Dosarul Vântu - Banca Agricolă, cercetat de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul prăbuşirii Băncii Agricole, în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a

Dosarul prăbuşirii Băncii Agricole, în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a fost trimis de procurorii DIICOT colegilor de la DNA. Motivul: prejudiciul în acest dosar este evaluat la peste un milion de euro. Este pentru a doua oară când dosarul lui SOV ajunge la DNA, după ce, în ultimii ani, cauza a fost plimbată între Parchete. În acest dosar, Sorin Ovidiu Vântu a fost învinuit pentru prejudicierea Băncii Agricole cu aproximativ 50 miliarde de lei vechi, la nivelul anului 1999. Preşedintele Traian Băsescu le-a sugerat, marţi, procurorilor prezenţi la bilanţul DNA, că ar trebui reluate dosare "mai vechi" de corupţie în care nu s-a mers până la factorul politic, dând ca exemple cazurile prăbuşirii Băncii Bancorex, al Băncii Agricole şi dosarul Ţigareta II. "Trebuie să existe curajul de a merge până la capăt în cazuri celebre: Bancorex, Banca Agricolă. Totul s-a oprit la nivelul cel mai de jos", a spus Băsescu. El a amintit că, în aceste cazuri, "unii au fost condamnaţi, alţii judecaţi, iar unii au fost achitaţi".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite