EXCLUSIV Radiografia clanului Drabi: Poliţişti, interlopi, falşi profesori universitari şi revoluţionari. Vezi declaraţiile cutremurătoare ale victimelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul Constantin Greu fostul şef al Poliţiei Urziceni este acuzat că ar fi protejat afacerile clanului „Drabi”. 

Gruparea de cămătarui din Urziceni era condusă de  Ştefan Moise, zis „Drabi”. Locotenenţii acestora sunt:  Vasile Alexe, zis „Paţanu”, Laurenţiu Alexe, zis „Cinoi”, Sorin Alexe, Constantin Constantin, zis „Studentul”, Tudor Mihai, zis „Mămăligă”, Sorin Moise, Virginia Moise, Cristian Gheorghe, Mariana Alexe, Camelia Alexe, Tonică Lăcătuş, Ştefan Borcea, Mihai Cezar, Tiberius Miron, Gabriel Andrei, Viorel Constantin, zis „Sefor”, Constantin Văduva, zis „Perpejan”, Constantin Măcelaru, zis „Vitalus”.

Printre membrii grupării este şi un fals profesor universitar-  Gabriel Ţuţaru, zis „Gabi Profesorul” care se ocupa de falsificarea certificatelor de revoluţionar.

EXCLUSIV Frăţia Poliţie–Interlopi. Vezi cum îi ajuta fostul şef al Poliţiei Urziceni pe membrii clanului „Drabi”


Relaţia de rudenie

Procurorii Secţiie de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General, care au monitorizat gruparea, arată că între aceştia  există relaţii de rudenie, afinitate sau „subordonare”, fiind organizaţi pe structură de tip clan şi au ca principală preocupare acordarea de împrumuturi cu camătă, urmate de acţiuni de extorcare prin manifestări violente de natură fizică şi psihică.

Acţiunile grupării au fost tolerate de autorităţile de aplicare a legii la nivel local care au interpretat în mod eronat actele violente, fără a le privi în context, încadrându-le juridic în infracţiuni pentru care putea fi retrasă plângerea prealabilă (spre exemplu blocare intenţionată a părţilor vătămate în trafic a fost înregistrată la Poliţia Urziceni ca infracţiune de distrugere sau ca accidente rutiere soldate cu distrugeri, deşi, constituiau acte materiale ale unor infracţiuni de şantaj în formă continuată), permiţându-le membrilor grupării, în acest fel, să exercite presiuni în continuare, asupra victimelor”, susţin procurorii.

Poliţistul le-a închis dosarele


Procurorii au subliniat activităţile ofiţerului de poliţie judiciară, comisar şef de poliţie Constantin Greu, fost şef al Poliţiei Municipiului Urziceni, în prezent şeful Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni, care a întocmit, personal, mai multe referate cu propunere de neîncepere a urmăririi penale faţă de membrii grupării, neevaluând în mod corect probele, care a încercat să descurajeze mai multe părţi vătămate să depună plângere penală asupra membrilor grupării şi, mai mult, aşa cum va rezulta din analiza probelor administrate, i-a favorizat în mod direct pe membrii acestui clan, prin înregistrarea unor cauze cu autori necunoscuţi, deşi cunoştea autorii infracţiunilor.

Atacau copii victimelor


Membrii grupării “Drabi” atacau cu săbii sau bâte fie persoanele pe care le împrumutaseră, fie familiile acestora, inclusiv minori. Deseori ajungeau să-şi blocheze victimele în trafic sau chiar să tamponeze intenţionat maşinile acestora, pentru a le distruge. „Drabii ” foloseau şi alte metode de extorcare a părţilor vătămate şi solicitau, sub ameninţare şi violenţă, pretinse datorii, iar când aceste persoane depuneau plângeri la organele de poliţie, pentru a le determina să-şi retragă plângerile, le şantajau cu un rău asupra familiilor şi rudelor.


Ameninţări cu violul


Astfel, pătrunderea în locuinţele părţilor vătămate, cu forţa şi cu arme, precum şi ameninţarea că în cazul în care nu se va da satisfacţie solicitărilor lor nelegitime vor recurge la viol sau ucidere a copiilor constituiau acţiuni infracţionale ale inculpaţilor care deveneau, astfel, de temut în faţa localnicilor.


Drabi Bank: dobânda lunară de 30%


Una din victimele clanului, Panait L. a împrumutat, în 2008, suma de 2.000 de euro de la Ştefan Moise. Dobânda era de 30% lunar, astfel datoria a ajuns în 2009 la suma de 20.000 de euro, iar ulterior la 50.000 de euro. Pentru a recupera investitiţia, „Drabi” şi-a trimis locotenţii săi agreseze membrii familiei părţii vătămate: fiul, fosta soţie, concubina fiului, nepoata de şase ani şi prietenii.


Ameninţări cu prostituţia


În aprilie 2009, în apropierea Bisericii Vechi a Municipiului Urziceni, fiul datornicul a fost lovit cu ranga de fier şi tăiat cu sabia. Pentru vindecare el avut nevoie de 40 de zile de îngrijiri medicale. Una din prietenele lui Painail L. a fost ameninţată cu răpirea şi obligarea la prostituţie dacă nuv a dezvălui unde este datornicul. Zeci de astfel d ameninţări şi bătăi au fost raportate şi transformate în dosare la Poliţia Urziceni. Cele mai multe au fost închise.


Şi-a vândut apartamentul interlopilor să scape de ameninţări

Geoges L. a împrumutat în 2006, suma de 1.000 de euro de la Mihai Tudor, membru al clanului „Drabi”. În 2007, el avea deja datorii şi penalităţi de 36.000 de euro. În urma ameninţărilor cu moartea, partea vătămată şi-a vândut unui mebru al clanului,  apartamentul, evaluat la 42.000 de euro, cu doar  6.000. de euro.

Mama datornicul a fost atacată cu şpray paralizant

Dan R. a împrumtutat în 2008 suma de 6.500 de euro de la Vasile Alexe. Datoria s.a multiplicat la 20.000 de euro în 2009 şi 50.000 de euro în 2010. După ce l-au sechestrat şi bătut pe rău-platnic, interlopii l-au obligat să semneze trei chitanţe fictive prin care recunoştea pretinse datorii şi prin care le ceda acestora bunuri mobile şi imobile, utilizând în acest scop violenţe fizice şi psihice. Presiunea a continuat, mama datornicul s-a trezit cu interlopii în casă şi ameninţată cu moartea. În altă zi, femeia de 80 de ani a primit un jet de spray paralizant în faţă.  Dar R. a fost oprit în trafic de mai mulţi interlopi, iar maşina i-a fost vandalizată.

Afacerea cu certificatele de revoluţionar


Anchetatorii au descoperit că în cursul anului 2011, Gabriel Ţuţaru, care pretindea că este profesor universitar,  a întocmit un certificat fals, prin care se atesta că una din părţile vătămate din dosar avea calitatea de revoluţionar, pe care, iniţial, i l-a oferit gratuit iar, ulterior, sub ameninţarea cu acţiuni întreprinse de clanuri interlope, i-a cerut şi a obţinut de la partea vătămată suma de 6000 euro. Falsul profesor universitar  a amninţat o altă parte vătămată să-i dea o datorie pe care o avea la membrii clanului „Drabii”.

„M-a tăiat cu sabia pe antebraţul stâng”

Georges L. „ am fost sunat de un anume Cristi, despre care ştiu că era cumnat cu Ştefan Moise, cerându-mi să-i spun unde se află tatăl meu. Am refuzat să-i spun întrucât ştiam că acesta dorea să exercite presiuni asupra tatălui meu pentru restituirea banilor împrumutaţi şi am încheiat convorbirea. După circa 20 – 30 de minute, în timp ce mă aflam în incinta unui biliard bar, de pe raza Municipiului Urziceni a intrat acest Cristi împreună cu alte cinci persoane şi a început să mă agreseze. Cristi m-a lovit cu un tac de biliard în cap de mai multe ori şi un alt individ blond m-a tăiat cu sabia pe antebraţul stâng…”


„Au început să mă ameninţe că mă vor bate, că mă vor scoate la produs şi mă vor viola şi supune la perversiuni sexuale”

Silvia F. „la data de 27.07.2009, în timp ce mă aflam la adresa unde locuiam fără forme legale, respectiv Municipiul Urziceni, în jurul orei 09.30 a venit la poartă numitul Constantin Constantin zis Studentu împreună cu fiul său şi mi-au cerut ca eu şi Georges să ne retragem plângerea de la poliţie, pe care o depusesem având în vedere agresiunea pe care o suferisem la 18.04.2009. Am refuzat… atunci Studentu şi fiul său au început să mă ameninţe că mă vor bate, că mă vor scoate la produs şi mă vor viola şi supune la perversiuni sexuale … am mers în aceeaşi zi la Poliţia Urziceni şi am reclamat incidentul” ;

„A început să-l ameninţe prin telefon că fata e în mâinile lui, că o s-o agreseze sexual”


Alina S.: „ În data de 14.01.2010, în timp ce mă aflam la domiciliul, împreună cu soacra mea, D.S. şi fiica mea M.L. … am auzit soneria de la uşă. Soacra mea a deschis uşa, fără a se uita pe vizor, moment în care au pătruns cu forţă trei bărbaţi şi o femeie. Pe unul dintre aceştia îl cunoşteam din vedere ca fiind un anume Drabi, cunoscut interlop din Municipiul Urziceni. … Drabi împreună cu ceilalţi au mers să-l caute pe G.eorges L. prin toate camerele … s-au retras în sufragerie, au prins-o pe fiica mea minoră … în acel moment Drabi, care o imobiliza în continuare pe fata mea, a sunat pe Georges şi a început să-l ameninţe prin telefon că fata e în mâinile lui, că o s-o agreseze sexual şi că o să aibă raporturi sexuale cu aceasta…. L-a ameninţat pe Georges că o aruncă pe fiica mea de pe balcon … din cauza acestui eveniment fiica mea minoră a rămas cu sechele mult timp, i-a căzut părul.”

„A ameninţat că ne va sechetra nepoţica”

Despina S.:  „ În data de 14.01.2010 … am auzit soneria şi, fără a mă uita pe vizor, am deschis uşa pentru a vedea cine a sunat. … în momentul în care mă aflam în dreptul uşii întredeschise am fost îmbrâncită în perete de numitul Ştefan Moise iar în urma acestuia, au pătruns în locuinţa mea, fără acordul meu, trei persoane, dintre care una de sex feminin. … cele patru persoane … ne-au insuflat o stare pregnantă de teroare… Ştefan Moise, în timp ce ţipa la mine şi la Alina  a apucat-o violent de guler pe nepoţica mea Luiza şi a început să o ridice şi să o scuture, spunând că o va sechestra şi o va abuza până în momentul în care o să apară fostul meu soţ, Panait L. … fac precizarea că atât eu cât nora şi nepoţica mea, am fost sechestrate de cele patru persoane, în sensul că, prin poziţia în care se aşezaseră, nu ne lăsau nicio posibilitate de a păsări încăperea. … în timp ce o brusca pe nepoţica mea Luiza, numitul Drabi l-a sunat pe Georges L., de faţă cu noi .. am văzut şi auzit când îi vorbea despre faptul că dacă nu-i va spune locaţia fostului meu soţ ne va sechestra nepoţică şi o va supune la perversiuni sexuale orale”

„Dă-mi banii că altfel îţi tai tendoanele sau te paralizez”

Dan R.:  „Alexe Vasile şi Alexe Laurenţiu au început să-mi ceară banii, spunându-mi băi bulangiule dă-mi banii că altfel îţi tai tendoanele sau te paralizez. În mijlocul încăperii era o masă rotundă pe care era aşezată, în mod ostentativ, o bâtă şi un cuţit. Nu mi s-a permis să folosesc telefonul sau să părăsesc încăperea de către Alexe Vasile şi Alexe Laurenţiu pentru aproximativ o oră. … Alexe Vasile sub ameninţarea cu moartea m-a obligat să semnez o chitanţă de mână prin care îmi exprimam acordul să le cedez locuinţa din strada Traian, Urziceni, în schimbul pretinsei datorii… tot cu această ocazie m-a mai obligat să semnez alte două chitanţe prin care, de asemenea, îmi exprimam acordul ca într-una din ele să le cedez autoturismul meu Skoda Octavia şi suma de 15 000 euro şi în cealaltă, să le cedez un autocamion cu care transportam butelii şi suma de 10 000 euro. … aceste chitanţe, pe care am fost obligat să le semnez în luna martie 2009 au fost antedatate ca fiind întocmite la începutul lunii noiembrie 2008 şi având scadenţa la începutul lunii decembrie 2008.”

Spune-i: „De ce nu-i dai banii lu' domn' profesor, băga-mi-aş ...”   

Gabriel Ţuţaru are o discuţie telefonică cu şeful clanului „Drabi”, Ştefan moise în care-i povesteşte cum decuirg ameninţările asupra unuipretins  datornic.

Gabriel Ţuţaru: Şi i-am dat de vreo două luni nişte bani mulţi împrumut şi spune-i să-i dea banii lui Gabi Profesorul.
Ştefan Moise: Ce înseamnă bani?
Gabriel Ţuţaru: Se c... pe el de frică!
Ştefan Moise: Ce înseamnă bani?
Gabriel Ţuţaru: Bani mulţi tare, mii de euro i-am dat. Spune-i: „de ce nu-i dai banii lu' domn' profesor, băga-mi-aş ...". Cum ştii tu. Tu spune: „îţi baţi joc de om, nu răspunzi la telefon?".
Ştefan Moise: Alo?
Gabriel Ţuţaru: Da, zi!
Ştefan Moise: Alo?
Gabriel Ţuţaru: Da, te aud mă! te aud.
Ştefan Moise:: Îi spun: „Băi, ţi-a bani, de ce nu îi dai banii?".
Gabriel Ţuţaru: Da şi ia-l tare, ia-l şmechereşte! „Vrei să vin peste tine, dă-i banii astăzi că e beleaua de pe lume?".
Ştefan Moise: Hai că am ieşit un pic afară!
Gabriel Ţuţaru: Hai, sună-l şi sună-mă şi pe mine! Te rog eu!
Ştefan Moise: Da. Da.
Gabriel Ţuţaru: Hai!”

Opt interlopi arestaţi, patru liberi


Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi emiterea de mandate de arestare preventivă doar pentru opt persoane din acest clan, în cazul altor patru perosane au hotârît măsura obligării de anu părăsi ţara.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite