Dragoş Nica „Nu pot sta mult timp departe de munte“

Unul dintre cei mai îndrăgiţi profesori de la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi, Dragoş Nica, nu ratează nicio ocazie să urce pe munte pentru a-şi testa limitele

Pasiunea lui Dragoş Nica pentru drumeţiile pe munte a început din copilărie, când părinţii lui mergeau cu cortul pe Ceahlău, munţii Rodnei şi Bucegi. Deoarece a fost olimpic la geografie în liceu, viitorul alpinist s-a orientat către Facultatea de Geografie de la Iaşi. „În anul I am urcat pe vârful Moldoveanu, cel mai înalt din România”, îşi aminteşte Dragoş Nica. După absolvire, acesta a intrat profesor titular de geografie la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Trei semestre mai târziu, Dragoş Nica câştiga concursul pentru un post la catedra de Cartografie-Topografie din cadrul Facultăţii de Geografie din Iaşi. Primul vârf important din afara ţării pe care a urcat Dragoş Nica a fost piscul Mitykas, 2.918 metri, din munţii Olimp. Împreună cu bunul său prieten Ludovic Vieru, Dragoş a mai cucerit şi vârful Toubkal, 4.167 metri, din munţii Atlas în Maroc, cel mai înalt din nordul Africii. Cea mai mare realizare a celor doi este totuşi expediţia de anul trecut de pe vârful Damavand din Iran, 5.671 metri, cel mai înalt vulcan din Asia. „Nu mă aşteptam să rezist atât de bine. Vulcanul în sine nu este greu de urcat. Aclimatizarea este cea mai dificilă. Dacă te adaptezi, atunci urci, altfel poţi să mori”, explică Dragoş Nica. Greutăţile au început încă de la instalarea taberei de bază, la cota 4.200. „După prima oră petrecută acolo, au început durerile de cap. Din cauză presiunii atmosferice scăzute, creşte presiunea în vasele de sânge, încât simţeam că explodează”, povesteşte Dragoş. Pe durata celor trei zile petrecute pe vulcan, cei doi alpinişti ieşeni au putut să mânce doar dulciuri, pentru că numai acestea erau asimilate de organism. „În a treia dimineaţă, am văzut că nişte iranieni au început să urce şi ne-am dus şi noi după ei. Ca să rezistăm, am început să ne numărăm paşii pentru că abia ne puteam mişca picioarele, însă am ajuns pe vârf pentru că tot timpul am avut credinţa că nu vom păţi nimic. Senzaţia pe care o ai acolo sus este unică, ai sentimentul că ai realizat ceva deosebit”, încheie Dragoş Nica.