiect de lege care zace în moarte clinică e o prevedere: propunerile pentru astfel de funcţii - şi vorbesc despre case de cultură, directori de şcoli care funcţionează în limba minorităţilor - să vină din sânul comunităţii, din rândurile reprezentanţilor aleşi de comunitate.

Ei să facă propunerile şi cei doi, trei candidaţi rămaşi să se bată să convingă comisia. În momentul de faţă, astfel de mecanisme nu sunt nici la numirea directorilor de şcoli, de teatre sau la alte instituţii culturale şi de învăţâmânt care funcţionază în limba minorităţilor. Deci elemente de autonomie culturală există, dar un sistem coerent care să funcţioneze nu există.

-    Sunt temeri legate de acest lucru din cauza suspiciunilor de purificare etnică, românii riscând să fie complet înlăturaţi din aceste structuri.

-    Nimeni nu doreşte ca în Liceul „Sfântul Nicolae” din Gheorghieni directorul să fie numit de către reprezentanţii comunităţii maghiare. Vorbim de instituţii care au caracter special. Sunt licee unde limba de predare este exclusiv limba maghiară.

-    Foarte multă lume acuză clasa politică de întreţinerea voită a tensiunilor dintre comunităţile de români şi cele de maghiari. Care este adevărul?

-    Eu observ acest fenomen, şi-l observ destul de aproape. Desigur, convieţuirea este uneori cu probleme. Există probleme. Dacă am nega acest lucru am fi ca în perioada lui Ceauşescu în care problema era „rezolvată”. Dar problemele nu sunt - slavă Domnului! - incendiare. În momentul de faţă nu sunt explozive şi este foarte bine.

Politicienii români şi maghiari apasă, câteodată, mai adânc pedala ideilor naţionale. Nu cred că din acest punct de vedere am putea să dăm vina pe una sau alta dintre părţi.

-    Dar există o diferenţă între agenda omului de rând, fie el român, fie maghiar, şi discursul politic...

-    Întotdeauna există suprapuneri şi diferenţe din acest punct de vedere, dar eu nu cred că elementul politic predomină. Elementul politic reflectă ce simte omul, care-i sunt doleanţele. Ce-i drept, politicul pune mai în faţă aceste chestiuni, ceea ce este explicabil.

„Maghiarizarea este un mit construit cu rea credinţă”

-    Revenind la factorul economic, care este motivul pentru care investiţiile în Harghita şi Covasna sunt destul de reduse?

-    Această parte a fost mai năpăstuită din punct de vedere economic şi în perioada imperiului austro-ungar. Sunt mai multe cauze - aşezarea geografică, lipsa unui pol puternic cum ar fi Timişoara sau Clujul, lipsa unui aeroport, drumurile care sunt extrem de proaste în cele două judeţe. Dar acum s-a mai schimbat ceva... Totuşi, în Sfântu Gheorghe sunt salariile cele mai mici din ţară.

-    S-a vorbit că în aceste judeţe radicalii maghiari au boicotat investiţiile româneşti pentru a maghiariza zona. E un mit sau un fapt real? Chiar un lider local a spus asta.

-    Am dat şi eu de astfel de idei. Ceea ce văd eu, însă, contrazice în mod flagrant acest lucru. Inclusiv primarul din Odorhei alerga cu limba scoasă să facă rost de fonduri naţionale şi să atragă investiţii. Actualul primar din Sfântu Gheorghe face un lobby disperat ca să aducă investiţii.

Dă teren gratis investitorilor, încearcă tot ce e posibil. Chestiunea cu maghiarizarea este un mit construit cu rea credinţă. O chestiune întreţinută.

-    Care sunt, în opinia dumneavoastră, motivele pentru care se aruncă pe piaţă astfel de lucruri, dincolo de sensibilizarea electoratului?

-    În aceste judeţe nu a fost încheiat un pact între cele două comunităţi. Şi aici reprezentanţii comunităţii româneşti se plâng, pe bună dreptate, că nu au reprezentanţi în administraţia locală. Nu vorbesc de cei aleşi, ci de cei numiţi. În bună măsură, statisticile confirmă acest lucru.

Pe de altă parte primarii, preşedinţii de consilii judeţene se plâng că la aceste instituţii deconcentrate proporţia este inversă - românii sunt suprareprezentaţi. O temă care frământă ambele comunităţi este însă dezvoltarea economică.

-    Economia zonei este şubredă...

-    Aceasta este în suferinţă şi aici pot să declar că ambele comunităţi sunt vital interesate ca regiunea să se dezvolte. Există o deschidere mult mai mare în prezent decât am văzut acum opt sau 12 ani din partea ambelor comunităţi. Altfel, eu sunt clujan şi la noi, chiar şi în perioada lui Funar, aveam un viceprimar UDMR.

Chiar e trendy să ai un viceprimar UDMR. De pildă, la Dej avem doi consilieri din 20, dar unul dintre viceprimari e al nostru. Contează omul, în principal. Trebuie să fie destoinic şi în al doilea rând să aibă relaţii care să fie folositoare comunităţii.

Aici văd posibilitatea de a încheia o negociere de principiu în care să se împartă posturile conform proporţiei etnice. Nu exclud nici această posibilitate şi nici pe cea a unor înţelegeri locale, care ar mai echilibra situaţia.

„Există un sentiment de superioritate al secuilor chiar şi faţă de unguri”

-    La Miercurea-Ciuc pare a fi nucleul radicalismului maghiar...

-    Am lucrat la început de carieră la Miercurea-Ciuc şi cunosc sentimentele comunităţii, nu de acum, ci încă de atunci. Această zonă a avut întotdeauna un statut special. Ei au discutat întotdeauna direct cu împăratul.

Nu trebuia să treacă prin Dietă sau Parlament. Întotdeauna au avut un statut special la care ţin. Dar se confirmă iarăşi că e şi o făcătură a politicienilor: nu există un sentiment al secuiului că e mai al naibii, mai frumos şi mai deştept decât ungurul.

-    Se vorbeşte de un sentiment de superioritate al secuilor faţă de unguri?

-    Poate că da, şi iarăşi e ceva de înţeles. Ei întotdeauna au fost aşa. Şi când era administraţia maghiară, cam cum e situaţia acum cu Basarabia noastră, au venit cei din Ungaria şi s-au pus acolo în şefie. Faptul acesta a fost foarte prost perceput. Străinul e văzut prima dată cu precauţie, indiferent că e român sau maghiar. Dar secuii sunt oameni care îţi dau şi cămaşa de pe ei, oameni calzi şi buni.

Eu aşa îi văd. Dar, revenind la problema autonomiei, părerile sunt ultra divergente. Partea maghiară doreşte acest lucru, o exprimă, o cere, partea românească este deosebit de reticentă la această idee. Dacă s-ar face acolo o atonomie cred că ei ar fi perdanţii. Au frica pierderii identităţii naţionale, ceea ce e un sentiment de înţeles, e normal.

Dar sunt mulţi oameni tineri, destupaţi la minte, care nu au reţineri în a comunica, n-au resentimente şi sunt deschişi la tot. E un consilier local din secuime care a candidat ca independent şi a luat jumătate din voturile româneşti şi e preşedinte de comisie. E iubit de toată lumea şi e o figură luminoasă. Are presa română „în mână” şi e ireproşabil cum gândeşte, cum acţionează.

Dacă nu-i promovezi pe oamenii ăştia, ce să aştepţi?! Sunt şi oameni mai în vârstă care văd lucrurile mai istoric,  sunt mai ancoraţi în trecut... Şi ei sunt un partener şi trebuie să fie un partener. Acum un an am văzut o schimbare în bine în aceste raporturi. În Harghita ungurii sunt mai mulţi, proporţia e mai mare şi acolo văd o atitudine mai nepăsătoare.

-    A contribuit şi criza la asta?

-    Nu ştiu. E o idee că „noi suntem atât de mulţi încât voi nu sunteţi aşa de importanţi”. Am fost invitat la o întâlnire interetnică româno-maghiară, realizată la iniţiativa preşedintelui, la care au venit toţi directorii de licee româneşti din zonă. A fost foarte interesant. În orăşelele acestea există şi un liceu în limba română şi acolo sunt oameni deschişi. Absolut toţi s-au referit la colaborarea dintre şcoli.

Deci directorii şcolilor româneşti au fost acolo, dar omologii lor de la şcolile maghiare de frunte nu. Politicienii au venit, şi-au ţinut discursurile şi au plecat. Şi atunci partea maghiară nu a fost reprezentată, trădând interesul său mai scăzut pentru astfel de discuţii.

-    Cam în ce orizont de timp credeţi că vom discuta despre aceste lucruri într-o logică europeană, lăsând la o parte animozităţile?

-    E greu de apreciat, însă dacă vor fi puse în practică ideile guvernului şi ale preşedintelui, care susţin ca şcolile, spitalele, poliţia comunitară să treacă la autorităţile locale, perioada de timp necesară se va diminua. Autonomia trebuie să se facă în limitele unităţilor administrative.

Nu zic, însă, că o autonomie teritorială nu depăşeşte acest cadru. O descentralizare reală, plus crearea unor euroregiuni care să nu fie doar statistice aşa cum sunt acum, ne vor apropia
foarte mult de această idee, care are şi o componentă teritorială. În primul rând e o chestiune economică şi culturală.

-    Euroregiunile ar putea fi exploatate benefic pentru ambele părţi...

-    Fără doar şi poate. Aici cred că va fi o evoluţie în perioada ce va urma. Contează şi contextul economic actual, dar văd un trend de apropiere a proiectelor minorităţilor de cele ale majorităţii româneşti.

„Intelectualii rromi sunt de o calitate foarte bună”

-    Ocupându-vă de problematica minorităţilor în cadrul Preşedinţie, bănuiesc că v-aţi implicat şi în dezbaterile asupra situaţiei rromilor...

-    Comunitatea rromilor se confruntă cu probleme grave. Eu văd sărăcia lucie care este caracteristică multor comunităţi de rromi. Această stare de lucruri nu poate fi schimbată de pe o zi pe alta. Se fac eforturi în primul rând ca acei copii să fie şcolarizaţi. În al doilea rând, să termine un anumit nivel de studii. Sunt 1.000 de lucrători sociali din comunitatea rromilor care se ocupă de acest lucru.

La învăţâmânt şi la sănătate s-a făcut câte ceva. Dar în privinţa accesului pe piaţa locurilor de muncă e foarte greu... Sunt multe comunităţi locale care trăiesc exclusiv din ajutoarele sociale oferite de stat. În condiţiile actuale, în care toată lumea e în criză iar şomajul creşte, trebuie să te concentrezi ca aceşti oameni să fie atraşi pe piaţa muncii.

Astfel, din asistaţi sociali devin contributori la buget. Nu este o chestiune deosebit de uşoară, însă aici liderii organizaţiilor de rromi trebuie să pună umărul.

-    Aţi sesizat un interes real în acest sens din partea lor sau fac mai mult jocuri de imagine?

-    Poate că nu suntem conştienţi, dar noi avem o elită a rromilor, o intelectualitate de o calitate foarte bună. Am vorbit cu lideri ai rromilor din Slovacia, din Ungaria, din Europa Centrală şi sunt mândri de câteva figuri remarcabile pe care le avem.

-    La nivelul firmelor mici, patronii evită să angajeze ţigani. E foarte greu să le schimbi mentalitatea. Statul trebuie să se implice, dar din partea rromilor percepeţi vreun feedback, încearcă să asimileze anumite reguli sociale?

-    Eu cred că răspunsul nu poate fi „alb” sau „negru”. Cred că majoritatea doresc să participe la modernitate, să se integreze în felul lor pe piaţa muncii şi în societate, în general. Dar sunt oameni mai tradiţionali cu care e mai greu să faci acest lucru. Liderii sunt în mod vădit pentru modernitate.

-    Este nevoie de alte constrângeri de ordin legislativ? Spre exemplu, introducerea obligativităţii şcolarizării copiilor pentru a primi alocaţii?

-    Şi acum este o astfel de prevedere. Obligativitatea şcolarizării este o condiţie ca să li se acorde alocaţie. Totuşi, aici trebuie să fim foarte precauţi. Sunt foarte mulţi rromi sau nerromi care trăiesc din aceste alocaţii. Riscăm să le luăm posibilitatea de a trăi chiar la un nivel precar.

-    Banii din alocaţii nu ajung, de regulă, la copiii...

-    Sunt şi aici tehnici legale care se aplică. În altă parte există proiecte pilot. Însă există şi pericolul ca oamenii să se complacă în situaţia de asistat. Totuşi, în Cluj, în ultimii ani, mergând la supermarket am văzut mulţi rromi la pază, angajaţi la firme de securitate internă.

Eu am fost deosebit de mulţumit de acest lucru. Oamenii văd că şi rromii pot deţine o funcţie de control la un lanţ internaţional de magazine. Până la urmă ce vrem noi? Să fie ocupaţii specifice rromilor, să fie măturători, să nu acceadă la alt statut.

Eu dacă mă duc la bancă, am încredere în bancă indiferent dacă funcţionarul este chinez sau român. Nu mă interesează ce trăsături are. Migraţia e în două sensuri şi România va fi o ţară mai „colorată” din acest punct de vedere. Atunci poate ne vom apropia şi mai mult de rromi, pentru că sunt de-ai noştri.

-    E pregătită societatea românească să facă faţă unui val de emigranţi cum se preconizează că va fi în zece ani de acum încolo?

-    Depinde foarte mult de ce va fi din punct de vedere economic. Dacă va fi nevoie de forţă de muncă, atunci se vor înlesni procedurile de accedere a străinilor pe piaţa românească. Dar nu vom avea probleme foarte mari cu ei.

„Mi-au propus mai multe partide să candidez din partea lor”

-    Aţi susţinut un proiect de lege prin care ar fi trebuit să se acorde drepturi civile cuplurilor de persoane de acelaşi sex, în sensul de a le permite moştenirea de bunuri sau obţinerea de credite bancare. E deschisă societatea românească la aşa ceva?

-    Aş preciza că această iniţiativă legislativă pe care am depus-o atunci când eram parlamentar se referă la acest parteneriat civil care, în propunerea mea, a ieşit şi pentru heterosexuali şi pentru homosexuali. Practic, era vorba despre legalizarea concubinajului.

Legea care combate discriminarea interzice să faci diferenţe între obiceiuri sexuale sau comportament sexual. Dacă eu nu prevedeam acest lucru, încălcam o prevedere legală. M-am consultat cu specialişti, jurişti şi activişti din domeniu şi am ales calea de mijloc.

Nu am forţat, şi nu este „de bon ton” în România să forţezi căsătoria şi adopţia de copii a cuplurilor de acelaşi sex. Iniţiativa mea viza cu totul altceva.

-    Câte ţări europene au prevederi legale referitoare la persoanele de acelaşi sex?

-    Din 27 de ţări ale Uniunii Europene sunt patru state care nu au nicio prevedere referitoare la cuplurile de acelaşi sex. Sunt alte patru state care prevăd şi adopţia şi căsătoria, iar marele bloc de ţări, cel de mijloc, are o legislaţie foarte asemănătoare cu ceea ce am propus eu.

Normal că m-am uitat şi în legislaţia cehă şi în cea ungară. În Ungaria, de pildă, e o viaţă politică foarte agitată între stânga şi dreapta şi se contrează pe unde pot, dar un proiect de lege asemănător a fost adoptat doar cu 12 voturi împotrivă. A fost un consens politic general. Cred că societatea românească este coaptă pentru o soluţie de mijloc şi europeană.

-    Aţi fost perceput întotdeauna ca un moderat. Întrevedeţi riscul revenirii discursului naţionalist-radical în mediul politic românesc, pe fondul acutizării crizei economice?

-    Aici răspunderea e a principalelor partide. Avem, totuşi, un eşichier politic destul de echilibrat din care formaţiunile exotice au dispărut. Eu sper că vom merge înainte spre normalitate, în calitate de membră a Uniunii Europene. Acest statut ne obligă moral.

-    De ce nu aţi candidat la Parlamentul European?

-    Din motive ideologice. Sunt un om cu vederi liberale şi una dintre condiţiile de participare e să te duci la grupul Partidului Popular European. Eu nu pot să accept un astfel de compromis.

Mi s-a promis acum patru ani locul întâi pe listele UDMR, aveam susţinerea partidului şi mi-au propus chiar şi alte partide să candidez pe listele lor. Dar nu pot nici să mă dezic de UDMR şi nu pot să mă dezic nici de ideologie.