Dumitru Sechelariu se dă abuzat de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Tribunalul Bacău au avut loc, ieri, primele audieri pe fond în dosarul în care este judecat, pentru acte de corupţie, Dumitru Sechelariu, fostul primar al Bacăului, informează Rompres.

La Tribunalul Bacău au avut loc, ieri, primele audieri pe fond în dosarul în care este judecat, pentru acte de corupţie, Dumitru Sechelariu, fostul primar al Bacăului, informează Rompres. Audierile se desfăşoară după cercetări care au durat nouă luni şi după aproape opt luni de la începerea procesului în instanţă. În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie, fostului edil-şef i se impută asocierea, împreună cu fostul viceprimar şi fostul şef al Serviciului cadastru din Primăria Bacău, în vederea săvârşirii mai multor infracţiuni menite să-l ajute pe Sechelariu în achiziţionarea de terenuri schimbate, ulterior, cu altele pe care a construit o pistă de karting privată. În şedinţa de judecată, care a durat mai bine de cinci ore, cei trei şi-au susţinut, sus şi tare, nevinovăţia. Sechelariu a spus că a acţionat numai în conformitate cu legea şi i-a acuzat, la rândul lui, pe procurorii DNA că ar fi făcut abuzuri. Pentru că numărul celor citaţi în dosar este destul de mare, instanţa a decis acordarea unui nou termen pentru 27 iunie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite