Dubla sentinţă a lui Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum a decurs ziua în care s-a pronunţat condamnarea la închisoare şi autocondamnarea la moarte ale lui Adrian Năstase.

20 iunie, ora 8.30. Zeci de jurnalişti, fotoreporteri şi cameramani ai televiziunilor aşteptau la Înalta Curte de Casaţie o sentinţă în dosarul „Trofeul Calităţii". Completul de judecată nici nu se întrunise, dar presa vorbea deja despre o sentinţă istorică. Mai în glumă, mai în serios existau pronosticuri. Puţini credeau într-o sentinţă prin care fostul prim-ministru Adrian Năstase să fie achitat. Mai mulţi erau cei care se gândeau la o pedeapsă cu executare. Majoritatea credea însă că judecătorii instanţei supreme vor alege o cale de mijloc: condamnare cu suspendare.

Timpul trecea însă, dar din biroul în care s-au închis cele cinci femei nu răzbătea nici o informaţie. Doar ţipetele lor, în încercarea de a-şi convinge colegele de complet că au dreptate se mai auzeau din spatele uşii.

În tot acest timp, avocatul Ion Cazacu, cel care părea liderul echipei de avocaţi ai fostului premier, se ocupa de alte dosare în care trebuia să asigure apărarea clienţilor. Nu ştia nici el ce va urma. După 10 ore de aşteptare, două dintre judecătoarele din complet au părăsit în grabă sediul Înaltei Curţi.Ora 18.40. Un magistrat asistent dă citire sentinţei. La final, telefoanele s-au înroşit, fiecare încercând să transmită informaţia cât mai rapid.

Acasă la Năstase. „Era calm, responsabil"

În strada Zambaccian, la numărul 16, liniştea nu prevestea nimic din ce urma să se petreacă. Mai multe echipe de jurnalişti „supravegheau" locuinţa lui Adrian Năstase. Fostul premier nu a ieşit toată ziua din casă şi aştepta cu sufletul la gură decizia instanţei. A refuzat să dea declaraţii presei, aşa cum obişnuise până atunci de-a lungul procesului. Fostul premier a stat cu familia şi a vorbit la telefon cu apropiaţii, inclusiv cu avocaţii săi. „Era calm, responsabil", a spus Ion Cazacu, cel care a purtat discuţii cu Năstase.

Poliţia la uşa lui Năstase

Ora 21.30. În faţa casei lui Adrian Năstase a parcat un autoturism Volkswagen Passat. Doi bărbaţi în civil au coborât din maşină, în timp ce şoferul a rămas în aşteptare, cu motorul pornit. Cei doi se numesc Nicolae Costea şi Cristian Ionescu şi sunt poliţişti de la Serviciul de Urmăriri. Unul dintre bărbaţi suna la poartă şi avea în mână hârtiile care îi împuterniceau să-l ducă pe Năstase în arest. După câteva minute de insistenţe, poarta le-a fost deschisă de către Andrei, fiul cel mare al fostului premier.

Scena din birou şi pistolul pregătit

Intraţi în apartamentul lui Năstase, poliţiştii i-au spus că va trebui să-i însoţească. Calm, Năstase a cerut permisiunea pentru a merge în birou ca să ia cu el şi câteva cărţi. A primit acceptul, iar unul dintre poliţişti, Nicolae Costea, l-a însoţit, conform procedurilor.

În birou, Adrian Năstase pare că avea pregătit un plan de a scăpa de puşcărie. După ce judecătorii l-au condamnat să stea după gratii, el şi-a semnat propria condamnare, dar la moarte. A deschis sertarul şi a pus mâna pe arma pregătită din timp, se pare. „Îmi pare rău că trebuie să asistaţi la aşa ceva", i-a spus poliţistului, în timp ce ridica pistolul către tâmplă. A urmat o luptă de câteva secunde între cei doi, ofiţerul încercând să-l împiedice pe fostul prim-ministru să se împuşte. Din încleştare, arma s-a descărcat, iar glonţul i-a străpuns gâtul lui Năstase.



Goana după imaginea cu Năstase pe targă

În câteva clipe, o ambulanţă a ajuns la faţa locului, iar după aproximativ 30 de minute, Adrian Năstase ieşea din locuinţa sa pe targă. Era conştient, iar urmele tentativei de sinucidere erau acoperite cu un fular. În jurul ambulanţei, zecile de cameramani, fotoreporteri şi curioşi adunaţi ca la circ se străduiau să vadă şi să surprindă o imagine cu Năstase.

Mai multe echipaje de poliţie au reuşit însă să deblocheze salvarea, care a plecat la Spitalul Floreasca. În pagina 6 a ziarului puteţi citi ce s-a întâmplat la spital şi despre pelerinajul politicienilor la căpătâiul lui Adrian Năstase.

Revolverul

Arma folosită de Adrian Năstase este un revolver Smith &Wesson, calibrul 38. Ea se afla în posesia fostului premier, deoarece Legea armelor şi muniţiilor s-a modificat anul trecut şi nu mai impune ridicarea armelor în cazul celor cercetaţi sau judecaţi pentru fapte de corupţie. Când s-a început cercetarea în dosar, legea includea şi aceste cazuri.

Poliţistul care i-a salvat viaţa

Personajul din dreapta fotografiei se numeşte Nicolae Costea, este ofiţer la Serviciul Urmăriri al Poliţiei Capitalei şi este poliţistul care l-a însoţit pe Adrian Năstase în biblioteca de la etajul I al blocului Zambaccian şi l-a împiedicat să-şi ducă până la capăt intenţiile sinucigaşe. Cel din stânga este colegul său, Cristian Ionescu, care a rămas cu familia Năstase în sufrageria de la etajul III.

Traseul glonţului tras de Năstase/ Infografie: Florina Marina, Desen: Vali Ivan
image


Ultimul mesaj pe blog

În ziua condamnării, bloggerul Adrian Năstase a postat un fel de rezumat oficial al întâlnirii avute acum 20 de ani cu liderul conservator elen Andonis Samaras. În martie 1992, ambii erau miniştri de Externe.

Miercuri, 20 iunie 2012, Adrian Năstase aştepta în casa din Zambaccian ca instanţa să se pronunţe definitiv şi irevocabil pe „Trofeul Calităţii". La Atena, Samaras forma, împreună cu socialiştii de la PASOK, cabinetul de la care se aşteaptă salvarea Greciei.

„Astăzi, el a reuşit să formeze guvernul în Grecia, în urma alegerilor parlamentare", nota pe blog fostul premier român.

Înseamnă că a postat materialul undeva între ora 14.30 (când se anunţa noul Guvern elen)  şi 16.45 - când Samaras a depus jurământul de prim- ministru.

În România, toată ţara aştepta curioasă, unii cu speranţe şi alţi cu teamă, sentinţa judecătorilor. În vila care i-a adus atâtea dosare, Adrian Năstase scria: „Nu vreau să vă relatez toate întâlnirile pe care le-am avut cu Samaras. Aceasta este ultima pe care v-o prezint".

La 18.42, agenţia Mediafax anunţa cu majuscule roşii: „Adrian Năstase, condamnat definitiv la doi ani cu executare în «Trofeul Calităţii»".

După 10 minute, Vasile Mangu, un admirator care comentează frenetic articolele fostului premier, vărsa primele lacrimi de pe blog.

A urmat Elena, „o pensionară bătută rău de soartă":  „Domnule Năstase, Doamna Năstase, nu am unde să postez şi postez aici la auzirea acestei ştiri oribile şi plâng şi vreau să vă dau un sfat, să fiţi tare".

Peste câteva ore, în imobilul de la numărul 16, Strada Zambaccian, procurorii începeau să investigheze o tentativă de suicid prin împuşcare.

Mariana Bechir

Ioan Rus a presimţit sinuciderea

Printre cei care l-au sunat pe Năstase după pronunţarea condamnării a fost şi ministrul de Interne, Ioan Rus. Acesta susţine că a înţeles din conversaţia cu Năstase că acesta era hotărât să-şi pună capăt zilelor. Rus i-a spus lui Năstase însă să accepte una dintre opţiuni: fie să aştepte să vină poliţiştii în Zambaccian, fie să meargă să se predea.

„Eu nu voi ajunge în arest"

Adrian Năstase n-a luat în calcul niciuna dintre opţiunile care l-ar fi condus în spatele gratiilor. „Acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Eu nu voi părăsi domiciliul meu. E în puterea mea să decid asta", i-ar fi replicat ministrului, care însă a încercat să-l convingă să se predea. „N-are niciun rost să insişti. Eu nu voi ajunge în arest. Voi decide singur ce am de făcut".

Ministrul de Interne, Ioan Rus, ne-a declarat că după ultima discuţie, cea în care i-a propus un transport în maşină cu geamuri fumurii, ferit de camerele de filmat ale presei, şi-a dat seama că Năstase este în stare de un gest necugetat. „În urma discuţiei, am dispus ca poliţiştii să meargă acolo cu o Salvare şi să o lase în spatele casei", ne-a povestit Rus.

A stabilit aceste lucruri cu chestorul Petre Tobă, iar acesta a aranjat cu Serviciul de Ambulanţă. Aşa s-a şi întâmplat.

Prezenţa Salvării nu este obligatorie în cazurile acestea, dar se poate cere de către Poliţie, a explicat ministrul. La întrebarea dacă s-a gândit vreo clipă la împuşcare ca posibilă metodă de sinucidere, Rus spune că n-a avut ceva precis în minte.

Procedurile Poliţiei precizează că poliţiştii însoţitori nu au voie să-l părăsească nici măcar o secundă pe condamnat, până la predare. El se află în custodia Poliţiei, iar instituţia răspunde de siguranţa infractorului şi trebuie să prevină, printre altele, suicidul.

L-am întrebat pe ministrul Rus de ce şi-a luat şi prevederea cu Salvarea, dacă cei doi poliţişti aveau, oricum, obligaţia de a sta lângă Năstase şi de a împiedica orice incidente. Nu erau suficienţi pentru a împiedica gestul suicidar de care se temea ministrul? „M-am gândit şi la familie. El este bolnav, are diabet, probleme cardiace, dar se putea întâmpla ceva şi cu soţia sau băieţii, în starea aceea".

„I s-a făcut rău"

Salvarea a aşteptat undeva în vecinătate. Alis Grasu, şefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti, se afla ieri în şedinţă la Casa de Asigurări de Sănătate, când ne-a povestit cum s-a derulat seara de miercuri. „Am trimis Salvarea,, era acolo. La un moment dat, s-a primit un apel, de la poliţişti. Au spus că unui bărbat de 62 de ani, din casa aceea, i s-a făcut rău. Când echipa noastră a urcat în încăpere, au găsit persoana respectivă împuşcată. Altceva nu pot să vă spun".

Mariana Bechir

Doar cicatrice

Adrian Năstase a fost operat ieri-dimineaţă, intervenţia durând o oră şi jumătate. El va sta în spital 14 zile, a declarat Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca. „Nu au fost leziuni vitale. Nu va rămâne cu sechele, ci cu cicatrice", a explicat Lascăr.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite