Dumbrăviţa, cartier de vile invadat de blocuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Haos: Trei familii au ajuns la culmea disperării din cauza unei construcţii

Un investitor ridică o clădire de opt apartamente pe o suprafaţă de 1358 de metri pătraţi, care ia toată lumina şi intimitatea vecinilor.

Trei familii şi-au văzut ameninţată intimitatea de o clădire din vecinătatea lor. „De curte nu ne putem folosi absolut deloc. Este ca o scenă. Noi nu suntem cetăţeni recalcitranţi, dar când vor veni opt familii aici o să fie un dute-vino continuu, iar aici este o zonă rezidenţială”, a spus Ildiko Deverdici, unul dintre proprietari. Vecinii sunt revoltaţi şi de faptul că nu sunt respectate regulile de urbanism. „Pe suprafaţa existentă se pot face maximum şase apartamente. Aici sunt realizate opt şi sunt, implicit, mai multe ferestre”, a mai spus Deverdici. Oamenii spun că nu au nimic personal cu proprietarul, ci cu Primăria care a eliberat autorizaţia. În zonă locuieşte şi un bătrân în scaun cu rotile, care, pe lângă lipsa intimităţii, nu mai are nici lumină.

Regulament încălcat legal
„Ca să am lumină, trebuie să ies în curte. Terasa este direct spre curtea noastră”, a spus Darosi Ştefan. Primăria Dumbrăviţa admite că Planul Urbanistic General (PUG) nu este respectat, dar construcţia este posibilă printr-un Plan Urbanistic de Detaliu. „PUG prevede şase apartamente, iar prin PUD sunt permise opt. Procentul admis de ocupare a terenului este de 35  la sută, iar clădirea este pe 28 la sută din suprafaţă”, a spus arhitectul şef al comunei, Luminiţa Nistoran. Secretarul comisiei de urbanism din Consiliul Local, Ioan Marinescu, spune însă că procentul de ocupare este mult mai mare. „În gradul de ocupare a terenului intră aleile, utilităţile. Se scade doar spaţiul verde, iar aşa este ocupat cel puţin 70  la sută”, a spus Ioan Marinescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite