"Drumul Vinului" Târnăveni-Blaj, reabilitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Europei a declarat eligibil proiectul comun al consiliilor judeţene Mureş şi Alba, de reabilitare a drumului dintre municipiile Târnăveni şi Blaj, supranumit "Drumul Vinului", fiindcă

Consiliul Europei a declarat eligibil proiectul comun al consiliilor judeţene Mureş şi Alba, de reabilitare a drumului dintre municipiile Târnăveni şi Blaj, supranumit "Drumul Vinului", fiindcă uneşte cunoscutele podgorii de pe Târnavă şi de la Jidvei.
Preşedinta Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita Emoke, a precizat că dosarul a fost depus în ianuarie la Agenţia de Dezvoltare Regională 7 Centru, iar valoarea proiectului se ridică la aproximativ 5 milioane de euro, fiind vorba de reabilitarea completă a drumului, a podurilor şi podeţelor de pe traseul menţionat. Judeţul Mureş va beneficia de aproximativ 2,4 milioane de euro din totalul de 5, iar costurile neeligibile vor fi asigurate printr-un împrumut contactat de cele două consilii judeţene. Lokodi a mai spus că proiectul a fost aprobat la ultima întrunire a preşedinţilor consiliilor judeţene care fac parte din Regiunea de Dezvoltare 7 Centru şi va fi aplicat din 2007. "Ne aflăm acum în faza de executare a proiectului tehnic şi a tuturor documentelor aferente, pe care le vom trimite la Bruxelles spre a fi avizate, iar în cursul acestui an se va organiza licitaţia internaţională de stabilire a constructorului", ne-a declarat Valer Băţagă, directorul Direcţiei de dezvoltare regională şi integrare europeană din cadrul CJ Mureş.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite