Două elicoptere funcţionale, trimise la fier vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două elicoptere funcţionale,  trimise la fier vechi
Două elicoptere funcţionale, trimise la fier vechi

Un ofiţer şi un subofiţer de la o fostă unitate de aviaţie din oraşul brăilean Ianca sunt anchetaţi pentru că au furat şi au încercat să vândă la fier vechi două elicoptere perfect funcţionale IAR-316B.

Cei doi au fost surprinşi, la 12 martie, de către poliţiştii brăileni în timp ce transportau cele două aparate de zbor spre un centru de colectare a deşeurilor.

Ei nu au putut prezenta documente de transport şi nici acte prin care să justifice provenienţa elicopterelor.

Poliţiştii au deschis o anchetă împotriva comandantului unităţii şi a unui subofiţer, acuzându-i de delapidare şi abuz în serviciu contra interesului public.

„Pentru că existau suspiciuni cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, am trimis dosarul la Departamentul Naţional Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi“, a declarat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.

Ministerul Apărării Naţionale precizează, printr-un comunicat remis aseară presei, că nu a fost vorba de niciun furt.

„Cele două elicoptere IAR- 316B fac parte dintr-un stoc de tehnică excedentară, elicoptere şi avioane, care se valorifică de către Compania Naţională Romtehnica. (…) Comandantul unităţii militare deţinătoare a fost sancţionat cu amânarea înaintării în gradul următor pe o perioadă de doi ani, iar gestionarul bunurilor materiale a fost trecut în rezervă“, se afirmă în comunicat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite