„Dracula”, vedetă la târgul Gaudeamus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În doar douăzeci de minute, peste 200 de cărţi ale Editurii Adevărul Holding au fost achiziţionate de cititori, ieri, în cea de-a treia zi a Târgului de Carte Gaudeamus de la Craiova.

Printre cele mai căutate volume se află „Dracula”, de Bram Stoker, care, de ieri, se poate achiziţiona şi de la standul Editurii Adevărul. „Îmi plac titlurile de la Adevărul. Sunt accesibile, dar foarte greu de găsit, pentru că puţini le prind la chioşcuri”, a spus Roxana Popescu, elevă. 

Organizatorii Caravanei Gaudeamus sunt mulţumiţi de reacţia craiovenilor. De altfel, ieri, la nicio jumătate de oră de la deschidere, zeci de cititori se aflau deja în faţa standurilor şi studiau cu mare atenţie oferta fiecărei edituri în parte.

Astăzi, de la ora 12.00, la standul Editurii Casa Radio, se organizează o sesiune de autografe cu Margareta Pâslaru. La ora 13.00, Editura Aius lansează cartea „Mărgele de sticlă” de Cosmin Dragoste, iar la ora 17.15 are loc tragerea la sorţi a câştigătorului marelui premiu al tombolei Gaudeamus. Târgul de Carte se încheie duminică, 1 martie, la ora 18.00.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite