Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

EXCLUSIV Instanţa Supremă: Dosarele „Zambaccian”, „Şpagă în arme de vânătoare”, „Mătuşa Tamara”, „Mită la Armată” sunt aproape de prescriere

1 noiembrie 2011, 15:14 |  Autor: Liliana Năstase, Ionel Stoica | 

Cuvinte cheie: george becali, iccj, coruptie, ioan melinescu, ristea priboi, dumitru cioflina,

Gigi Becali

Gigi Becali

 

Faptele penale din patru dosare considerate de mare corupţie se vor prescrie în următorii trei ani, potrivit unui raport al Secţiei Penale din Curtea Supremă de Justiţie.  Cele patru dosare sunt în faza de judecare a fondului: „Zambaccian”,  „Şpagă în arme de vânătoare”, „Mătuşa Tamara”, „Mită la Armată”.

Săptămâna trecută, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi  Justiţie, Livia Stanciu, a declarat într-un interviu că perioada în care dosarele de corupţie au fost la Curtea Costituţională nu va intra în calculul termenului de prescripţie. Decizia a fost luată la nivelul instanţei supreme şi va fi transmisă tuturor curţilor de apel.

Decizie ICCJ: Perioada în care dosarele de mare corupţie au stat la Curtea Constituţională nu va fi calculată la prescriere

Zambaccian, în luna aprilie 2013

Dosarul nr.514/1/2009, denumit de mass-media „Zambaccian”,  privind pe Năstase Adrian, Jianu Paula Irina şi alţii - termenul de prescripţie special al răspunderii penale se împlinește în luna aprilie 2013.


Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, în 5 mai 2008, trimiterea în judecată a lui Adrian Năstase, pentru luare de mită şi şantaj, a Danei Năstase pentru complicitate la luare de mită şi şantaj, dar şi a Irinei Jianu, fost inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii, pentru dare de mită şi spălare bani.

„Şpagă în arme de vânătoare”, în luna octombrie 2014

Dosarul nr.3578/1/2010, denumit de mass-media „Şpagă în arme de vânătoare”, privind pe Mihăilescu Petru Şerban - termenul de prescripţie special al răspunderii penale se împlinește în luna octombrie 2014.


Potrivit rechizitoriului, în perioada 12 aprilie 2002 - 30 mai 2002, deţinând funcţia de ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului României, Şerban Mihăilescu a primit de la Fănel Păvălache nouă arme de vânătoare, în valoare totală de 264.000.000 lei vechi, după ce, prin Ordinul nr. 352/15.10.2001, l-a numit pe acesta în funcţia de consilier. În perioada aprilie-octombrie 2002, armele au fost deţinute, fără drept, de către inculpat, fiind depozitate la Vila de protocol nr. 5 din Snagov.


Şerban Mihăilescu a fost iniţial trimis în judecată în 10 mai 2006. În 14 aprilie 2008, prin decizie definitivă, ÎCCJ a decis restituirea la DNA a dosarului pentru îndeplinirea procedurilor legate de procedura specială de urmărire penală aplicabilă miniştrilor. În 10 iunie 2009, Senatul a adoptat Hotărârea nr. 8/2009, prin care cerea urmărirea penală a lui Şerban Mihăilescu.

„Mătuşa Tamara”, iulie 2013

Dosarul nr.8237/1/2009, denumit de mass-media „Mătuşa Tamara”, privind pe Melinescu Ioan, Năstase Adrian şi Priboi Ristea - termenul de prescripţie special al răspunderii penale se împlinește în luna iulie 2013.


Adrian Năstase a fost trimis în judecată de DNA pentru dare de mită, Ioan Melinescu, preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) între anii 2001-2004, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii, iar Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru Adrian Năstase, fost deputat în perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mită şi la dare de mită.

„Mită la Armată”, iulie 2013

Dosarul nr.8300/1/2011(fost 9030/1/2010), denumit de mass-media „Mită la Armată”,  privind pe Babiuc Victor, Cioflină Dumitru, Babiuc Ioana Cristina Anca şi alţii - termenul de prescripţie special al răspunderii penale se împlinește în luna iulie 2013.


Dumitru Cioflină este acuzat în acest dosar de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, iar Victor Babiuc, fost ministru al Ministerului Apărării Naţionale în perioada decembrie 1997 - 2000, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi luare de mită, respectiv 3.000 de dolari.


Ioana Cristina Anca Babiuc este acuzată de complicitate la luare de mită, iar George Becali de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată.


Potrivit rechizitoriului, în perioada 1996 - 1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.

Pentru restul dosarelor de mare corupţie aflate pe rolul instanţei supreme termenul de prescripţie se împlineşte ulterior anului 2014.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    FOTO George Parteca, fiul proprietarului Hotelului Del Mar din Mamaia, a murit într-un groaznic accident de mașină

    Tânărul în vârstă de numai 24 de ani conducea în jurul orei 4, pe Bulevardul Mamaia din Mamaia, ...

    Câţi bani trebuie să pregătim pentru concertele din acest an

    Fanii vor avea şi în acest an posibilitatea să îşi vadă artiştii preferaţi pe scenele din Român ...

    Globul de cristal 2012

    Specialiştii români prezic un an în care criza se va resimţi tot mai puternic, iar tensiunile p ...

    Tatăl beizadelei care a tras cu arma de 16 ori în noaptea de Revelion: „Dumnezeul îţi dă copiii, nu ţi-i alegi!“

    Titu Neţoiu, şeful Vămii Porţile de Fier I din Mehedinţi şi tată al tânărului care a tras de 16 ...


    Adevarul on Facebook

    Cine ne reprezintă: Băsescu sau Ponta?

    Sabin Orcan

    Dl Ponta, mai tânăr, o fi uitat pesemne că legiuitorii noştri s-au inspirat din modelul francez atunci când au scris Constituţia.

    „Bătălia“ pentru Iaşi

    Liviu Antonesei

    La Iaşi, la epuizarea unei treimi din campania electorală, aceasta pare să nu fi început încă.

    Cu legea pe Constituţie călcând

    Grigore Cartianu

    Ajunse anticipat în şaua guvernării, PSD şi PNL consideră că-şi pot permite orice, fără teamă şi fără de ruşine.

    Cerşetori fără poveste

    George Radulescu

    Sloganurile ieftine, zâmbetele false şi degetele arătătoare, îndreptate flasc spre privitori, ar trebui să arate determinarea candidatului la primărie „de a face treabă".

    O calamitate: uninominalul „pur“

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleaşi probleme.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole