Droguri, alcool şi telefoane mobile în penitenciarul Jilava | adevarul.ro

Droguri, alcool şi telefoane mobile în penitenciarul Jilava

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Echipele de control ale ANP au confiscat, în urma percheziţiei generale desfăşurate, joi, la penitenciarul Jilava, 29 de bile ce conţin substanţe interzise, 29 de telefoane mobile, 27 de cartele SIM, 3 carduri de memorie şi 4 acumulatori, dar şi alcool pus la fermentat.

În urma percheziţiei efectuate de angajaţii Administraţiei  Naţionale a Penitenciarelor la penitenciarul s-au mai găsit cabluri, ţevi, obiecte tăietor-înţepătoare şi haltere improvizate.

Tot în urma acestei percheziţii a fost găsită o cartelă SIM în celula lui Nuţu Cămătaru, despre care reprezentanţii penitenciarul susţin că nu s-a aflat cărui deţinut îi aparţine.

Zeci de obiecte interzise au fost confiscate de la deţinuţi, iar un agent din cadrul penitenciarului Jilava a fost demis.

Cei peste 200 de agenţi şi ofiţeri, care au efectuat percheziţia generală în penitenciarul Jilava, au mai găsit peste 40 de cuţite şi alte obiecte tăioase, un casetofon şi un CD player, fierbătoare şi un aparat de tatuat improvizat.

Echipa de control a descoperit mai multe modalităţi prin care deţinuţii ascundeau obiectele interzise, respectiv telefoane mobile ascunse în tocător şi prelungitoare şi o cartelă SIM ascunsă  într-un deodorant.

Directorul Ioan Băla a precizat că, în cadrul percheziţiei, a existat un mic incident, respectiv "un deţinut a început să fie autoviolent, să se automutileze, dar a fost oprit".

De asemenea, comisarul şef Ioan Băla a declarat că un cadru din penitenciar a fost demis, întrucât acesta introducea telefoane mobile unor deţinuţi.

Potrivit directorului general al ANP, comisarul şef Ioan Băla, deţinuţii asupra cărora s-au găsit obiecte interzise riscă să le fie întocmit raport de pedepsire şi să fie clasificaţi în regimuri de detenţie mai stricte.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite